Vivaldi, Haydn şi Mozart pe scena Sălii Radio

02. Orchestra de Camera Radio - Foto. Alexandru DoleaO călătorie muzicală de la barocul lui VIVALDI – celebrul creator al suitei „Anotimpurile” – la clasicismul lui HAYDN şi al genialului MOZART, este ceea ce vă propune ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în concertul prezentat miercuri, 21 octombrie (19.00), la Sala Radio. Evenimentul se va derula sub bagheta tânărului şi apreciatului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, care a fost recent distins (11 octombrie 2015) cu Premiul I şi alte trei premii speciale la ediţia a VI-a a Concursului Internaţional Lovro von Matačić organizat la Zagreb, Croaţia.

„Punctul culminant” al serii va fi reprezentat de unul dintre cele mai cunoscute imnuri sacre: Gloria, creaţie a barocului muzical semnată de Vivaldi. Monumentala partitură va fi interpretată cu participarea sopranei RODICA VICĂ, a mezzosopranei MARIA JINGA şi a CORULUI ACADEMIC RADIO, pregătit de dirijorul DAN MIHAI GOIA. Concertul de la Sala Radio reuneşte aşadar trei dintre cei mai prolifici compozitori ce au marcat istoria muzicii. Seara va debuta cu uvertura operei LIsola disabitata (Insula pustie), semnată de Haydn, care a creat în aproape toate formele muzicale ale timpului său: a scris 104 simfonii, aproximativ 90 de partituri pentru cvartet de coarde, 62 de sonate pentru pian, 23 de opere ş.a.

În aceeaşi seară veţi asculta – în interpretarea CRISTINEI ANGHELESCU, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio – şi Concertul nr.1 în si bemol major pentru vioară şi orchestră semnat de Mozart, un alt mare compozitor surprinzător prin geniul său prolific: în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări (41 de simfonii, 27 de concerte pentru pian şi orchestră, opere, sonate etc.). Seara se va încheia cu Gloria, partitura lui Vivaldi, care, deşi este asociat în primul rând suitei „Anotimpurile”, a compus aproximativ 770 de lucrări!

Gabriel BebeseleaGABRIEL BEBEŞELEA este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), cel mai tânăr dirijor care ocupă o astfel de funcţie. De asemenea, din stagiunea 2014-2015 este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu. Gabriel Bebeşelea a fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Desfăşoară de asemenea o activitate susţinută ca dirijor principal al ansamblului Sibiu Youth Orchestra, fiind unul din membrii fondatori ai acestuia. Din 2009, este dirijor şi al Icon Arts Ensemble.

Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, CRISTINA ANGHELESCU a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus – Berlin, Ceaikovski – Moscova, Teatro Monumental y Auditorium – Madrid, Smetana Hall – Praga, St. John’s Smith Square – Londra, Finlandia Hall – Helsinki şi în compania unor orchestre importante din Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra etc. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud etc.

Rodica VicaSolistă invitată a multor opere şi filarmonici atât din România, cât şi din străinătate, RODICA VICĂ a debutat pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în 2010, şi de atunci a colaborat permanent cu această instituţie. Soprana a susţinut numeroase concerte, spectacole şi turnee în România şi în străinătate: Franţa, Luxemburg, Austria, Ungaria, Danemarca, Belgia, Germania şi Japonia. În toamna anului 2012, Rodica Vică a fost invitată la Opera Naţională Română Iaşi să participe la unul dintre cele mai importante proiecte de operă din România: Indiile Galante (J.Ph. Rameau), în regia lui Andrei Şerban.

Maria JingaMezzosoprana MARIA JINGA este angajată a Operei Naţionale Bucureşti din anul 2006. La ediţia din acest an a Festivalului internaţional „George Enescu” a avut o prezenţă remarcabilă în opera „Wozzeck” de Alban Berg, prezentată în concert. Ea este câştigătoare a celei de-a II-a ediţii a Concursului Internaţional de Canto Maeştrii Artei Lirice, dedicat în anul 2010 sopranei Arta Florescu. De asemenea, Maria Jinga a câştigat şi Marele Premiu la Concursul Naţional Hariclea Darclée Brăila, în anul 1997, Medalia Academiei Lutece (Paris, 1998) şi a fost finalistă a Concursului Internaţional George Enescu.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.