Tinerii imigranţi afgani ar trebui să rămână în ţara lor, a declarat ministrul german de interne

Ministrul german de interne, Thomas de Maizière, a facut apel la tinerii imigranţi afgani să rămână în ţara lor şi să participe la reconstrucţia Afganistanului. Pe fondul afluxului de refugiaţi şi imigranţi, Thomas de Maizière a subliniat că este inacceptabil faptul că, după sirieni, afganii reprezintă cel mai mare număr de refugiaţi care solicită azil în statele occidentale. Oficialul german a precizat că nu li se va permite în mod automat refugiaţilor să rămână în Germania, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 octombrie