În Federaţia Rusă a început înhumarea primelor victime ale catastrofei aviatice din Egipt

În Federaţia Rusă a început înhumarea primelor victime ale catastrofei aviatice din Egipt în care un avion rusesc s-a prăbuşit la 31 octombrie în Peninsula Sinai, la scurt timp de la decolare. Deşi rămân necunoscute cauzele catastrofei în care au murit 224 de oameni dau naştere unor declaraţii care tensionează relaţiile internaţionale. Încă de aseară, premierul britanic, David Cameron, a estimat că avionul rus s-ar fi putut prăbuşi din cauza unei bombe. Liderul de la Londra a avut astăzi convorbiri cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Noi avem mai multe informaţii de la corespondentul RRA, la Moscova, Alexandr Beleavschi. Bună seara.

Reporter: Bună seara. În cursul după amiezii a avut loc convorbirea telefonică între premierul britanic, David Cameron, şi liderul rus, Vladimir Putin, Cameron sunându-l pe Putin în legătură cu decizia Marii Britanii de a suspenda zborurile în şi dinspre staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de unde a plecat cursa rusă. Şi în cadrul acestei discuţii, potrivit Kremlinului, preşedintele Putin a subliniat că aprecierile privind această catastrofă trebuie să se bazeze pe date, date care vor deveni cunoscute în cadrul anchetei oficiale, în timp ce orice alte date nu se pot lua în considerare ca, a spus Putin, orientări pentru acţiune, ghid de acţiune. Totodată comunicatul Kremlinului subliniază că David Cameron nu a menţionat, nu a prezentat, nu i-au descris lui Putin nici un fel de date concrete privind decizia britanicilor de a suspenda zborurile spre staţiunea egipteană. O altă discuţie a avut loc tot astăzi între miniştrii de externe ai Rusiei şi Egiptului, fiind subliniat, de asemenea, contraproductivitatea concluziilor care previn, preced rezultatele oficiale ale anchetei.

Realizator: Ideea de a nu fi lansate opinii înaintea încheierii anchetei.

Reporter: Exact. Este vorba de apelurile insistente la care fac oficialii ruşi şi egipteni de altfel de a nu lansa ipoteze care nu se bazează pe concluziile anchetei. Or, ancheta deocamdată nu a ajuns la nici un fel de concluzii. Toate ipotezele privind cauzele catastrofei până în prezent, avansate până în prezent sunt speculaţii după cum a dat de înţeles şi şeful societăţii ruse de aviaţie civilă, Rosaviatsia, Alexander Neradko, care a susţinut o conferinţă de presă. El a spus că până în prezent Comisia nu a formulat nici măcar impoteze preliminare şi nu se va pronunţa decât după ce va analiza toate aspectele, toate probele şi propun să ascultăm ce a declarat Alexander Neradko.

Alexander Neradko: În acel moment a trage concluzia, a face diferite declaraţii, a elabora versiuni, toate acestea sunt premature.

Reporter: Şeful Rosaviatsia a subliniat că investigaţiile nu trebuie să urmeze calea greşită a anchetei dispariţia avionului MH 17 a liniilor malaeziene, anul trecut, când mai întâi au fost formulate ipoteze, iar ancheta a încercat să le demonstreze. Potrivit lui Alexander Neradko, în actualul moment ne aflăm în prima fază a anchetei, cea de teren, care presupune colectarea şi sistematizarea tuturor fragmentelor avionului, a resturilor umane şi a altor obiecte găsite la faţa locului, întocmirea unei scheme a catastrofei. El a subliniat că investigaţiile se desfăşoară…

Realizator: Alexandru îţi propun să încheiem aici. Vom păstra atenţia asupra subiectului de la tine şi în emisiunile noastre şi ştirile din zilele următoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie