Declaraţie a preşedintelui României, Klaus Iohannis, de la locul incendiului din Bucureşti

Klaus Iohannis: „Am ţinut să văd locul în care s-a petrecut tragedia de aseară. Am ţinut să las aici un buchet de flori şi o lumânare. Dumnezeu să-i ierte pe cei decedaţi! Pentru cei care au scăpat din tragedie şi au ajuns la spital vreau să spun că le doresc sănătate, să aibă noroc şi să scape repede şi bine. Familiilor îndurerate le spune „sincere condoleanţe”. Sunt în gând şi în suflet alături de ei, iar familiilor celor care sunt răniţi în spitalele Bucureştiului le doresc să aibă speranţă, credinţă şi le  doresc ca cei care sunt internaţi să scape cu bine. Am vrut să văd locul în care s-a petrecut tragedia. Este incredibil. Un spaţiu total impropriu. Am discutat cu cei de faţă şi este posibil poate chiar să avem imagini pentru public. Este de neimaginat că în acel spaţiu au putut să fie atâţia oameni la un concert şi să se întâmple într-un timp atât de scurt o tragedie datorită, în esenţă, faptului că au fost ignorate norme simple. Guvernul a decretat doliu naţional şi cred că este un moment potrivit să păstrăm câteva secunde de linişte pentru cei care au decedat. Vă mulţumesc”.

ANTENA 3 (31 octombrie)