Încă un rănit în incendiul de la clubul bucureştean Colectiv a murit în această dimineaţă

Încă un rănit în incendiul de la clubul bucureştean Colectiv a murit în această dimineaţă, astfel că numărul deceselor a ajuns la 50. Potrivit redactorului nostru, este vorba despre un rănit internat într-un spital din Marea Britanie. În unităţile medicale din capitală mai sunt internaţi 74 de răniţi, dintre care mai mult de 20 sunt în stare critică. Aseară, încă doi pacienţi au fost transferaţi pentru tratament în străinătate cu un avion al Forţelor Aeriene Române. Până acum, numărul celor transferaţi în unităţi sanitare din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel şi Elveţia a ajuns la 36. Toate costurile pentru transport şi tratament sunt suportate de autorităţile române. Între timp, pacienţii şi familiile victimelor primesc şi ajutor psihologic din partea unui aşa-numit Grup de criză, format din medici specialişti.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 noiembrie)