Reuniunea G20 din Antalya

Liderii ţărilor din Grupul celor 20 s-au reunit în Turcia, unde analizează starea economiei mondiale, lupta împotriva terorismului şi situaţia refugiaţilor.
Antalya găzduieşte practic cel mai important eveniment economic din acest an – întâlnirea liderilor G20. În centrul atenţiei, se află combaterea terorismului. La inițiativa Turciei, care prezidează în acest an acest forum, au loc şi dezbaterile pe marginea programului privind rezolvarea problemelor de asistenţă umanitară pentru refugiaţi.
Delegaţia rusă la aceste consultări este condusă de preşedintele Vladimir Putin.
Liderii G20 au început summit-ul cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului terorist de la Paris.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul american Barack Obama au discutat timp de 20 de minute pe culoarele reuniunii G20. Cei doi au profitat de pauza dintre şedinţa liderilor din statele BRICS şi şedinţa de lucru a summit-ului G20, pentru a vorbi puţin între patru ochi. Apoi, ei au ocupat locurile din fotoliile aflate faţă în faţă şi, un timp, au discutat asistaţi numai de traducători. Cei doi au vorbit după dineul oficial. Imagini de la această discuţie a transmis în direct canalul TRT din Turcia. Nu s-au dat informaţii referitoare la acest dialog. Presa nu a avut acces la dineul oficial şi nici la contactele celorlalţi lideri naţionali.
Ţările „Marelui Grup 20” trebuie să crească ponderea transportului public până în anul 2030 până la 30% din totalul transporturilor. Propunerea a fost făcută de Narendra Modi, prim-ministrul Indiei.
Prim-ministrul japonez Shinzo Abe, în timpul discuțiilor cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a subliniat inadmisibilitatea oricărei acțiuni unilaterale, care vizează modificarea status quo-ului în Marea Chinei de Sud. „Este important să continuăm să demonstrăm o poziție puternică, îndreptată împotriva schimbării status quo-ului prin forță”, a spus șeful guvernului japonez.
Decenii la rând, în Marea Chinei de Sud, se desfăşoară o dispută teritorială între China și mai multe țări din regiune pentru dreptul de proprietate asupra unui număr de insule de pe platoul continental, unde există rezerve semnificative de hidrocarburi.
Reuniunea G20 a început la ora locală 14.39.23.
Înaintea primei şedinţe, care a precedat dejunul de lucru al liderilor, toţi şefii delegaţiilor au ieşit la fotografia oficială (ceremonia „pozei de familie” – nota red. VP).  Trecând spre locul lui, Vladimir Putin i-a strâns mâna lui Barack Obama. Cei doi au schimbat şi câteva cuvinte. Apoi, a avut loc ceremonia fotografiei oficiale. Barack Obama şi Vladimir Putin s-au aflat în centrul fotografiei. Ulterior, şefii de state s-au îndreptat spre dejunul de lucru.
Țările membre BRICS trebuie să considere că prioritatea lor este combatarea terorismului, a spus Narendra Modi, prim-ministrul Indiei. „Întreaga omenire trebuie să facă front comun contra terorismului, a precizat el la întâlnirea liderilor din ţările BRICS. Efortul internațional concertat este acum mai important ca niciodată. Acest lucru, de asemenea, trebuie să devină o prioritate pentru BRICS”. De asemenea, şeful guvernului indian „a condamnat atacurile teroriste oribile din Paris” și „şi-a exprimat sprijinul pentru Rusia”, în legătură cu prăbușirea unui avion de pasageri în Egipt. Modi a afirmat că „India acordă o mare importanță activităţii din cadrul BRICS.” „Împreună, putem avea, de asemenea, un impact asupra a ceea ce va fi G20”, a adăugat el.
Liderii BRICS consideră că țările G20 trebuie să se concentreze asupra punerii în aplicare a strategiilor naționale de creștere, se arată în Declaraţia finală a reuniunii informale a liderilor din țările BRICS, eveniment care a avut loc în paralel cu reuniunea G20. Declarația constată că economia globală este încă în pericol pentru că nu a reușit încă să realizeze o creștere durabilă. Liderii BRICS au remarcat „importanța sporirii coordonării și cooperării în domeniul politicilor macroeconomice între membrii Grupului douăzeci”, pentru a preveni efectele secundare negative și pentru a realiza o creștere puternică, durabilă și echilibrată.” „Liderii au convenit că, pe baza progreselor deja realizate, toți membrii G20 ar trebui să se concentreze pe punerea în aplicare a strategiilor naționale respective de creștere. Ei au subliniat intenția de a continua lucrările împreună cu ceilalţi membri ai G20, în scopul de a facilita și mai mult o recuperare mai rapidă și susținută a economiei mondiale și pentru a reduce riscurile potențiale,” se arată în declarație.
Ţările BRICS au remarcat că provocările geopolitice, inclusiv politizarea relațiilor economice și impunerea de sancțiuni economice unilaterale, continuă să afecteze perspectivele de creștere economică. Liderii şi-au exprimat dezamăgirea față de lipsa de progrese în modernizarea instituțiilor financiare internaționale, inclusiv ajungerea la un acord privind reforma Fondului Monetar Internațional, în ceea ce privește redistribuirea cotelor fondului în favoarea țărilor în curs de dezvoltare și a țărilor cu piețe emergente. „Adoptarea reformelor FMI din 2010 rămâne cea mai importantă prioritate în domeniul asigurării credibilității Fondului, pentru legitimitatea și eficiența lui.
Liderii BRICS fac apel la SUA să ratifice cât mai curând posibil decizia privind aplicarea reformelor”, se arată în declarație. Liderii BRICS şi-au exprimat disponibilitatea să ajute China în timpul președinției sale viitoare a „Grupului 20”, pentru consolidarea rolului de lider al acestui forum, ca răspuns la provocările economice și financiare mondiale. Ei au cerut membrilor G20 să intensifice cooperarea macroeconomică, pentru a promova inovarea, pentru a consolida comerțul și investițiile.
Liderii țărilor BRICS s-au pronunţat în favoarea adoptării unui nou acord cuprinzător cu privire la climă, document care trebuie să fie aprobat la viitoarea conferință internațională din 30 noiembrie, de la Paris. Acest lucru este precizat în raportul privind rezultatele reuniunii informale a șefilor de state din BRICS, înaintea summit-ului G20 de la Antalya. „Acordul de la Paris trebuie să fie corect, echilibrat, de durată și cuprinzător, trebuie să reflecte principiile de echitate, responsabilitățile comune, dar şi diferențele și capacitățile aferente, în funcție de diferitele circumstanțe naționale”, apreciază liderii BRICS. Ei şi-au exprimat speranța că un astfel de protocol sau un alt instrument juridic urmează să fie adoptat în cadrul conferinței de la Paris și el va avea forță juridică aplicabilă tuturor părților.
Acest acord nou elaborat cu privire la climă trebuie să înlocuiacă pe termen lung Protocolul de la Kyoto.
Lucrările pentru concretizarea listei cu grupările teroriste vor continua sub coordonarea Iordaniei, le-a spus jurnaliştilor Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, la terminarea reuniunii liderilor din ţările BRICS. „S-a acordat sprijin pentru lucrările ce au loc în cadrul grupului de ajutor pentru Siria, care s-a reunit ieri la Viena. Se lucrează pentru detalierea listei cu organizaţiile teroriste, în plus față de cele deja identificate ca atare în decizia Consiliului de Securitate al ONU. Lucrările de completare a acestei liste cu organizaţii teroriste vor fi coordonate de Iordania”, a spus Serghei Lavrov. Ministrul rus a remarcat că tema luptei împotriva terorismului a fost ridicată în contextul dezbaterilor din jurul Siriei la reuniunea liderilor BRICS. Lavrov a afirmat că decizia de coordonare a lucrărilor pentru completarea listei cu organizaţiile teroriste a fost adoptată la Viena, la terminarea şedinţei grupului de sprijin pentru Siria. „Pe noi ne satisface în totalitate în primul rând şi pentru că, destul de recent, noi am creat un centru antiterorist ruso-iordanian la Amman. Toţi au fost de acord că acest lucru va reprezenta o bună platformă pentru acțiunile noastre cu privire la convenirea listei cu organizaţii teroriste. Iar acest lucru, de asemenea, a fost susţinut de liderii BRICS”, a concluzionat ministrul rus de Externe.
După cum s-a menționat în declarația finală, adoptat la terminarea reuniunii, liderii ţărilor BRICS și-au exprimat condoleanțele pentru familiile victimelor atacului terorist de la Paris și au transmis însănătoşire grabnică pentru răniți.
Atacurile teroriste de la Paris ne obligă să lăsm deoparte scuzele şi să începem să construim un front comun împotriva terorismului, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. „În declaraţia (liderilor BRICS) nu există niciun capitol, care să se refere la politica internaţională, însă, în timpul dezbaterilor, toate statele s-au exprimat unanim că ultimele evenimente, inclusiv atacurile teroriste din Paris, ne determină pe toţi în mod absolut imperativ să lăsăm deoparte orice pretexte şi scuze, orice condiţii prealabile şi să ne concentrăm pe crearea unui front anti-terorist cu adevărat universal,” a spus Lavrov. Şeful diplomaţiei ruse a precizat că Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a vorbit despre acest lucru în repetate rânduri.
Liderii BRICS au constatat că decizia cu privire la realocarea cotelor în cadrul FMI s-a blocat din cauza poziției SUA, a declarat Serghei Lavrov
„Din nefericire, se observă, inclusiv în declaraţia emisă după întâlnirea liderilor din BRICS, că decizia adoptată în urmă cu 5 ani de către ţările membre cu privire la realizarea unei astfel de reforme referitoare la creşterea cotelor şi a voturilor, pe care ţările BRICS le au la Fondul Monetar Internațional, este blocată din cauză că SUA refuză să ratifice această hotărâre, a declarat Lavrov pentru jurnalişti. În declarația adoptată astăzi de liderii BRICS, se solicită direct ratificarea acelei decizii pentru că, altfel, se afectează reputația și legitimitatea Fondului Monetar Internațional „.

www.tass.ru – 15 noiembrie