Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată

Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea într-un nou dosar nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată. Deputaţii din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor au avizat doar solicitarea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a acesteia. Elena Udrea este acuzată că, în perioada în care a fost ministru, ar fi primit mită aproape patru milioane de dolari de la un om de afaceri, pentru a-i înlesni semnarea unui contract cu Hidroelectrica. La finalul şedinţei, Elena Udrea a precizat că este nevinovată, că nu reprezintă un pericol public, dar şi că noul său dosar are legătură cu PDL. Avizul deputaţilor jurişti este unul consultativ, iar decizia finală privind cererile DNA va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor, cel mai probabil în şedinţa de miercurea viitoare.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie)