Calendarul evenimentelor, 14 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Tulcea: Pentru a marca cei 137 de ani de la unirea Dobrogei cu Patria-mamă, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Tulcea organizează o serie de evenimente menite să amintească dobrogenilor românilor de pretutindeni importanţa acestui prim pas spre Marea Unire. Manifestările vor începe la ora 10:00, cu un ceremonial religios şi militar la care vor participa oficialităţi civile şi militare ale judeţului, parlamentari şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, urmat de o depunere de coroane de flori în cinstea eroilor martiri care s-au jertfit pentru întregirea ţării, care va avea loc la Monumentul Independenţei din municipiu. Cu începere de la ora 11:30, Sala mare a Teatrului „Jean Bart” va găzdui spectacolul tematic „Să ne cunoaştem istoria prin tradiţie”

– Social

* De la ora 11:00, cetăţenii din Prelungirea Ghencea organizează un protest pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă construirea unui bloc de locuinţe de 10 etaje în imediata apropiere a unei benzinării dotate cu butelie GPL, în Prelungirea Ghencea nr. 38 – 40, sector 6

* Grupul de ajutor #ÎmpreunăRezistăm organizează, la Arenele Romane, începând cu ora 16:00, concertul caritabil cu acelaşi nume, pentru ajutorarea victimelor tragediei de la Clubul Colectiv şi a familiilor acestora. Coma, Paraziţii, Tiarra, Şuie Paparude, H8 şi Breathelast se numără printre cele 14 trupe care vor urca pe scenă

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizează a III-a ediţie a Forumului pentru Investitorii Individuali – ora 10:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Al.I. Cuza

* Turcia: Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, participă la Summit-ul comun G20 – B20, organizat în Antalya, în zilele de 14 şi 15 noiembrie. Mihai Daraban este membru al grupului de lucru Infrastructură şi Investiţii, din cadrul B20 şi va participa la reuniune ca invitat al preşedintelui Uniunii Camerelor de Comerţ şi Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), Rifat Hisarcıklıoğlu, care în prezent deţine Preşedinţia B20. Business 20 (B20) este o platformă influentă la nivel mondial, care reuneşte liderii comunităţilor de afaceri din economiile cele mai avansate ale lumii din cadrul G20

– Mediu

* „Plantăm fapte bune în România”, inițiativă națională de împădurire pe bază de voluntariat, va demara, începând cu ora 9:00, cea mai amplă acțiune de împădurire din România. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va fi partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin care 1.000.000 de copăcei, puşi la dispoziţie de R.N.P. ROMSILVA, vor fi plantaţi pe terenuri publice neproductive. Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, echipa „Plantăm fapte bune în România” îi încurajează pe cei interesaţi să se implice în creșterea suprafeței împădurite a țării. Acţiunea este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România

– Medicină, Sănătate

* Multi Media Est organizează, în zilele de 14 şi 15 noiembrie, patru conferinţe cu tema „Totul despre Parenting”, susţinute de dr. Laura Markham – ora 10:00, la Rin Grand Hotel. Printre partenerii media se numără şi Radio România Actualităţi

– Arhitectură

* Atelierul de Creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român lansează cartea – obiect „Case-n casă”, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite – ora 11:30, la Casa Ion Mincu, Str. Pictor Arthur Verona nr. 19. Apărută la Editura Martor, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, cartea va fi lansată în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România și Asociația „De-a Arhitectura”. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional şi Radio România Bucureşti Fm

– Cultură

* Are loc cea de-a VI-a ediţie a Colocviului Naţional de Literatură SF şi Fantasy „Ion Hobana” – ora 10:00, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1. Organizat de Societatea Română de Literatură SF şi Fantasy, de Uniunea Scriitorilor din Romania, prin filialele Bucureşti-Poezie şi Proză şi de Institutul Cultural Român, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, evenimentul va avea în acest an ca temă „Viitorul SF al României, SF-ul viitorului românesc”

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi BBC Earth organizează, începând de astăzi, în fiecare sâmbătă, o serie de proiecţii gratuite ale episoadelor documentarului „The Hunt”, o producţie marca BBC din anul 2015 – ora 12:00, în Sala Multimedia a muzeului

* Conferinţa cu tema „Imagine sacră şi arhitectură în pictura lui Bramantino (1480 – 1530)” va fi susţinută, de la ora 12:00, de Cosmin Ungureanu, specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al Muzeului Naţional de Artă al României. Întâlnirea va avea loc în sala de proiecţii din corpul central al muzeului (intrarea A2)

* Pe 17 noiembrie se împlinesc 30 de ani de la asasinarea, din motive politice, a inginerului, poetului şi omului de cultură  Gheorghe Ursu. Familia şi Fundaţia „Gheorghe Ursu”, alături de Grupul pentru Dialog Social, Green Hours şi Cinemateca Română, organizează în perioada 14-19 noiembrie, o serie de 6 evenimente care marchează comemorarea sa. De la ora 16:30, la Green Hours (Calea Victoriei nr. 120), are loc evenimentul „O după-amiază cu Babu Ursu – În căutarea libertăţii… muzică, poezie, dosare”, organizat în colaborare cu Green Hours / Teatrul LUNI

* De la ora 20:00, la ARCUB, JAZZAJ prezintă, în premieră în România, noul album „ELEVATION – Songs from Afar” – Str. Batiştei nr. 14

* Braşov: A XVII-a ediţie a Festivalului Etnovember se va desfăşura în perioada 14-16 noiembrie, fiind dedicat în acest an siguranţei vieţii. Începând cu ora 13:00, în Aula „Sergiu Chiriacescu” a Universităţii „Transilvania”, se vor deschide 18 expoziţii de arhitectură, design şi fotografie, ziua încheindu-se cu un concert al Ansamblului Chitaritmica a Facultăţii de Muzică a Universităţii „Transilvania”

* Câmpina: Premierea câştigătorilor celei de-a XIII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu”, organizat de Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti în perioada septembrie – noiembrie 2015 – ora 11:00, la Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu”, Bd. Carol I nr. 199

* Cluj-Napoca: Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Universitatatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Palatul Copiilor Cluj, organizează conferinţa „Teatrul în educaţie”, parte integrantă a proiectului „Iniţiativa Educaţională Naţională” – ora 10:00, la Sala Auditorium Maximum, Casa Universitarilor. Conferinţa se va desfăşura sub Patronajul ministrului federal al Educaţiei şi Femeii din Austria, Gabriele Heinisch-Hosek, şi al  Ambasadorului Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger

* Sibiu şi Răşinari: În perioada 13 – 15 noiembrie, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea marelui gânditor născut la Răşinari, are loc evenimentul comemorativ „Zilele Emil Cioran”, pe agenda căruia figurează nu mai puțin de 14 evenimente culturale, organizate de Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Primăria Rășinari, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Mitropolia Ardealului, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Școala „Octavian Goga” Rășinari, Școala „Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul de Artă Sibiu și Asociația Sibiu 1191. Din program:

  • ora 10:00 – Conferința „Emil Cioran – un antimodern” – în Aula „Avram Iancu” a Universității „Lucian Blaga” Sibiu. Invitat: academicianul Eugen Simion
  • Prezentarea volumelor Emil Cioran „Opere”, I-II, editat de Fundația Națională pentru Știință și Artă, al cărei președinte este academicianul Eugen Simion
  • Masă rotundă cu tema „Emil Cioran și identitatea românească” – în Sala Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

* Sinaia: Aproximativ 50 de picturi în ulei, acuarele şi lucrări de grafică vor putea fi admirate începând de astăzi în cadrul expoziţiei „Confesiunile unui poet al culorii – Vasile Grigore”, care se va deschide în Holul de Onoare al Castelului Pelişor. Organizată de Ministerul Culturii, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar” din Bucureşti, expoziţia va fi deschisă până pe data de 31 ianuarie 2016

* Timişoara: Muzeul de Artă, alături de Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş, organizează, de la ora 18:00, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii nr. 1, vernisajul expoziţiei „Valeriu Sepi – Mitologii Personale”. Expoziţia, deschisă la Muzeul de Artă Timişoara până în data de 11 decembrie, cuprinde lucrări ale artistului realizate în ultimii cinci ani în Brazilia (Resurecţia), Singapore (Geneza), iar în România seria Tauromahiei şi a personajelor din mitologia autohtonă

* Berlin: Scriitoarea Liliana Corobca va participa, de la ora 19:00, la sediul Institutului Cultural Român, la o seară literară organizată cu ocazia apariţiei, în traducere germană, a romanului „Kinderland”, eveniment la care va lua parte şi traducătorul lucrării, scriitorul, poetul şi traducătorul german de origine română Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin

* Italia: La ediţia din acest an a evenimentului „Armonii de toamnă”, care se va desfăşura în zilele de 14 şi 15 noiembrie, în Via Reiss Romoli nr. 45, respectiv la Teatrul Principessa Isabella (Via Verolengo nr. 210) din Torino, invitatul de onoare va fi Andrei Păunescu, care va susţine o prezentare de carte, un dialog cu publicul şi un recital muzical

– Sport

* Bucureştiul va fi în premieră gazda celei de-a XII-a ediţii a Congresului Extraordinar al Federaţiei Europene de Handbal şi a conferinţei preşedinţilor forurilor naţionale de pe continent

* Baia Mare: Începând cu ora 18:00, are loc meciul internaţional de handbal feminin dintre echipele H.C.M. Baia Mare şi Krim Ljubljana (Slovenia), din cadrul Women’s Champions League, ediţia 2015-2016 – la Sala Polivalentă „Lascăr Pană”

* Slatina: Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti va disputa o partidă amicală cu Inter Olt Slatina, formaţie din Liga a III-a – ora 14:00, pe stadionul „1 Mai”

– Diverse

* Conferinţa cu tema „Acarienii de pene – micii prieteni ai păsărilor” va fi susţinută, de la ora 11:00, de cercetătorul ştiinţific Cristina Constantinescu, în Sala Multimedia a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

– S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie

* Acum 781 de ani, se menţiona, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea, existenţa românilor, numiţi „walati”, care trăiau în episcopatul cumanilor şi aveau o ierarhie bisericească de rit ortodox

* În urmă cu 183 de ani, a fost pus în circulație primul vagon de tramvai din America, la New York, având ca pasageri funcționari publici care parcurgeau distanța dintre Strada Prince și Strada nr. 14. Tramvaiul era tras de cai. În Europa prima linie de tramvai cu cai a fost construită în anul 1854 în Franța, la Paris. În Anglia, în 1860, tramvaiul cu cai a fost introdus în orașul Birkenhead, iar în 1861 la Londra. La București, primele tramvaie de epocă trase de cai au apărut în 1872 și circulau pe ruta: Cimitirul Sfânta Vineri-Gara de Nord-Bariera Moșilor

* Se împlinesc 105 ani de când aviatorul american Eugene Burton Ely (n. 1886 – m. 1911) a realizat prima decolare reușită a unui avion de pe un vas. A decolat cu un avion cu elice propulsoare Curtiss de pe o platformă temporară ridicată peste prova crucișătorului ușor USS Birmingham. Imediat ce a terminat de parcurs platforma de 25 m lungime, aeroplanul a început să cadă, iar roțile au atins apa; după aceea, s-a ridicat. Aviatorul a aterizat rapid pe o plajă în loc să facă o tură a portului și să aterizeze la Norfolk Navy Yard, așa cum se stabilise. În urma acestui zbor, Ely a fost făcut locotenent al Gărzii Naționale din California devenind primul rezervist care efectuează un astfel de zbor

* Cu 93 de ani în urmă, avea loc prima emisiune radiofonică a BBC – The British Broadcasting Company (cum a fost denumit iniţial BBC-ul), a fost transmisă, cu autorizaţia Guvernului britanic, în octombrie 1922, cu sprijinul unui grup de şase mari fabricanţi de echipamente fără fir, între care pionierul radiofoniei Guglielmo Marconi. Emisia zilnică a programelor BBC a început, din studioul de la Londra al lui Marconi, şi a fost urmată, a doua zi, de emisiuni de la Birmingham şi Manchester. În următoarele luni reţeaua de emiţătoare s-a extins, în 1925 BBC-ul putând fi ascultat în cea mai mare parte a teritoriului Regatului Unit. Primul director general a fost John Reith. La început BBC-ul a avut 4 angajaţi şi a fost finanţat printr-o taxă de abonament de 10 şilingi, plătită la poştă de toţi deţinătorii de receptoare radio. Taxa era suplimentată din redevenţe pentru vânzările de aparate de radio. În 1962 compania a fost dizolvată şi s-a format, printr-o Cartă regală, The British Broadcasting Corporation

* Acum 46 de ani, la această dată, a avut loc şedinţa de constituire a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), instituţie, a cărei menire era de a concentra forţele de creaţie ştiinţifică care să cooordoneze activitatea ştiinţifică de pe întreg cuprinsul ţării, valorificarea eficientă a rezultatelor cercetării şi de a răspunde de organizarea producerii de sămânţă, material săditor, animale de prăsilă, seruri şi vaccinuri de uz veterinar, necesare agriculturii. În anul 1992, prin H.G. nr. 141, publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din 7 aprilie, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice i s-a atribuit numele savantului român Gheorghe Ionescu-Şişeşti, devenind Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

* Se împlinesc 46 de ani, de la lansarea navetei spațiale Apollo 12, avându-i la bord pe cosmonauții Charles Conrad Jr., Richard F. Gordon Jr. și Alan L. Bean; planul de misiune era o aterizare în zona Oceanus Procellarum (Oceanul furtunilor). Lansarea a avut loc la Kennedy Space Center din Florida. Modulul lunar Apollo 12 a avut o aterizare precisă pe suprafaţa Lunii la data de 19 noiembrie 1969.  Misiunea Apollo 12 oferit prima ocazie de a studia Luna în detaliu pe o rază de 0.5 km de la locul de debarcare. Activităţile de suprafaţa Lunii au fost efectuate în esenţă întocmai planului şi în termenele alocate. La trei ore după debarcare, echipajul a început pregătirile pentru ieşire şi prima traversare pe suprafaţa Lunii. În cele două perioade de activităţi extravehiculare, cu o durată totală de 7,5 ore, astronauţii au primit sarcini foarte specifice pentru a-şi completa misiunea. Printre acestea au fost cele de a colecta mostre lunare, de a implementa mai multe experimente, şi de a examina şi fotografia suprafaţa lunară

Aniversări – Comemorări

– Sf. Apostol Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului; Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sf. Apostol Filip; Începe Postul Naşterii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– „Ziua Dobrogei”; autorităţile româneşti preiau oficial, la 14/26.XI.1878, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I. Tratatul de pace la San Stefano (semnat la 3 martie 1878), încheiat în urma Războiului ruso-româno-turc declanşat în 1877, a recunoscut independenţa României şi a prevăzut ca sudul Basarabiei să intre în componenţa Rusiei, iar Dobrogea şi Delta Dunarii să revină statului român

– 1871: S-a născut criticul literar Ilarie Chendi (m. 1913)

– 1874, 14/22: S-a născut C.[onstantin] Sandu-Aldea, agronom (fondator al ştiinţei ameliorării plantelor în România) şi scriitor; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1927). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 22.XI.1874

– 1876: S-a născut Orest Tafrali, istoric şi profesor, personalitate a vietii culturale ieşene (m. 1937)

– 1898: S-a născut Benjamin Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wexler), poet şi eseist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane); a tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi; participant la Rezistenţa franceză, a fost arestat de Gestapo (m. 1944, asasinat de nazişti, în lagărul de la Auschwitz). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 15.XI.1898

– 1913, 14/27: S-a născut actriţa Ninetta Gusti (m. 2002)

– 1914: S-a născut Î.P.S. Gherasim Cristea (prenumele la naştere: Gheorghe), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (din septembrie 1984) (m. 2014)

– 1920: S-a născut (la Cubolta, azi în Republica Moldova) Sergiu Grossu, scriitor și teolog (m. 2009) – 95 de ani

– 1929: S-a născut matematicianul Ivan Singer; lucrări în domeniul analizei funcţionale, al teoriei aproximării, teoriei optimizării ş.a; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1932: S-a născut Geo Saizescu, regizor de film, scenarist, actor şi profesor universitar (m. 2013)

– 1934: S-a născut Andrei Brezianu, eseist, prozator şi traducător; în 1985 se stabileşte în SUA; din anul următor devine redactor responsabil cu probleme de limbă şi stil în cadrul Secţiei în limba română a postului de radio „Vocea Americii”, apoi redactor şef (1987) şi director (1991-2001) în cadrul aceleiaşi secţii (m. 2015)

– 1934: S-a născut scenarista Vasilica Istrate; a avut o colaborare constantă şi exclusivă cu regizoarea de film Elisabeta Bostan (m. 2002)

– 1938: S-a născut Ion Cocora (numele la naştere: Blagoie), poet şi cronicar dramatic

– 1938: S-a născut sculptoriţa Elena Avramescu-Hariga

– 1951: S-a născut inginerul Horia-Nicolai Teodorescu; a creat, la Iaşi, o şcoală de sisteme fuzzy şi sisteme inteligente şi a contribuit la consolidarea, în ultimii 20 de ani, a şcolii româneşti de sisteme fuzzy şi inteligenţă artificială; a fost iniţiatorul şi promotorul Societăţii Române de Sisteme Fuzzy şi al Uniunii Balcanice de Sisteme Fuzzy şi Inteligenţă Artificială; membru corespondent al Academiei Române din 1993

– 1951: S-a născut Î.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului (din dec. 2014); fost arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei (2009-2014); a fost instalat ca primul episcop al Covasnei şi Harghitei la 25.IX.1994, anul nou-înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc. NOTĂ: Unele surse (www.crestinortodox.ro) dau naşterea la 16.XI.1951

– 1953: S-a născut compozitorul şi dirijorul Sorin Lerescu

– 1956: S-a născut actorul Vasile Muraru

– 1967: A murit Petre P. Panaitescu, istoric literar şi filolog (slavist); preocupat, în special, de relaţiile românilor cu popoarele slave, de circulaţia manuscriselor slave în cultura română; membru fondator al Asociaţiei Slaviştilor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (n. 1900)

– 1975: S-a născut atleta Gabriela Szabo, ministru al tineretului şi sportului în Guvernul Victor Ponta 3 şi 4 (din 5 martie 2014); multiplă campioană naţională, europeană, mondială şi olimpică, desemnată, în anul 1999, atleta nr.1 a lumii; vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism (FRA) (2005 – 2013); preşedinte al Comisiei de Marketing şi Relaţii Publice din cadrul FRA (2005 – prezent) – 40 de ani

– 1990: A murit Ernest Bernea, sociolog, etnograf şi filosof; unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice; tatăl pictorului Horia Bernea (n. 1905) – 25 de ani

– 1991: A murit scriitorul Constantin Chiriţă; în anul 1988 s-a stabilit în Germania, unde a şi decedat (n. 1925)

– 2000: A murit Barbu Zaharescu, economist (a întocmit primul manual de economie politică din România, în 1945) şi diplomat; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1906) – 15 ani

– 2001: A murit Z.[igu] Ornea, editor, critic, istoric literar, publicist și scriitor, autorul unei bibliografii impresionante cuprinzând numeroase lucrări de specialitate și articole, monografii, cronici literare și cronici ale edițiilor (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara/Manila/Kuala Lumpur: Președintele american, Barack Obama, participă la summit-ul G20 din Turcia, la summit-ul de Cooperare Economică Asia-Pacific din Filipine şi la summit-ul SUA-ASEAN și summit-ul Asia de Est din Malaysia (14 – 22 nov.)

– Italia şi Vatican: Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, se va afla într-o vizită de două zile, la Roma şi în Cetatea Vaticanului,  prima în Europa în ultimii 16 ani a unui deţinător al acestei funcţii, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele italian, Sergio Mattarella, cu premierul Matteo Renzi şi cu Papa Francisc (14 şi 15 nov.)

– Viena: Oficiali din 20 de state urmează să participe la o reuniune internaţională menită să traseze contururile unei tranziţii politice în Siria, care se confruntă cu starea de război de patru ani şi jumătate

– Iowa: Cea de-a II-a dezbatere televizată dintre candidații democrați de la Casa Albă

– Malargue, Argentina: Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) organizează Simpozionul AugerPrime, care reuneşte peste 500 de oameni de ştiinţă din 16 ţări cu scopul de a înţelege mai bine cele mai energetice particule din Universul îndepărtat (14 – 17 nov.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”; marcată din 1991, anual, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet, în ziua de naştere (14.XI.1891) a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting, cel care a introdus în terapeutică insulina, în 1921. NOTĂ: De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (1869-1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923

– 1668: S-a născut Johann Lukas von Hildebrandt, arhitect, sculptor şi decorator austriac (capodopera sa, Palatul Belvedere din Viena) (m. 1745)

– 1716: A murit Gottfried Leibniz, filosof, matematician şi fizician german; unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german (n. 1646)

– 1719: S-a născut (Johann Georg) Leopold Mozart, violonist, organist şi compozitor austriac; tatăl celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart (m. 1787)

– 1765: S-a născut inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (m. 1815) – 250 de ani

– 1774: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Gaspare Luigi Spontini (m. 1851)

– 1778: S-a născut pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (m. 1837)

– 1779: S-a născut Adam Gottlob Oehlenschläger, poet şi dramaturg, lider al mişcării romantice, considerat cel mai mare poet naţional danez (m. 1850)

– 1812: S-a născut Aleardo Aleardi, poet italian (m. 1878)

– 1825: A murit scriitorul german Jean Paul (pseudonimul lui Johann Paul Friedrich Richter); a impus romanul în literatura germană (n. 1763) – 190 de ani

– 1829: A murit Louis Nicolas Vauquelin, farmacist și chimist francez, care a descoperit elementele chimice crom (în 1797) şi beriliu (în 1798) (n. 1763)

– 1831: A murit filosoful german Wilhelm Friedrich Hegel, principal reprezentant al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea (n. 1770)

– 1840: S-a născut pictorul francez Claude Monet, promotor al impresionismului, curent a cărui denumire a fost sugerată de titlul unui peisaj al său „Impresie, răsărit de soare” (m. 1926) – 175 de ani

– 1861: S-a născut Frederick Jackson Turner, istoric american; cunoscut mai ales pentru eseul său “The Significance of the Frontier in American History” (“Semnificația frontierei în istoria americană”), publicat în 1893, ale cărui idei au format cunoscuta “Teză a Frontierei” (“Frontier Thesis”). Argumentele aduse de Turner subliniază rolul important al fenomenului de mutare continuă al frontierei americane către vest în formarea și aprofundarea caracterului americanilor precum și în procesul de cristalizare al democrației în Statele Unite ale Americii (m. 1932)

– 1887: S-a născut Bernhard Paumgartner, dirijor şi muzicolog austriac (m. 1971)

– 1889: S-a născut Jawaharlal Nehru, om politic şi scriitor indian; lider al partidului Congresul Naţional Indian din 1923; prim-ministru şi ministru al afacerilor externe al Indiei între anii 1947 şi 1964 (m. 1964)

– 1891: S-a născut Sir Frederick Grant Banting, fiziolog şi farmacolog canadian; contribuţii la descoperirea şi introducerea în terapeutică a insulinei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923, împreună cu scoţianul John James Rickard Macleod (m. 1941). NOTĂ: De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (n. 1869 – m. 1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921

– 1900: S-a născut compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland, unul dintre întemeietorii şcolii componistice americane (m. 1990) – 115 ani

– 1904: S-a născut Dick Powell, actor, producător, cântăreț și regizor american (m. 1963)

– 1907: S-a născut Astrid Lindgren, scriitoare suedeză de literatură pentru copii (m. 2002)

– 1919: S-a născut actrița americană Veronica Lake (m. 1973)

– 1922: S-a născut Boutros Boutros-Ghali, om politic egiptean; secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei între anii 1997 şi 2002; secretar general al ONU în perioada 1.I.1992-31.XII.1996

– 1923: S-a născut Herbert Zand, scriitor austriac (m. 1970)

– 1926: S-a născut mezzo-soprana austriacă Léonie Rysanek (m. 1998)

– 1927: S-a născut chitaristul spaniol Narciso Yepes (m. 1997)

– 1940, 14/15: Atacul aerian german asupra oraşului britanic Coventry; primul bombardament din cursul celui de-Al Doilea Război Mondial îndreptat împotriva unui centru populat fără importanţă strategică – 75 de ani

– 1944: A murit Carl Flesch, violonist şi pedagog maghiar (n. 1873)

– 1946: A murit Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol; alături de Isaac Albéniz și Enrique Granados a fost unul dintre cei mai importanți compozitori spanioli din a doua jumătate a secolului al XX-lea (n. 1876)

– 1948: S-a născut prinţul Charles (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor), prinţ de Wales şi moştenitor al tronului britanic

– 1962: S-a născut actriţa americană Laura San Giacomo

– 1972: S-a născut actorul şi fotomodelul american Josh Duhamel (Joshua David Duhamel)

– 2014: A murit chirurgul sud-african Marius Stephanus Barnard; membru al echipei de la spitalul Groote Schuur din oraşul Capetown unde, la 3 decembrie 1967, a avut loc primul transplant cardiac uman; a adus contribuţii mari la dezvoltarea chirurgiei cardiace în diverse domenii şi în special în acela al corecţiei cardiopatiilor congenitale; în spiritul unui misionar, a mers cu echipa lui în ţările unde chirurgia cardiacă avea nevoie de ajutor, inclusiv în România; ca senator în parlamentul sud-african a militat pentru îndepărtarea apartheid-ului şi a democratizării ţării sale (n. 1927) – 1 an