Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, îi solicită demisia ministrului de interne, Gabriel Oprea

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, îi solicită demisia ministrului de interne, Gabriel Oprea. Potrivit unui comunicat, Predoiu susţine că, dacă Oprea nu se va retrage din funcţie, premierul Victor Ponta are obligaţia să-l demită „pentru a pune capăt confuziei morale” determinate de moartea poliţistului Bogdan Gigină care făcea parte din escorta sa. Liderul liberal arată că lipsa unei reacţii oficiale din partea lui Gabriel Oprea în acest caz a creat percepţia de muşamalizare a situaţiei. Poliţistul şi-a pierdut viaţa după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă din carosabil, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. El a fost înmormântat, ieri, cu onoruri militare, în prezenţa a sute de colegi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis o anchetă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie