O comedie despre revenirea lui Hitler este cel mai vizionat film din Germania

dscn41391O comedie nonconformistă despre revenirea lui Hitler în societatea actuală, intitulată „Uite cine s-a întors”, a devenit cel mai popular film din Germania în decurs de trei săptămâni de la lansarea în cinematografe.  Pelicula a realizat deja încasări de 10 milioane de dolari.

Filmul se bazează pe un roman de satiră scris de Timur Vermes şi este realizat în stilul de acum celebrului „Borat” (2006).

Personajul principal este Adolf Hitler, iar umorul este construit cu ajutorul reacţiilor unor persoane reale, oameni obişnuiţi care interacţionează cu actorul deghizat în liderul nazist.

Regizorul spune că perioada pe care au petrecut-o străbătând Germania pentru filmări le-a deschis ochii şi că au constatat o tendinţă către politica de dreapta. „Cum se poate ca atât de mulţi oameni să reacţioneze pozitiv la Hitler, să îl accepte?”, a declarat regizorul David Wnendt pentru postul german de televiziune ARD.

Filmările au avut loc cu puţin timp înainte de apariţia mişcării anti-islamiste PEGIDA, care a atras zeci de mii de simpatizanţi la marşurile şi protestele sale, organizate la începutul acestui an.

Surse: The Guardian, Reuters
Bianca Ioniţă