Colocviul naţional de Literatură SF şi Fantasy „Ion Hobana”, ediţia a VI-a

Aflat la cea de a şasea ediţie, Colocviul Național „Ion Hobana” de critică și exegeză în domeniul literaturii imaginarului a fost lansat prin iniţiativa regretatului nostru coleg, prieten şi membru al SRSFF, scriitorul Liviu Radu, şi a lui Horia Gârbea, atunci preşedintele Asociației Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România în anul 2010.

Colocviul „Ion Hobana” 2015 va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2015, ora 10.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38, sector 1). Este organizat de Societatea Română de Literatură SF şi Fantasy, de Uniunea Scriitorilor din România, prin filialele Bucureşti-Poezie şi Bucureşti-Proză, şi de Institutul Cultural Român, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.

În acest an, tema Colocviului Hobana este „Viitorul SF al României, SF-ul viitorului românesc”. Nume prestigioase ale culturii române vor fi prezente cu referate, personalităţi printre care putem să-i menţionăm pe Mircea Opriţă, Gheorghe Săsărman, Sorin Antohi, Maria Ana Tupan, Daniela Petroşel, Horia Gârbea, şi pe binecunoscuţii (în fandomul SF românesc) Cătălin Badea Gheracostea, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, Liviu Surugiu, Florin Stanciu, Alexandru Lamba, Anamaria Borlan, Bogdan Mihăilescu şi Cristian Tamaş.

În încheierea lucrărilor Colocviului Ion Hobana 2015 va avea loc ceremonia decernării Premiilor Naţionale SRSFF Ion Hobana pe anul 2014.