La Sevastopol au fost aduse 26 de cadavre aparţinând unor puşcaşi marini care au murit în Siria

Cadavrele a 26 de soldați din Brigada de pușcași marini 810 (Sevastopol) a forțelor de coastă a Flotei Ruse de la Marea Neagră au fost aduse din Siria la Sevastopol – informează serviciul de presă al Direcţiei Centrale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. „Având în vedere incapacitatea Comandamentului rus de a asigura condiții sanitare corespunzătoare, au fost semnalate numeroase cazuri de boli infecțioase în rândul personalului forțelor armate ruse de pe teritoriul Siriei. Armata Siriei, cu sprijinul aviației ruse, continuă operațiunile ofensive în provinciile Alep, Damasc, Latakia, Hama și Homs, preluând astfel controlul asupra unui număr de așezări în zona Alep” – se mai arată în comunicat. În plus, Direcţia Centrală de Informații a Ministerului Apărării de la Kiev menţionează că aeronavele ruseşti au efectuat 33 de zboruri şi au atacat 49 de ţinte în Siria.

(www.inforesist.org – 21 octombrie)