Un asteroid uriaș se apropie de Terra, anunţă NASA

Un asteroid care a fost descoperit în urmă cu doar trei săptămâni se va apropia la o distanţă considerată foarte mică de Terra, pe data de 31 octombrie, a anunţat Agenţia Spaţială Americană (NASA). Asteroidul, denumit 2015 TB145, are un diametru de 600 de metri şi se va apropia cu o viteză de 125.500 de km/h la o distanţă de numai 499.000 de kilometri de Pământ, care reprezintă de 1,3 ori distanţa dintre Terra şi Lună. Potrivit sursei citate, 2015 TB145 devine, astfel, asteroidul care se apropie cel mai mult de Terra, în ultimii ani, oamenii de ştiinţă apreciind că o astfel de apropiere ar mai putea avea loc în 2027. „Orbita asteroidului este extrem de înclinată şi excentrică, însă nu există un pericol adevărat pentru Terra”, a declarat un specialist de la NASA. Pe 10 octombrie, un asteroid uriaş s-a intersectat cu orbita Lunii, fără să genereze însă un risc de impact cu Terra. Asteroidul respectiv avea un diametru de aproximativ 2,5 kilometri şi se deplasa în spaţiu cu o viteză de 64.000 de kilometri pe oră. Denumit 86666 (2000 FL10), asteroidul a atins punctul de maximă apropiere faţă de Terra – 24 milioane de kilometri – sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8:30. Un astfel de obiect ceresc este considerat periculos atunci când se apropie la o distanţă mai mică de 7,4 milioane de kilometri de Terra şi când dimensiunea lui este suficient de importantă pentru a cauza pagube consistente în caz de impact cu planeta noastră.

www.independent.md – 20 octombrie