Partidul de guvernământ din Turcia a câştigat alegerile anticipate

Partidul de guvernământ AKP din Turcia a câştigat majoritatea parlamentară în alegerile anticipate, potrivit rezultatelor preliminare ale scrutinului de duminică. Rezultatele oficiale vor fi anunţate în următoarele zile, dar voturile numărate şi sondajele sugerează că partidul AKP şi-a revenit spectaculos, după o prestaţie modestă la urne, în urmă cu cinci luni. Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a anunţat victoria partidului după ce rezultatele parţiale au relevat că AKP a obţinut 49% din sufragii. „Trebuie să vă mulţumesc vouă, poporul meu! Această victorie nu ne aparţine, această victorie este a poporului nostru, această victorie aparţine vecinilor şi cetăţenilor noştri. Astăzi este ziua victoriei poporului nostru!”, a declarat Ahmet Davutoglu. Partidul pro-kurd HDP a obţinut 59 de fotolii parlamentare cu cele 10% din voturi.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 noiembrie)