Aspecte ale vizitei preşedintelui Chinei, Xi Jinping, în Marea Britanie

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, efectuează prima sa vizită de stat în Marea Britanie, urmând a se adresa Parlamentului britanic, în cursul zilei de marţi. Cu prilejul acestei vizite de patru zile, oficiali din China şi Marea Britanie speră să consolideze relaţiile economice şi comerciale dintre cele două state. Investiţiile chineze în Marea Britanie au înregistrat o creştere semnificativă, în 2014. În această săptămână vor fi încheiate mai multe acorduri de miliarde de dolari, inclusiv o posibilă investiţie a Chinei în prima centrală nucleară ce va fi construită, după 30 de ani, în Marea Britanie, precum şi într-un proiect pentru transport feroviar de mare viteză. Preşedintele chinez şi soţia sa sunt trataţi ca oaspeţi de onoare, fiind cazaţi la Palatul Buckingham.

CNN INTERNATIONAL -20 octombrie

* * *

Preşedintele Xi Jinping a fost întâmpinat de membri ai comunităţii chineze, la Londra

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a sosit la palatul Buckingham, în cadrul primei zile a vizitei sale în Marea Britanie. Sute de membri ai comunităţii chineze din Regatul Unit s-au adunat în centrul Londrei pentru a-l întâmpina pe preşedinte, acompaniat de Regina Elisabeta. O paradă a gărzilor de onoare a deschis ceremonia, pe acordurile fanfarei militare. Au avut loc, însă, şi mici proteste, desfăşurate împotriva încălcărilor drepturilor omului, comise pe teritoriul Chinei.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 octombrie