Arestări în Mexic, în cazul evadării lui Joaquin Guzman

Oficiali mexicani au declarat că au arestat şase importante persoane care, potrivit unor informaţii, l-au ajutat pe liderul unui cartel al drogurilor, fugarul Joaquin Guzman, cunoscut şi sub numele de El Chapo, să evadeze din închisoare, în iulie. Printre cei arestaţi se află cumnatul lui şi unul din cei doi piloţi care l-au transportat cu avionul pe Guzman în statul lui natal. Procurorul General al Mexicului, Arely Gomez, a declarat că unul din membrii echipei lui juridice, descris ca fiind creierul operaţiunii, a fost, de asemenea, arestat. Guzman, liderul cartelului Sinaloa, a evadat din închisoarea de maximă securitate Altiplano printr-un tunel săpat special. Arely Gomez a declarat reporterilor miercuri că presupusul creier al operaţiunii a intrat în mod repetat în Altiplano pentru a îl vizita pe Guzman şi pentru a-l informa despre progresul operaţiunii. Cumnatul lui, a adăgat doamna Gomez, a supervizat construcţia tunelului şi a organizat transportul.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 octombrie