Calendarul evenimentelor, 30 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* În Sala Titulescu din cadrul Pavilionului Central al ROMEXPO, de la ora 10:00, va avea loc Conferința „PNDR 2014 – 2020: 2015 – primul an de implementare. Perspective 2016”, în cadrul INDAGRA 2015, unde ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, va vorbi celor prezenţi despre contribuția PNDR 2014-2020 la dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural din România

* Ulm, Germania: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, participă la cea de-a IV-a ediţie a Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizat de Comisia Europeană, guvernul landului Baden-Wurttemberg şi Primăria oraşului Ulm. Ministrul va avea două întâlniri bilaterale, cu premierul landului Baden-Wurttemberg, Winfried Kretschmann, şi ministrul pentru Bundesrat, Europa şi relaţii internaţionale din landul Baden-Wurttemberg, Peter Friedrich

– Partide

* Jud. Iaşi: Copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin efectuează o vizită în judeţ. Din program:

  • ora 9:00 – vizită la Fabrica TE-ROX Prod Paşcani
  • ora 11:30 – întâlnire cu mediul de afaceri Regiunea Nord-Est – la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

* Negreşti – Oaş, jud. Satu Mare: Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat – ora 10:00, în Sala de şedinţe a Primăriei, Str. Victoriei nr. 97. La finalul evenimentului va avea loc o conferinţă de presă

  • ora 13:00 – reuniune la care participă miniştrii, autorităţi publice şi locale, reprezentanţi ai CJ şi ai Primăriei Satu Mare – la Sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare

* Jud. Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de PNL Neamţ la care participă co-preşedinţii filialei PNL Neamţ, deputat Mugur Cozmanciuc şi Alexandru Drăgan, deputaţii Sulfina Barbu şi Lucia Varga – ora 15:30

* Saturn, jud. Constanţa: Comisia naţională de Buget şi Politici Fiscale a Partidului Naţional Liberal organizează conferinţa cu tema „Statul, partenerul contribuabilului” – ora 16:30, la Hotel Saturn; declaraţii de presă susţinute de liderii PNL Eugen Nicolăescu şi Gheorghe Ialomiţianu şi copreşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de PNL Sibiu, la care participă copreşedintele Comisiei de Agricultură a PNL, Gheorghe Ştefan, copreşedinţii PNL Sibiu deputaţii Raluca Turcan şi Mircea Cazan şi copreşedintele Comisiei de Agricultură a PNL Sibiu, Diana Pavelescu – ora 11:00

* Jud. Sibiu: PNL Sibiu organizează dezbaterea „Agricultura românească – de la subzistenţă la sursă de dezvoltare durabilă, programul de guvernare al PNL, soluţii la problemele specifice regiunii 7 centru” – ora 13:00, la Casa de Cultură din Dumbrăveni

– Culte, Biserică

* „Mari păstori de suflete – arhim. Teofil Părăian” – eveniment la împlinirea a şase ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Teofil –  ora 18:00, la Librăria Sophia. Arhim. Teofil Părăian (n. 3 martie 1929 – m. 29 octombrie 2009) a fost duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), şi unul din marii părinţi duhovniceşti ortodocşi ai României. Invitaţi: PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar dr. al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, preşedinte al Curatoriului “Părintele Teofil Părăian”, George Poteraş, membru al Curatoriului « Părintele Teofil Părăian», Nicolae Mărgineanu – regizor, Maria Ploae – actriţă

* Iaşi: De la ora 10:00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ” din Iaşi, în Sala Senatului, va avea loc festivitatea dedicată finalizării seriei „Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688” (MLD), proiect filologic complex de editare a celor mai vechi traduceri româneşti ale Bibliei. La festivitatea care va marca finalizarea proiectului MLD vor participa prof. dr. Vasile Işan, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. dr. Eugen Munteanu, coordonatorul proiectului MLD, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, prof. dr. Elsa Lueder, acad. Viorel Barbu, prof. dr. Volker Schupp, prof. dr. Gheorghe Popa, prof. dr. Dumitru Oprea, prof. dr. pr. Gheorghe Popa, prof. dr. Andrei Hoişie, director al Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, conf. dr. Adrian Muraru, director al Departamentului de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Socio-Uman din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

– Diplomaţie

* Conferinţă de presă susţinută de membrii delegaţiei Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul German, care se află în vizită în România  – ora 12:00, la Ambasada Germaniei, sala de conferinţe, Str. Cpt. Av. Gh. Demetriade nr. 6-8

* Sub patronajul Academiei Goncourt, Lista Goncourt/Alegerea studenților români, ajunsă la cea de-a treia ediție,  decernează premiul celui mai bun român francez pornind de la lista primei selecții a Academiei Goncourt, comunicată în 3 septembrie. Gândit ca un motor de colaborare interuniversitar la scară națională, acest premiu are ca scop pregătirea unei noi generații de critici ai literaturii franceze contemporane și deschiderea publicului larg către marii autori ai acestei literaturi. De la ora 13:00, la Artmark (Strada C.A.Rosetti, 5), romanul laureat va fi făcut public în cadrul unei conferințe de presă la care vor participa ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul, David Foenkinos, laureat al Premiului Renaudot pentru romanul „Charlotte”, Ioana Rosenberg, președinte de onoare al acestei ediții și directoare a editurii Ibu Publishing, Christophe Gigaudaut, director al Institutului Francez din România și Fabien Flori, director al Biroului pentru Europa centrală şi orientală al Agenţiei universitare a Francofoniei – AUF

– Administraţie

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, organizează de la ora 15:00, evenimentul privind dezvelirea monumentului de for public dedicat academicianului, profesorului şi doctorului Nicolae Cajal, realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu  – la intersecţia Străzilor Baba Novac cu Şos. Mihai Bravu, în faţa Institutului de Virusologie, Sector 3

* Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti organizează conferinţa de închidere a proiectului „Provoacă-te să realizezi ceva diferit. Depăşeşte-te!” – ora 16:00, la FitoCeainăria SanThe, Str. Lipscani nr. 104

* Jud. Prahova: Consiliul Judeţean Prahova organizează ceremonia de dezvelire a bustului lui Constantin Drăghici, mare paharnic şi mare spătar, ctitor al Conacului Măgureni din localitatea Filipeştii de Târg – ora 10:30, la Conacul Pană Filipescu

* Sibiu: Ceremonia de punere în funcţiune a „Aducţiunii Văii Secaşelor”, la Staţia de pompare nr. 1 din Sibiu  – ora 11:00,  (Str. Ogorului), urmată de o prezentare privind principalele etape parcurse în realizarea acestui proiect  – la Hotel Ana, Sala de conferinţe

– Organizaţii

* Organizaţia Salvaţi Copiii lansează public „Manifestul pentru Dreptul la Educaţie”  – ora 11:00, în Promenada Mall, Calea Floresca nr. 246B, nivel 0. Evenimentul are loc ca avanpremieră la Festivalul Brazilor de Crăciun

* Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului organizează recepţia produsului digital în cadrul proiectului editorial „Noile Media: Instrumente digitale pentru studiul totalitarismului: Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar Biografic. Partea I: Literele A-L” – ora 12:00, la sediul INST, Str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Braşov cu prilejul deschiderii Centrului de Consiliere şi Consultanţă pentru Asociaţiile de Proprietari – ora 11:00, la sediul Federaţiei din Braşov

* Cluj-Napoca: Global Romanian Association of Students and Young Professionals (GRASP) organizează o conferinţă pe tema orizontului 2020 în dezvoltarea României, care face parte din proiectul România 2020, în cadrul căruia tinerii profesioniști din cadrul GRASP își propun să identifice și să demareze inițiative cu potențial concret pentru dezvoltarea României – la Liberty Technology Park (30 oct. – 1 nov.). Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni

-Social

* Asociația pentru dialog, ocupare și migrație CONECT (denumită anterior Asociația pentru Dezvoltarea Organizației – SAH ROM) organizează un eveniment de promovare a economiei sociale – ora 10:00, în cadrul Spațiului Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Economia socială este șansa mea!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de Fundaţia Motivation România  – ora 10:00, urmată de Bursa Locurilor de Muncă – ora 11:00, la Hotel Ibis

– Economic

* Conferinţa – dezbatere „Cuplarea pieţelor de energie electrică – prezent şi perspective pentru România în piaţa integrată de energie” – ora 9:30, la Palatul Parlamentului, Comisia pentru Industrii şi Servicii

* Are loc festivitatea de premiere pentru Deloitte Technology Fast 50, clasamentul celor mai dinamice companii românești din domeniul tehnologiei și ce loc ocupă România în acest an – ora 10:00, la Connect Hub, Bd. Dacia nr. 99, sector 2. Aflat la a 16-a ediție, Fast 50 include atât companii cu experiență, cât și companii recent intrate pe piață, care își desfășoară activitatea în domeniul tehnologic, farmaceutic sau în cel al tehnologiilor curate

* Are loc o dezbatere cu tema „Dreptul de retragere din contractele online”, adică cum poţi recupera banii când cumperi ceva de pe net şi nu ţi se potriveşte – ora 11:00, la sediul Centrului European al Consumatorilor din România, Str. Maior Aviator Ștefan Sănătescu nr. 44, et. 1, ap. 2, sect. 1. ECC Romania – Centrul European al Consumatorilor din România, este parte a reţelei ECC Net, iar fiecare ţară din UE, plus Islanda şi Norvegia, deţine un astfel de centru

* Constanţa: Seminar privind sistemul şi procedurile de achiziţionare de bunuri de către Organizaţia Naţiunilor Unite, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA) – ora 10:00, la sediul CCINA

* Sibiu: Gala Companiilor Performante 2015 – ora 17:00, la Sala Thalia

* Târgu Jiu: Complexul Energetic Oltenia organizează dezbaterea cu tema „Viitorul energiei pe cărbune în Europa” – ora 13:30

– Mediu

* Jud. Buzău: Conferinţă de presă susţinută de directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău, Ionuţ Apostu, privind situaţia fondului cinegetic din judeţ – ora 11:00

– Medicină, Sănătate

* Constanţa: „Sănătatea Mamei și a Copilului” este tema unui seminar de educație medicală care se va desfășura începând cu ora 18:30, la Hotelul Ibis sub egida organizației Rotary Cetatea Tomis

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea Politehnica organizează târgul de job-uri „Bursa locurilor de muncă FORMING”, ediţia a II-a – ora 10:00, la Sala Palatului

* Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar vor intra de astăzi, în vacanţă, după terminarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală, luni, 9 noiembrie

* Alba Iulia: În zilele de 30 octombrie – 1 noiembrie, Universitatea „1 Decembrie 1918” va organiza Conferinţa de securitate informatică „INFOSEC UAB 2015”. Ea are ca obiective: dezvoltarea culturii de securitate informatică, conştientizarea riscurilor şi ameninţărilor derivate din activităţile desfăşurate în spaţiul cibernetic, cât şi cunoaşterea modului de prevenire şi contracarare a acestora. Evenimentul este destinat cadrelor didactice universitare, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, mediului de afaceri şi instituţiilor publice

* Constanţa: În cadrul Centrului pentru Educație Interculturală va avea loc cel de-al doilea atelier de educație interculturală din cadrul proiectului „Centrul pentru Educație Interculturală Constanța (C.P.E.I.C.)” – ora 12:00. La atelier vor participa 20 de elevi de la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța și cinci studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”, selectați ca și grup țintă al proiectului, între care se regăsesc și reprezentanți ai minorităților etnice reprezentative din zona Dobrogei

* Iaşi: Ceremonie organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” cu prilejul aniversării a 155 de ani de la înfiinţare – ora 11:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”

– Arhitectură

* Lisabona: Trienala de Arhitectură de la Lisabona va găzdui începând cu ora 18:00, vernisajul expoziţiei „Luminile orientului latin – arhitectura unui principe român” şi conferinţa omonimă susţinută de profesorul arhitect Sorin Vasilescu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti

* Lisabona: Institutul Cultural Român de la Lisabona va organiza la Muzeul Național de Arheologie din Lisabona un eveniment dedicat lui Scarlat Lambrino, ilustru reprezentant al arheologiei române și portugheze – ora 17:00. Cu această ocazie va fi inaugurată expoziţia fotodocumentară Histria în diverse etape de cercetare, prezentată de către Irina Nastasi, muzeograf la Muzeul Național de Istorie Națională și Arheologie din Constanța şi vor fi susţinute prelegeri de către specialişti români şi portughezi, pe tema cercetărilor arheologice conduse de Scarlat Lambrino. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică clasică, în interpretarea sopranei Alexandra Bernardo şi a pianistului Bernardo Marques, cu piese din Brediceanu, Enescu, Donizetti şi Bellini

– Istorie, Arhive

* Cu prilejul Zilei Arhivelor (31 octombrie), Arhivele Naţionale ale României organizează, în perioada 28-30 octombrie, o serie de manifestări. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – masă rotundă dedicată temei „România neutrală, 1914-1916”, având ca invitați pe Sorin Cristescu, Cosmin Ioniță, Valeria Soroștineanu, Alina Șmigun și Monica Negru, urmată de o dezbatere cu publicul. Moderator: Mirela Tîrnă
  • o miniexpoziție este organizată adiacent temei menționate – în holul central al sediului Arhivelor Naționale
  • ora 12:30 – sunt lansate lansate volumele: „Arhivişti ardeleni”, un dicţionar biobibliografic apărut la editura Universității “Petru Maior” din Târgu-Mureș şi „Istorie în documente. Mavrocordații (1711-1786)”, apărut în colaborare cu Asociația DAR

Development

  • expoziţia documentară cu tema „Educație fizică și sport în România până în 1945” – la sediul central al instituţiei din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 49. Expoziţia este deschisă publicului până la 31 decembrie

* Drobeta-Turnu Severin: Simpozionul „Drobeta. Arheologie şi istorie” la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier

– Mass – Media, Publicitate

* Radio România organizează Ziua Porţilor Deschise între orele 9:30-16:00, la sediul Radio România din Bucureşti, intrarea din Strada Temişana

* Revista „The Art of Living” organizează cea de-a II-a ediţie a evenimentului „Leadership şi performanţă” – ora 18:00, la Hotel Sheraton, Calea Dorobanţilor nr. 5-7

– Cultură

* În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, Orchestra Naţională Radio prezintă un concert special, dedicat Zilei Radio România (1 nov.). În concertul aniversar programat astăzi, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Adrian Morar, dirijor al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, va fi ascultată o lucrare a compozitorului şi dirijorului român Alfred Alessandrescu, „Amurg de toamnă”. Numele muzicianului este strâns legat de această aniversare, el a condus Orchestra Simfonică Radio (astăzi Orchestra Naţională Radio) între 1933-1959 şi a fost director muzical al Radiodifuziunii Române (1933-1938, 1945-1947)

* Între 30 octombrie şi 1 noiembrie, Fundația ICAR și Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR)  organizează Târgul multicultural SALUT, cu minunății din Camerun, Rwanda, Ucraina, Congo, Armenia, Peru, India și alte țări care au, în România, comunități, despre viața și cultura cărora știm poate prea puțin – ora 14:00, în curtea Muzeului Țăranului Român

* Lansarea romanului ”Cronică despre alb sau negru”, de Alexandru Calmâcu, apărut la Editura Tracus Arte – ora 18:00, la Librăria Open Art, Str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din Str. Arthur Verona. Noua apariţie editorială va fi comentată de scriitorii Doru Mareş, Ion Bogdan Lefter, Dan Mircea Cipariu

* Concert susţinut de interpreta şi compozitoarea franceză, Emma Shapplin – ora 19:00, la Sala Palatului

* București, Arad, Cluj și Iași: A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie. Programul ediţiei aniversare cuprinde concerte cu piese atent alese şi reunite sub titluri sugestive: ”Journal of Dreams”, ”The Night Vision”, ”The Dreamers”, ”Il Sogno”, ”Spoken Dreams„ ”Mozart: Radiography of Dreams”. SoNoRo este un proiect cultural aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedinţiei României. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Concertul de deschidere are loc de la ora 19:30, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii, Bd. Geniului nr. 1-3, intrarea Poarta Leu

* Cea de-a 19-a ediție a Festivalului de Film Francez are loc în perioada 30 octombrie – 8 noiembrie și a pregătit publicului francofil o săptămână inedită în colaborare cu Cahiers du Cinéma, evenimente speciale și proiecții în prezența tinerilor regizori Benoît Forgeard și Marianne Tardieu, precum și o întâlnire cu Joachim Lepastier, membru al consiliului editorial Cahiers du Cinéma. Acesta va fi prezent în sală pentru un Q&A după proiecția filmului „Vivement Dimanche”, sâmbătă, 31 octombrie de la ora 18:30, și va face o scurtă introducere lungmetrajului „Alphaville” al lui Godard

* Marin Malaicu-Hondrari va dialoga cu Miruna Vlada despre literatură şi traducere, pornind de la romanul „Apropierea” (Polirom, 2014, ed. a II-a, disponibil şi în format digital), recent apărut în limba spaniolă (la Ediciones Traspies, în traducerea Elenei Borras Garcia, cu titlul „Cercanias”), dar şi despre experienţa sa de traducător din limba spaniolă – ora 19:00, la Conceptual Lab, Str. Dionisie Lupu

* De la ora 19:00, la Librăria Diverta Piaţa Romană, Dan Stanca va dialoga cu Radu Aldulescu pornind de la volumele “Istoria Regelui Gogoşar” şi “Ghetsimani ʼ51”, recent apărute la Editura Cartea Românească, disponibile şi în format digital. Invitaţi, alături de autori: Bianca Burţa-Cernat, Nicolae Stan

* „BOX”, un film în regia lui Florin Șerban, ajunge în cinematografele din România. Filmul a intrat deja în competiţia oficială a Festivalului de Film ce se va desfăşura la Salonic în perioada 6-15 Noiembrie

* Alba Iulia: În zilele de 30 şi 31 octombrie, are loc cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei de Bibliologie organizate de Catedra de Istorie, Arheologie şi Muzeologie a Universităţii „1 Decembrie 1918”. În această seară, de la ora 18:30, oaspeţii vor participa la vernisajul expoziţiei organizate la Biblioteca Batthyaneum, intitulată „Itinerariul european al cărţilor Bibliotecii Batthyaneum, prin liste, inventare şi cataloage”, având drept co-organizator Primăria municipiului şi ca parteneri CNRS/ENS Ulm Paris, respectiv Universitatea „1 Decembrie 1918”

* Alba Iulia: Conferinţă de presă privind proiectul „Museikon. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia” – ora 10:30

* Bârlad: Centrul ”Mihai Eminescu” va găzdui un concert de chitară clasică în interpretarea a cinci copii talentați din localitate: Iulius Iftene, Crina Țuchel, Tudor Rusu, Sebastian Maxim și Timotei Bîgu – ora 18:00. Micii interpreți sunt elevi de ciclul gimnazial și sunt pregătiți de profesorii Alexandru Micu și Lucian Grădinaru de la Clubul ”Micul Talent” din Bârlad

* Cluj-Napoca: Lansarea volumului „Dacă treci Podul Soweto” de Monica Săvulescu Voudouri – ora 12:00, la Librăria Diverta Hubertus Cluj

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată cu prilejul Galei Premiilor Operelor Naţionale – ora 12:00

* Izbiceni, jud. Olt: Turneul „Vioara lui George Enescu la sate”, un proiect al Centrului Cultural Media Radio România, cu violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail care susţin concerte în perioada 22 octombrie – 3 noiembrie. Astăzi concertul are loc de la ora 18:00, la Centrul Cultural ”Tudor Gheorghe”. Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional

* Rădăuţi: Are loc lansarea cărţii „Polonezii din România (1918 – 1980) de la regat la republica socialistă”, semnată de prof. dr. Daniel Hrenciuc – ora 13:00, la Galeriile de Artă din localitate

* Reşiţa: Deschiderea manifestărilor culturale „Reşiţa în zece dimensiuni” – ora 17:00

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 30 octombrie, şi sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20:00, spectacolul itinerant „Labirintul Groazei”, un proiect inedit, creat pentru a marca ziua de Halloween (31 octombrie) şi care are la bază un proiect atelier al actorilor de la Teatrul „Gong” din Sibiu

* Suceava: De la ora 19:00, la Terasa 2 Brazi (Aleea Jupiter nr. 14), „Zidul de Hârtie” organizează un eveniment cultural dedicat artistului plastic Cornel Dan (1948-2013). Vor vorbi despre creația și biografia sa artiștii plastici Constantyn Ungureanu-Box și Sorin Baciu. La final va avea loc și un recital al poeților Liviu Huzdup, Dan Cristian Iordache, Doru Mihai Mateiciuc, Florin Dan Prodan și Vlad Sibechi

* Timişoara: Dialogurile artistului plastic Paul Neagu sunt  organizate în colaborare cu Paul Neagu Estate România, în cadrul programului „Paul Neagu. (R)evoluţia formei”, început în anul 2014, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Evenimentele au loc vineri, 30 octombrie, la Muzeul de Artă Timişoara – ora 10:00, şi de la ora 19:00, la Fundaţia TRIADE, Calea Martirilor nr. 51/45, iar sâmbătă, 31 octombrie, la Muzeul de Artă Timişoara – ora 11:00

* Germania: Românii din München participă la Centrul Cultural al Misiunii Române Unite la o nouă întâlnire a societății culturale, Apoziția (Str. Dachauer nr. 23, etaj 2). Vor participa: Mircea Carp cu un laudation, Ion Dumitru, Gheorghe Săsărman și Tudor Alexe cu comunicări și scurtă prezentare de film despre Hans Bergel. La sfârșitul comunicărilor va lua cuvântul  scriitorul Hans Bergel

* Marea Britanie: Sala de cinematecă a Institutului Cultural Român de la Londra va găzdui, două dintre cele mai aşteptate producţii din programul Festivalului Naţional de Teatru, prezentate, în premieră, în regim livestreaming. Vineri, 30 octombrie, de la ora 17:00, va fi transmis spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural European pentru UNESCO din Capitală, iar duminică, 1 noiembrie, „BIZONI Fabula urbana #2”, după Paul Miro, montare realizată de Radu Afrim la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Prezentarea live, în străinătate, a spectacolelor de la Festivalul National de Teatru reprezintă o premieră absolută şi este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu sprijinul tehnic al Grand Cinema & More

* Milano: La Auditorium San Fedele din Milano (Via Hoepli 3/b), Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României din Milano, Pavilionul României la EXPO Milano 2015, în parteneriat cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano și Biroul Național de Turism al României în Italia, sub patronajul Ambasadei României în Italia, organizează cel de-al treilea concert „ENESCU 60”. Recitalul va fi susținut de violonistul Remus Azoiței și pianistul Eduard Stan – ora 19:00

* New York: „Dinastia” Pillat este prezentată la Columbia University (30 oct.) și la ICR New York (2 nov.). Se împlinesc 70 de ani de la sfârșitul lui Ion Pillat. Prin acest proiect, ICR New York va prezenta toată familia Pillat (prin conferinţe, expoziţii de carte, de arte vizuale şi filme documentare prezentate de prof. Virgil Nemoianu, jurnalistul Alexandru Munteanu, prof. Mona Momescu, prof. Alan Timberlake, scriitoarea Doina Uricariu) care creează impresia, prin atâția ascendenți și descendenți, imaginea unei „dinastii” creatoare: Ion Pillat, Maria Pillat-Brateș, Dinu Pillat, Cornelia Pillat, Monica Pillat

– Sport

* Clubul de fotbal CS Concordina Chiajna organizează o conferinţă de presă – ora 10:30, pe Stadionul Central – Chiajna

* Noul antrenor al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Mihai Stoichiţă, susţine o conferinţă de presă – ora 12:15, pe Stadionul „Ilie Oană”

* Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă  – ora 15:30, la Hotel Alexander – Pipera

* Are loc partida CVM Tomis Constanţa – ACS Volei Municipal Zalău, contând pentru etapa a 2-a a Diviziei A1 la volei masculin  – ora 17:00

* HCM Baia Mare întâlneşte formaţia rusă Rostov Don într-o partidă din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin  – ora 18:00, la Sala Sporturilor Lascăr Pană

* Programul etapei a 16-a a Ligii I de fotbal:

  • Giurgiu: Astra Giurgiu – CS U Craiova – ora 20:30, la Stadionul „Marin Anastasovici”

– Diverse

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează o serie de activităţi în spiritul sărbătorii de Halloween. Copiii vor putea să se înscrie la o serie de ghidaje tematice, la finalul cărora vor fi recompensaţi cu multe premii surpriză ! Ghidajele tematice se vor desfăşura pe tot parcursul zilei, cu începere de la orele: 11:00, 13:00, 15:00, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30 şi 19:00

* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează vineri, 30 octombrie, și sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 17:30, Atelierele de sculptat dovleci pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani de ziua de Halloween (31 oct.)

– S-a întâmplat într-o zi de 30 octombrie

* Acum 291 de ani, se încheia construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă; aşezământul a fost construit de arhimandritul grec Ioanichie Stavropoleanul, în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730). Din construcţia iniţială a incintei mănăstirii s-a păstrat numai biserica, celelalte clădiri fiind rezultatul unui vast proiect de restaurare şi construcţie început, în 1897, după planurile arhitectului Ion Mincu

* La data de 30 octombrie 1863, adică în urmă cu 152 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite, semnează actul de înfiinţare a Şcolii Superioare de Litere, care devine, în anul imediat următor, Facultatea de Litere şi Filozofie, unul dintre primele nuclee ale Universităţii din Bucureşti (1864). Instituţia, al cărei prim decan a fost latinistul August Treboniu Laurian, preşedinte al Academiei Române, a adus laolaltă principalele domenii umaniste: filologia, filozofia şi istoria. Din anul 1874, facultatea îşi diversifică oferta de cursuri (arheologie, filologie comparată, psihologie), iar începînd cu 1877 se formează catedrele corespondente, coordonate de personalităţi ale timpului, printre care Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Lor li se adaugă în timp, cu contribuţii majore la dezvoltarea facultăţii şi a ofertei de conferinţe şi de cursuri, Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, Tache Papahagi, Titu Maiorescu, Constantin Dimitrescu-Iaşi, Ioan Bogdan, Lazăr Şăineanu, Nicolae Iorga, Vasile Pîrvan, Simion Mehedinţi, Ioan Bianu (preşedinte al Academiei Române), Alexandru Rosetti, Nicolae Cartojan, Ştefan Ciobanu, I.A. Candrea, Petre P. Negulescu, Constantin C. Giurescu, Ramiro Ortiz şi numeroşi alţii. Începând cu 1899, sunt înfiinţate seminarele specializate, apoi institute de cercetare şi reviste ştiinţifice, pentru ca, din 1905, facultatea să acorde şi doctorate. În anul 1892, se pun bazele primei biblioteci specializate, iar în 1907, se deschide biblioteca facultăţii, cu un fond bogat de carte

* Cu celebra replică „Marţienii au invadat Pământul”, rostită, într-o zi de 30 octombrie, acum 77 de ani, în cadrul unei emisiuni radiofonice având ca temă „Războiul lumilor” de H. G. Wells, regizorul Orson Wells a reuşit să creeze panică în Statele Unite, aducând milioane de oameni în pragul disperării

* În urmă cu 68 de ani, reprezentanţi din 23 de state semnau, la Geneva, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), intrat în vigoare la 11.I.1948. La data de 12.XII.1995, GATT şi-a încetat existenţa, funcţiile sale fiind preluate în întregime de către OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului, intrată în funcţiune la 1.I.1996

* Cu 44 de ani în urmă, a avut loc accidentul ecologic de la Certej, judeţul Hunedoara, când digul iazului de decantare aflat la marginea localităţii s-a rupt, iar nămolul toxic s-a revărsat peste un cartier întreg. Nămolul cu cianuri şi steril s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti, peste 20 de gospodării, o popicărie şi alte construcţii care urmau să facă din Certej unul dintre orăşelele de seamă ale epocii comuniste. Avalanşa de steril toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi 76, potrivit Procuraturii judeţene, care a anchetat timp de doi ani împrejurările dezastrului

* Tot într-o zi de 30 octombrie, dar acum 32 de ani, se încheiau lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie iniţiată în 1973) a avut loc la 26 mai 1984; necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a.); încercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa) au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice; la data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama)

* Tot acum 32 de ani, în cadrul unei ceremonii solemne, care a avut loc în Piaţa „Sf. Petru” din Roma, a fost beatificat, de Papa Ioan Paul al II-lea, călugărul franciscan Ieremia Valahul (n. 1556 – m. 1625), primul fericit român ridicat la “cinstea altarelor”; în Calendarul Romano-Catolic Fericitul Ieremia Valahul este sărbătorit la data de 8 mai; Papa Ioan Paul al II-lea îl descria pe Fericitul Ieremia ca fiind “un fiu al României, a acelei nobile naţiuni care poartă în limbă şi în nume amprenta Romei”

* Se împlinesc 21 de ani, de la desfăşurarea la Casa Radio, între 30 octombrie şi 6 noiembrie, a primei ediţii a Târgului „Gaudeamus – Carte de învăţătură”, cel dintâi târg specializat pe carte educaţională din România. Organizatori: Societatea Română de Radiodifuziune, iniţiatorul şi organizatorul principal al manifestării, Societatea Euromedia (între anii 1994 şi 1997) şi editurile All (între anii 1994 şi 2000); din 1998 printre organizatori se numără şi Romexpo S.A.. În anul 2000, Caravana Gaudeamus a debutat la Cluj-Napoca; s-au adăugat în 2002 – Craiova, în 2003 – Târgu Mureş, în 2007 – Sibiu; începând cu anul 2009 Caravana cuprinde patru târguri organizate la Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa-Mamaia, iar din 2014 s-a adăugat şi Oradea; din 2001 Târgul Gaudeamus a devenit internaţional

* Acum 4 ani, avea loc proclamarea canonizării Sf. Ierarh Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei (cu zi de pomenire la 24 aprilie). Aceasta a avut loc la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, la eveniment fiind prezenţi, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi Preafericitul Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, şi Înalt Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras. Simion Ştefan a fost Arhiepiscop şi Mitropolit al Bălgradului, al Vadului şi al Maramuraşului, precum şi peste toata ţara Ardealului din 1643 până în 1656. În timpul păstoririi sale s-a tipărit Noul Testament zis „de la Bălgrad”, prima traducere românească integrală (1648)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Relaţiilor Publice Militare”; la 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA), înfiinţată la sfârşitul lunii octombrie 1991, s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia Informare şi Relaţii Publice

– 1789: S-a născut (la Viena) compozitoarea, pianista şi cântăreaţa Elena Asachi (născută Teyber), soţia cărturarului moldovean Gheorghe Asachi (m. 1877)

– 1858: S-a născut scriitorul Duiliu Zamfirescu, unul dintre întemeietorii romanului românesc modern; membru titular al Academiei Române din 1908 (m. 1922)

– 1902: S-a născut (la Budăi/Orhei, azi în R. Moldova) medicul veterinar Ilie T. Popovici; preocupat de găsirea unor soluţii profilactice, a creat sau a optimizat numeroase vaccinuri; întemeietor şi director (1949-1962) al Institutului de Patologie şi Igienă Animală din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1982)

– 1921: S-a născut juristul Paul Mircea Cosmovici; membru titular al Academiei Române din 1995, fost director onorific al Institutului de Cercetări Juridice din Bucureşti al Academiei (m. 2006)

– 1943: S-a născut fizicianul Horia Scutaru-Ungureanu; contribuţii în fizica teoretică, mecanica cuantică, teoria sistemelor cu simetrii dinamice şi a particulelor elementare; membru titular al Academiei Române din 1995

– 1944: S-a născut compozitorul Marcel Dragomir; redactor principal la Secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române între anii 1984 şi 1994 (m. 2015). NOTĂ: Conform spuselor compozitorului, data reală de naştere este 28 octombrie („Data mea de naştere este 28 octombrie, dar am fost înregistrat pe 30; 28 era sâmbătă şi mai era şi vreme de război, în 1944. Primăria nu lucra decât atunci când se putea”)

– 1950: S-a născut dirijorul Alexandru Samoilă – 65 de ani

– 1954: S-a născut Mihai Măniuţiu, regizor de teatru, scenarist, prozator şi eseist, directorul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca

– 1955: A murit Agricola Cardaş, biolog, agronom şi publicist; este creatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului Universitar de Zootehnie în Moldova, la Iaşi (n. 1883) – 60 de ani

– 1955: A murit Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii sociologice din Bucureşti; a conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului satului” din Bucureşti. A făcut parte din primul Consiliu de Administraţie al Radiodifuziunii (1928) prezidat de prof. Dragomir Hurmuzescu, în anii următori (1929 – 1932) fiind preşedinte al Consiliului şi al Comitetului de Direcţie; în această calitate, s-a implicat direct în realizarea „Universităţii Radio” pe care a susţinut-o cu autoritatea sa intelectuală şi administrativă, aceasta urmând să devină o veritabilă tribună a marilor idei ale vremii; membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1943-1944) şi preşedinte (1944-1946) al acestui for (n. 1880) – 60 de ani

– 1971: A murit medicul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; profesor la Universitatea din Cluj-Napoca (n. 1892)

– 1974: A murit Elena Piru, istoric literar; experimentată cercetătoare a arhivelor şi colecţiilor de manuscrise, a contribuit substanţial la alcătuirea fondului arhivistic al Institutului de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti (n. 1919)

– 1976: S-a născut interpretul de muzică uşoară Călin Geambaşu

– 1976: A murit Barbu Solacolu; poet, dramaturg, memorialist şi traducător (n. 1897)

– 1978: A murit medicul Constantin C. Iliescu, unul dintre fondatorii cardiologiei ca specialitate independentă în România; fondator şi director al Centrului de asistenţă a cardiacilor (ASCAR) din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1892)

– 1989: A murit traducătoarea Frida Papadache; remarcată pentru versiunile româneşti ale unor scriitori americani clasici şi moderni (Twain, Dreiser, Steinbeck), şi, mai ales, pentru primele traduceri româneşti din Joyce (n. 1905)

– 1991: A murit Ionel Budişteanu, violonist, dirijor şi compozitor de muzică populară (n. 1919)

– 1994: A murit Nicholas Georgescu-Roegen, economist, matematician, statistician şi pedagog american de origine română; părintele teoriei bioeconomice, teorie care prezintă un mod revoluţionar de a vedea economia; este primul şi, practic, singurul economist de la Malthus încoace care a pus în mod serios problema economiei speciei umane într-un context ecologic global, adică la scară planetară; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1906). NOTĂ: Site-urile http://www.bnrm.md/publicatii/files/5/2006_02.pdf şi http://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-14-2006/nicholas-georgescu-roegen-1906-1994_1578.html menţionează ca dată a morţii 31 octombrie 1994

– 2013: A murit arhitecta Anca Petrescu, cea care a proiectat „Casa Republicii” (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume (ca suprafaţă) (n. 1949)

EVENIMENTE EXTERNE

– Medellin, Columbia: Președintele columbian, Juan Manuel Santos se întâlneşte cu președintele peruan, Ollanta Humala, pentru a dezvolta relațiile bilaterale

– Bişkek/Samarkand/Astana/Duşanbe/Aşhabad: Ministrul american de externe, John Kerry efectuează un turneu în Asia centrală. În cadrul vizitei sale la Bişkek, capitala Kârgâzstanului, John Kerry va inaugura un nou sediu al ambasadei americane şi noul campus al Universităţii americane din Asia centrală.Cea mai importantă componentă politică a turneului va avea loc la Samarkand, unde şeful diplomaţii americane se va întâlni cu omologii săi din cele cinci ţări. La Astana, capitala Kazahstanului, Kerry va participa la patru întâlniri de dialog strategic SUA-Kazahstan şi va rosti un discurs privind rolul Asiei Centrale în lume. În capitalele tadjikă şi turkmenă, Duşanbe şi Aşhabad, John Kerry va avea de asemenea întrevederi cu înalţi responsabili (30 oct. – 3 nov.)

– Chişinău: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), organizează masa rotundă „Oportunitatea ratificării Protocolului opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale”

– Polonia: Posibilă decizie a a tribunalului din Cracovia pe tema extrădării cineastului franco-polonez, Roman Polanski, în SUA

– Manama: Are loc „Manama Dialogue”, un forum de reflecţie asupra problemelor din Orientul Mijlociu, cu participarea unor politicieni şi experţi (30 oct. – 1 nov.)

Aniversări – Comemorări

– 1624: S-a născut scriitorul francez Paul Pellisson (m. 1693)

– 1751: S-a născut Richard Sheridan, dramaturg şi om politic englez de origine irlandeză (m. 1816)

– 1821, 30.X / 11.XI: S-a născut unul din cei mai importanți scriitori ruși Feodor Mihailovici Dostoievski (m. 1881)

– 1823: A murit Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de ţesut mecanic, brevetat în 1785 (n. 1743)

– 1839: S-a născut pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (m. 1899)

– 1861: S-a născut sculptorul, pictorul şi pedagogul francez Émile Antoine Bourdelle (m. 1929)

– 1871: S-a născut Paul (Ambroise) Valéry, poet şi eseist francez (m. 1945)

– 1885: S-a născut Ezra Pound, poet şi critic literar american; reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului al XX-lea (m. 1972, în Italia) – 130 de ani

– 1894: S-a născut Jean Rostand, biolog și filosof francez (m. 1977)

– 1894: S-a născut Peter Warlock (pseudonimul lui Philip Arnold Heseltine) compozitor şi critic muzical britanic (m. 1930)

– 1895: S-a născut bacteriologul şi patologul german Gerhard Domagk; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1939 pentru descoperirea primului medicament eficient împotriva infecţiilor bacteriologice (prontosilul); la presiunile guvernului nazist, doctorul Domagk a fost obligat să refuze premiul (m. 1964) – 120 de ani

– 1910: A murit omul de afaceri elveţian Henry Dunant, fondator (1863) al Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii); organizator al primului serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă (în bătăliile de la Magenta şi Solferino – 1859); Premiul Nobel pentru pace pe 1901, împreună cu francezul Frédéric Passy (n. 1828) – 105 ani. NOTĂ: La 8 mai (ziua de naştere a lui Henry Dunant) se marchează, anual, „Ziua Mondială a Crucii Roşii”

– 1914: S-a născut actriţa britanică Anna Wing (m. 2013)

– 1919: S-a născut David Werdyger, cântăreţ american (m. 2014)

– 1928: S-a născut Daniel Nathans, microbiolog american de origine rusă; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1978, împreună cu Hamilton O. Smith (tot din SUA) şi cu elveţianul Werner Arber, pentru cercetările în structura ADN-ului (m. 1999)

– 1929: S-a născut actriţa argentiniană Olga Zubarry (m. 2012)

– 1930: S-a născut Timothy Findley, romancier şi dramaturg canadian de limbă engleză (m. 2002) – 85 de ani

– 1932: S-a născut regizorul francez de film Louis Malle, care şi-a început cariera sub auspiciile ‘”Noului val francez” (m. 1995)

– 1937: S-a născut Claude Lelouch, regizor de film, scenarist, actor și producător francez

– 1939: S-a născut biologul american Leland H. Hartwell, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2001, împreună cu Tim Hunt şi Sir Paul Nurse, pentru descoperirile privind “reglarea ciclului celular”

– 1941: S-a născut fizicianul german Theodor Wolfgang Hänsch, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2005, împreună cu John Lewis Hall, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea spectroscopiei de mare precizie, pe bază de laser, inclusiv pentru tehnica „pieptenele de frecvenţă optică” (instrument cu care se pot face măsurări precise la diferite frecvenţe ale luminii vizibile şi arată ca un pieptene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012

– 1953: A murit compozitorul ungur Imre Kálmán (n. 1882)

– 1960: S-a născut cunoscutul fotbalist şi antrenor argentinian Diego Maradona; considerat de specialişti ca fiind cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, împărţind cu Pele titlul de „Jucătorul Secolului XX”, decernat de FIFA – 55 de ani

– 1975: A murit fizicianul german Gustav (Ludwig) Hertz; cercetări în domeniile ultrasunetelor, semiconductorilor şi luminescenţei; împreună cu fizicianul american James Franck, a pus în evidenţă (prin experienţele Franck-Hertz, 1913-1914) caracterul discontinuu al stărilor de energie în atom; cei doi au primit Premiul Nobel pentru fizică pe 1925; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (n. 1887) – 40 de ani

– 1992: Au murit (într-un accident rutier în România) Doina Aldea Teodorovici (n. 1958) şi Ion Aldea Teodorovici (n. 1954), cantautori din Republica Moldova

– 2002: A murit Juan Antonio Bardem, regizor de film şi scenarist spaniol (n. 1922)

– 2003: A murit tenorul italian Franco Bonisolli (n. 1937)

– 2009: A murit antropologul francez de origine belgiană Claude Lévi-Strauss; a analizat miturile, raporturile de rudenie din societăţile primitive, a explicat formarea şi evoluţia deprinderilor în cadrul relaţiilor sociale; reprezentant al structuralismului (n. 1908)

– 2010: A murit scriitorul olandez Harry Mulisch, autorul bestseller-urilor „The Assault” (ecranizat) şi „The Discovery of Heaven”; Mulish, împreună cu Willem Frederik Hermans şi Gerard Reve, reuniţi sub genericul cei „trei mari scriitori”, au dominat literatura olandeză postbelică (n. 1927) – 5 ani

←- 2014: A murit Constantin Tănase, jurnalist, publicist şi scriitor din Republica Moldova; luptător neobosit pentru cauza naţională în Republica Moldova, pentru limba română şi pentru adevărul istoric (n. 1949) – 1 an