CRONOLOGIE: Tragedia din clubul Colectiv (update)

La 30 octombrie 2015, în cadrul unui concert în Clubul Colectiv din centrul capitalei, aflat în fosta fabrică „Pionierul”, prilejuit de lansarea albumului „Mantras of War”, al trupei Goodbye To Gravity, a avut loc un incendiu puternic pornit de la nişte artificii, care s-a soldat, iniţial, cu 27 de morţi şi peste 180 de răniţi. Este cel mai mare incendiu într-un club din lume în ultimii doi ani. Victimele au fost transportate la 11 spitale din Bucureşti şi Ilfov, iar sute de oameni au format cozi mari pentru a dona sânge. Ancheta preliminară a relevat că patronii clubului nu aveau autorizaţie de la pompieri pentru asemenea activităţi, iar la momentul tragediei, în club se aflau peste 400 de persoane, cu mult peste normele legale.

Mai mulți chimiști de la Universitatea Politehnica din București au analizat substanțele rezultate în urma arderii buretelui folosit pentru izolarea fonică în clubul Colectiv, depistându-se substanţe extrem de toxice care au fost inhalate de cei aflaţi în club: monoxid de carbon, acid cianhidric, acid clorhidric, monoxid de azot, dar și bioxid de azot

Şefi de stat şi de guverne, ambasadorii străini aflaţi la Bucureşti au transmis mesaje de solidaritate în urma tragediei de la clubul Colectiv.

Reprezentanţele diplomatice ale SUA, Federaţiei Ruse, Franţei, Marii Britanii, Spaniei au coborât steagurile în bernă în semn de doliu.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, aflaţi la Bucureşti pentru o reuniune la nivel înalt, au mers la locul tragediei, la fel ca şi şeful Jandarmeriei turce, aflat într-o vizită oficială în România.

Papa Francisc i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis un mesaj în care îşi exprimă profunda durere pentru tragedia de vinerea trecută din clubul Colectiv, iar Prinţul Charles al Marii Britanii s-a arătat extrem de şocat de tragedia care a avut loc la Bucureşti.

Cei care şi-au pierdut viaţa la 30 noiembrie, sunt: Ştefan Andrei Hamed, Cătălina Ioniţă, Alexandru Cătălin Simion, Anda Ioana Epure, Petru Andrei Bucă, Mihaela Vieru, Maria Dorina Vulcu, Valentina Florea, Carmen Irina Opriţă, Gabriel Matei, Radu Palada, Tilie Nelu, Vlad Ţelea, Diana Elena Enache, Nicoleta Baldovin, Ioan Tripa, Paul Alexandru Georgescu, Adrian Rugină, Constantin Marian Ignat, Laurenţiu Marian Vârlan, Maria Ion, Ionuţ Valentin Fieraru, Mihai Cătălin Alexandru, George Claudiu Petre, Marius Ştefan Ruşitoru, Simona Livia Stan, Monica Tănăsoiu.

RADOR vă prezintă cronologia actualizată a evenimentelor ce au succedat acest eveniment tragic.

  • 31 octombrie – Guvernul, reunit de urgenţă în şedinţă, a declarat trei zile de doliu naţional, după tragedia din clubul Colectiv: 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie
  • 1 noiembrie – Alte trei persoane spitalizate după tragedie şi-au pierdut viaţa: Liliana Gheorghe – la Spitalul de Arşi, Mimi Voicu, Alexandra Matache – la Spitalul Bagdasar Arseni. Bilanţul victimelor – 30
  • 2 noiembrie – Încă o persoană spitalizată a murit: Costel Cârlicean – la Spitalul de Arși. Bilanţul victimelor – 31
  • 2 noiembrie – Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem”
  • 2 noiembrie – Din datele centralizate la Ministerul Sănătății, în spitalele din București și din județul Ilfov sunt internate la acest moment 137 de victime ale incendiului din București din data de 30 octombrie 2015. Dintre aceștia, aproximativ 80 de pacienţi sunt în stare gravă şi foarte gravă.

La 1 noiembrie erau internate 146 de persoane, între timp fiind externate nouă persoane.

Astfel:

– Spitalul de Arși – 27 de pacienți

– Spitalul Bagdasar Arseni – 21 de internați

– Spitalul Grigore Alexandrescu – 7 pacienţi

– Spitalul Sfântul Ioan – 7 persoane

– Spitalul Elias – 14 pacienți

– Spitalul Militar Central – 12 pacienți

– Spitalul Sfântul Pantelimon – 5 pacienți

– Spitalul de Urgență din București – 15 persoane internate

– Spitalul Universitar – 20 de persoane

– Spitalul Dimitrie Gerota – 3 persoane

– Spitalul Agrippa Ionescu – 6 persoane.

  • 2 noiembrie – Tiberiu Nițu, procurorul general, a declarat că ancheta procurorilor în cazul incendiului de la clubul Colectiv se derulează pe toate palierele, atât cu privire la companiile private, cât și cu privire la autoritățile statului
  • 2 noiembrie – Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a constituit o Comisie pentru coordonarea activității de acordare a asistenței medicale a victimelor, pentru ca toate măsurile de intervenție medicală în acest caz extrem de dificil să fie coordonate și toate protocoalele terapeutice să fie asigurate.

Din comisie fac parte: profesor Dorel Săndesc, secretar de stat Ministerul Sănătății, profesor universitar doctor Ioan Lascăr – șef Secție Clinică chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă – Spitalul Clinic de Urgență București, profesor universitar doctor Dan Mircea Enescu – manager Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și medic primar Cristian Nițescu – director medical Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși.

De asemenea, Ministerul Sănătății a anunţat că face toate eforturile pentru a asigura tot necesarul de medicamente și dispozitive spitalelor în care sunt internați pacienții.

  • 2 noiembrie – Acționarii clubului Colectiv – Costin Mincu, Alin George Anastasescu și Paul Gancea – au fost audiați, la Parchetul General, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Toţi trei au primit mandat de reţinere, iar a doua zi, pe 3 noiembrie, au fost reţinuţi pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
  • 3 noiembrie – Încă o persoană spitalizată a murit: Andreea Chiriac – la Spitalul Pantelimon. Bilanţul tragediei se ridica la 32 de morţi şi aproape 140 de persoane spitalizate din care circa 80 în stare gravă

La patru zile de la incendiul care a cuprins Clubul Colectiv din Capitală bilantul celor spitalizaţi arată astfel: 18 sunt în stare critică, 17 în stare gravă, 30 sunt intubaţi şi 71 sunt în stare stabilă, anunţă medicii

  • 3 noiembrie – Bucureştenii s-au strâns în Piaţa Universităţii, dar au ajuns la Guvern şi au blocat Piaţa Victoriei, unde au protestat o oră jumătate. Cei peste 25.000 de oameni au ajuns în faţa Primăriei Sectorului 4. Protestatarii au cerut demisia premierului Victor Ponta, a lui Gabriel Oprea şi a lui Cristian Popescu Piedone
  • 4 noiembrie – Premierul Victor Ponta a demisonat. „Oamenii simt nevoia de mai mult“ „Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există şi dorinţa de avea responsabilităţi mai mari decât a patronilor. Oamenii simt nevoia de mai mult. Nu vreau să las această responsabilitate nici pe seama celor din teren, a miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest. Îmi depun mandatul de prim-ministru şi al Guvernului României. Nu mă bat cu oamenii niciodată. Vreau să spun că supărarea, suferinţa, nu trebuie să degenereze într-un joc politc. Violenţa verbală este un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm.Sper ca această demisie să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim la raţiune. Victor Ponta a demisionat. „Mulţumesc celor care au votat acest guvern“ Într-un climat de instabilitate politică, este imposibil să promovezi noi proiecte pozitive. Eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat acest Guvern, liderilor de coaliţie şi sunt convins că forţele politice au de ce să se mândrească cu rezultatele economice şi sociale. Cei care speculează suferinţa oamenilor vor plăti un preţ scump. Până la formarea unui nou Guvern, ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi imediat ce noul Guvern va fi stabilit putem să predăm o situaţie economică mult mai bună decât am predat-o”, a declarat Ponta.

„Într-un climat de instabilitate politică, este imposibil să promovezi noi proiecte pozitive. Eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat acest Guvern, liderilor de coaliţie şi sunt convins că forţele politice au de ce să se mândrească cu rezultatele economice şi sociale. Cei care speculează suferinţa oamenilor vor plăti un preţ scump. Până la formarea unui nou Guvern, ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi imediat ce noul Guvern va fi stabilit putem să predăm o situaţie economică mult mai bună decât am predat-o”, a mai precizat Ponta.

Declaraţia lui Ponta a venit după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declarase în cursul dimineţii „Nu trebuie să fii surd sau orb când oamenii îşi strigă nemulţumirea în stradă. Unii parteneri nu înţeleg asta. Premierul Victor Ponta a hotărât să-şi depună mandatul. Nu se mai poate aşa ceva. Am avut o discuţie foarte serioasă şi profundă cu premierul. O să vă spun mai multe la ora 13.00. Nu suntem un partid de răzgândeni. Sunt convins că duypă ce premierul îşi va depune mandatul, primarul Sectorului 4 va demisiona. Câţi lideri europeni ar trebui să demisioneze ca Piedone să-şi depună mandatul? “, a spus Liviu Dragnea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat: „Victor Ponta a făcut ce trebuia. Jocul acum este în mâna preşedintelui. Decizia va fi foarte importantă. Era necesar gestul lui Ponta. Preşedintele are variante, inclusiv să-şi aducă propriul Guvern. Preşedintele Iohannis are deja un angajament legat de desemnarea lui Predoiu. Dacă îşi va menţine angajmentul, atunci Predoiu trebuie să înceapă să negocieze. Gabi Oprea nu mai poate să apară în niciun cabinet sub nicio formă. Nu cred că s-a încheiat cariera politică a lui Victor Ponta. Este un mare cadou pentru România. Mă bucur că a coincis cu ziua mea (n.r.- în această zi este ziua de naştere a lui Traian Băsescu). Nu am rămas cu un sentiment major faţă de Ponta. El trebuia să facă acţiunea aceasta demult. Va fi foarte bine receptat în afară. Se demonstrează că România este un popor viu”.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că va programa consultări cu partidele politice pentru numirea unui nou prim ministru în locul lui Victor Ponta. „Vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează. Sigur, astăzi deja şi partidele, şi analiştii au vehiculat fel şi fel de variante. Nu vreau astăzi să intru în detalii tehnice. După ce vom parcurge următorii paşi şi după prima rundă de consultări voi veni în faţa opiniei publice, voi expune primele concluzii şi voi expune opinia mea în ce priveşte demersul ulterior”, a adăugat Iohannis

  • 4 noiembrie – Şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a anunţat că îşi depune demisia.

„După toate reacţiile din ultimele zile, după emoţia şi furia total justificate şi exprimate în spaţiul public în căutarea vinovaţilor, după miting-ul de ieri din Capitală în care mii de bucureşteni mi-au cerut demisia, am avut timp să reflectez şi am ajuns la următoarea concluzie: îmi prezint astăzi demisia de primar al Sectorului 4, în semn de respect faţă de victimele tragediei şi sper ca vidul legislativ şi carenţele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcţionar până la cel mai înalt for legislativ. Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ţi ceară să pleci şi alte mii cer acelaşi lucru pe reţelele de socializare, e bine uneori să asculţi. Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiţia să îşi spună cuvântul’, a transmis edilul într-un comunicat de presă.

El şi-a exprimat din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv, dar şi pentru reacţiile sale din primele clipe de după tragedie.

„Sunt şi eu tată şi mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiţi acum să-şi îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine. Condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viaţă. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorinţa de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deţinea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competenţelor Primăriei Sectorului 4”, precizează Piedone.

  • 4 noiembrie – Cei aproape 30.000 de oameni care au ieşit din nou pe străzile Bucureştiului nu se mulţumesc cu demisiile pe care premierul Victor Ponta şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi le-au anunţat de dimineaţă. Românii au ieșit din nou într-un număr și mai mare decât cu o seară precedentă. Protestatarii au scandat pentru schimbarea sistemului, au cerut capetele celor care încă sunt în funcții importante, în cuda dosarelor penale pe care le au, oamenii au strigat că vor justiție și demisia parlamentului corupt, dar și un Guvern de tehnocrați. Oamenii au strigat împotriva partidelor, dar și a patriarhului Daniel, ca urmare a reacției nervoase a acestuia din timpul înmormântării femeii de serviciu care a murit la Colectiv. Oamenii au anunțat că nu se vor opri, că mișcarea va continua până ce întreg sistemul se va schimba.

Alţi 40.000 de oameni au protestat şi în marile oraşe din ţară, în semn de solidaritate cu mişcarea din capitală

  • 5 noiembrie – la ora 7:00 situaţia se prezenta astfel: 83 pacienți în stare critică și gravă.

Datele pentru fiecare unitate sanitară:

– Spitalul de Arși – 25 de pacienți internați

– Spitalul Bagdasar Arseni – 21 de internați

– Spitalul Grigore Alexandrescu – 7 pacienţi internați

– Spitalul Sfântul Ioan – 7 pacienți internați

– Spitalul Elias – 14 pacienți internați

– Spitalul Militar Central – 12 pacienți internați

– Spitalul Sfântul Pantelimon – 4 pacienți internați

– Spitalul de Urgență din București – 14 pacienți internați

– Spitalul Universitar – 18 pacienți internați

– Spitalul Dimitrie Gerota – 2 pacienți internați

– Spitalul Agrippa Ionescu – 6 pacienți internați

  • 5 noiembrie – Evoluția pacienților internați la Spitalul de Urgență Floreasca este previzibilă, starea a cinci dintre cei șase critici fiind staționară, în timp ce a celui de-al șaselea este mult agravată, a declarat profesorul Ioan Lascăr.
  • 5 noiembrie – Doi răniți în incendiul din clubul Colectiv sunt în stare critică, iar alți patru în stare gravă, a declarat comandantul Spitalul Universitar de urgență Militar Central „Dr Carol Davila”, Florentina Ioniță Radu. „Doi pacienți au o stare critică și foarte gravă. Unul dintre ei este intubat, la al doilea pacient o să folosim sistemul de oxigenare extra-corporală. Sunt patru pacienți în Terapie Intensivă cu stare generală gravă, doi pacienți stabili în Terapie Intensivă, patru pacienți pe Secția de arși. În continuare tot 12 pacienți.”
  • 5 noiembrie – Cei doi cetățeni spanioli internați la Spitalul SRI „Dr. Agrippa Ionescu” în urma incendiului din clubul Colectiv vor fi externați, conform unei informații publicate pe pagina de Facebook a SRI
  • 5 noiembrie – Starea celor 21 de pacienți internați la Spitalul Bagdasar Arseni este staționară, după cum a declarat medicul Florin Bica, purtător de cuvânt. „Nu s-a schimbat nimic. În primul rând, nu s-a schimbat nimic în rău. Situația rămâne staționară. De ieri au început grefările cu piele. Sunt internați 21 de pacienți, dintre aceștia șase pe secție, 15 în reanimare”, a afirmat Bica.
  • 5 noiembrie – La rândul său, medicul Carmen Giuglea de la Spitalul Sfântul Ioan a informat că și starea pacienților din această unitate medicală este una staționară, nefiind externat niciun rănit. Miercuri 5 noiembrie se aflau la Sfântul Ioan cinci răniți în stare gravă, iar alți doi cu o stare generală bună.
  • 5 noiembrie – Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a afirmat că nu a apărut nicio modificare în ceea ce privește starea de sănătate a pacienților internați. „Au fost trei pacienți operați. Doi pacienți sunt intubați în stare mai gravă și fata care este doar la pansament. În total șase pacienți. Doi în stare critică”, a susținut medicul.
  • 5 noiembrie – Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Gheorghe Popescu, a declarat că doi pacienți sunt în continuare în stare critică, iar alți doi în stare bună.
  • 5 noiembrie – Președintele Klaus Iohannis a anunțat că l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu
  • 5 noiembrie – Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că nu se opune niciunui transfer al răniților din Colectiv la unități medicale din afara țării, dar a atenționat că acești pacienți sunt greu de transportat având în vedere că mulți dintre ei prezintă leziuni pulmonare severe.
  • 5 noiembrie – „Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite”, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un Cuvânt părintesc şi prietenesc pentru tineri, după ce capul bisericii a fost acuzat că slujitorii Domnului nu s-au implicat în alinarea suferinţelor provocate după catastrofa din clubul Colectiv.

„Avem nevoie de pace și de unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, avem nevoie de pace în societate, dar și de comuniune, de unitate, ca să putem săvârși binele unii cu alții, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile, Biserica dorește să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, așa cum prevede și legislația noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus patriarhul.

  • 5 noiembrie – Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat că mai multe state europene s-au oferit să primească pacienți aflați în stare critică și gravă în urma incendiului din clubul Colectiv. „Vorbim de Belgia, cel puțin 8 pacienți din care 3 foarte grav și 5 intermediar — adică neventilați — , vorbim de Olanda, care a anunțat că primește 4 pacienți de terapie intensivă ventilați și 3 mai puțin grav, dar care necesită terapie pentru arși. În Olanda, vom mai primi alte date pentru paturi suplimentare. Vorbim de Germania, în care am intrat cu primul contact și o să aflăm în seara asta câte paturi ne pun la dispoziție. (…) Eu am discutat cu domnul ambasador al Marii Britanii inclusiv ieri și alaltăieri și se analizează câte paturi vor fi sau cum o să ne sprijine (…) Deja avem un medic britanic care participă, alături de colegii noștri, în România, la îngrijirea pacienților. (…) Din Franța, e posibil să vină colegi chirurgi să mai completeze echipele noastre de aici și colegi anesteziști”, a anunțat Arafat, la Palatul Victoria.
  • 5 noiembrie – Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că la acest moment sunt aproximativ 85 de pacienți în stare critică și gravă în urma incendiului din clubul Colectiv
  • 5 noiembrie – Președintele Klaus Iohannis i-a vizitat, seara, pe pacienții internați la Spitalul Militar în urma incendiului care a avut loc la clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 32 de decese și peste 150 de răniți.
  • 5 noiembrie – Bucureștenii au ocupat din nou, seara, Piața Universității, aceasta fiind a treia zi de proteste după tragedia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în club Colectiv. Pe pancartele afișate se pot citi mesaje care au ca numitor comun dorința de schimbare a sistemului și mai mulți oameni cer ca președintele Klaus Iohannis să vină în stradă. ”Klaus, strada se consultă în stradă” este scris pe câteva pancarte ale protestatarilor, în timp ce pe altele sunt inscripționate mesaje pro-monarhie.

De asemenea, se scandează împotriva parlamentarilor și a Avocatului Poporului și se fac îndemnuri ca oamenii să se alăture în număr cât mai mare protestului strigându-se ”Ieșiți din casă dacă vă pasă”. Se scandează „Corupția ucide”, „Nu schimbăm un nume, schimbăm un sistem”, „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Toate partidele, aceeași mizerie”.

Pe pancartele protestatarilor pot fi văzute mesaje precum „Senatori + deputați = mafioți imunizați”, „DNA fii tare, vrem deratizare”, „Punctul 8 de la Timișoara”.

De asemenea câteva mii de persoane au protestat în marile oraşe din ţară.

  • 6 noiembrie – „Un singur pacient a fost externat astăzi, la ora 13,00. Ceilalți sunt în aceeași stare — cinci pe secție, care prezintă o stare bună. Cei gravi și critici au fost evaluați astăzi de medici belgieni. În total, în spital sunt internați 20 de pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar Arseni”, Florin Bica.
  • 6 noiembrie – La Spitalul „Grigore Alexandrescu” erau internați dimineață șase răniți în club Colectiv, dintre aceștia trei la terapie intensivă (unul intubat și în stare critică, iar 2 în stare gravă). Alți trei pacienți internați în secția de chirurgie plastică sunt într-o stare gravă, dar stabilă.
  • 6 noiembrie – De asemenea, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” mai sunt internați doi pacienți răniți din incendiul de vinerea trecută: un tânăr de 33 de ani și o tânără de 29 de ani, ambii în secția de chirurgie.
  • 6 noiembrie – Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a precizat că în spitalele din București mai sunt internate 127 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 65 în stare critică și gravă.
  • 6 noiembrie – Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, s-a declarat impresionat de curajul tinerilor răniți în incendiul de la Colectiv, internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, și a afirmat că discuția cu ei a fost un „moment delicat și dificil”.
  • 6 noiembrie – Procurorii DNA au început în dosarul „Colectiv” urmărirea penală in rem, pentru fapte pe care le-ar fi săvârșit persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4, acuzațiile fiind de abuz în serviciu și fals intelectual
  • 6 noiembrie – Președintele Klaus Iohannis a declarat că a promis reprezentanților societății civile și ai „străzii” – cu care s-a consultat la Cotroceni – că va merge în Piață, la protestatari, dar a precizat că nu va anunța nici ora, nici ziua pentru a nu face din asta un eveniment media.

Un guvern curat, „demnitate, adevăr și conștiință”, consens politic pe temele enunțate de cei care au protestat în stradă în ultimele zile – au fost printre cerințele pe care le-au transmis reprezentanții societății civile președintelui Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii avute la Palatul Cotroceni.

  • 6 noiembrie – Procurorii Parchetului General au finalizat cercetarea la fața locului în cadrul anchetei privind incendiul de la clubul Colectiv, fiind audiate în ultima săptămână 147 de persoane, martori și persoane vătămate
  • 6 noiembrie – O slujbă de pomenire a fost oficiată, la clubul Colectiv, după-amiaza, în memoria celor 32 de persoane care și-au pierdut viața în tragedia petrecută în urmă cu șapte zile. Slujba a fost oficiată, înainte de Sâmbăta Morților, de un sobor de preoți, condus de părintele Mihai Aurel, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștiului, și de părintele Nectarie, starețul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală.
  • 6 noiembrie – Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a declarat că se așteaptă o cerere formală din partea României privind modul în care pot fi ajutate persoanele care au suferit arsuri în urma incediului din Clubul Colectiv.
  • 6 noiembrie – Mai mult de o treime (38%) dintre români cred că proprietarii clubului Colectiv sunt vinovați de incendiul produs săptămâna trecută pentru că nu au respectat normele de siguranță, iar 35% susțin că Primăria locală, „care a dat autorizație fără să verifice locul”, este responsabilă de tragedia produsă, relevă un sondaj realizat de CSCI, transmis presei
  • 6 noiembrie – Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și două angajate ale primăriei au fost reţinuţi după mai multe ore de audieri la DNA, în dosarul privind tragedia de la Clubul Colectiv. Fostul edil a fost reținut de procurorii DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual. În dosar au fost reținute Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și la fals intelectual
  • 6 noiembrie – Procurorii Parchetului General au dispus, în dosarul incendiului de la Colectiv, reținerea lui Viorel Zaharia, pentru ucidere din culpă, și a lui Cristian Mihai Niță și a Danielei Ioana Niță, pentru favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, toți trei în legătură cu furnizarea artificiilor pentru clubul în care a avut loc incendiul soldat cu 32 de morți, până în acest moment.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Daniela Niță, administrator și acționar majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, și Cristian Niță (director), au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; iar Viorel Zaharia (pirotehnist) este acuzat de ucidere din culpă

  • 6 noiembrie – 7000 de persoane au venit seara în Piața Universității, în a patra zi de proteste organizate în Capitală. Spre deosebire de zilele trecute, când manifestanții s-au deplasat spre puncte cheie din apropiere, de data aceasta au rămas în zona de lângă Universitatea din București. Bulevardul Magheru este blocat de la Hotel Intercontinental până la rond.

Huiduieli și vociferări s-au auzit după ce mai multe persoane au încercat să amenajeze o scenă cu reflectoare lângă „Căruța cu paiațe” din fața Teatrului Național din București. Acolo, câțiva au încercat să ia cuvântul la portavoce, dar publicul le-a întors spatele.

„Plecați singuri sau vă dăm noi jos”, „DNA și CSM, aceeași mizerie”, „Vrem un stat corect, nu defect”, „Pedepse de cinci ori mai mari pentru funcționarii corupți” — sunt câteva dintre mesajele strigate de participanții la manifestație sau inscripționate pe pancarte.

Pentru a doua seară consecutiv, manifestanții îi cer președintelui Klaus Iohannis să vină în piață.

Unii dintre ei au afișat și pancarte pe care este scris „Iohannis vino în piață, să ne faci față!”, „Iohannis demisia!”. În replică, alți protestatari au reacționat verbal, acuzându-i pe aceștia că ar fi plătiți.

Au mai fost câte 5000 de protestatari la Iaşi şi Constanţa şi alte câteva mii în marile oraşe din ţară

  • 7 noiembrie – Patru răniți în urma incendiului din clubul Colectiv se află în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, dintre aceștia unul fiind în stare critică, a declarat comandantul unității, Florentina Ioniță Radu. Potrivit acesteia, în unitatea medicală mai sunt internați zece pacienți. Doi pacienți au fost transferați vineri – 6 noiembrie – în unități medicale din străinătate.
  • 7 noiembrie – Doi pacienți internați la Spitalul de Arși, în urma incendiului din clubul Colectiv, au decedat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă – 6/7 noiembrie – 34 victime, a declarat purtătorul de cuvânt Adrian Stănculea, adăugând că, în unitatea medicală, mai sunt opt pacienți în stare critică, iar alți doi bolnavi sunt în stare gravă.
  • 7 noiembrie – Cinci pacienți se află în stare critică și gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, a declarat medicul Andrei Mircea Carantino. Potrivit acestuia, starea celorlalți pacienți internați în unitatea medicală este ameliorată.
  • 7 noiembrie – Alţi doi pacienți au decedat la Spitalul de Arși
  • 7 noiembrie – Un rănit în incendiul din clubul Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgență București, a decedat dimineața – 37 de victime
  • 7 noiembrie – Dintre cei 16 răniți din incendiul de la club Colectiv, care au fost transportați în cursul nopții trecute în străinătate, doi au decedat, a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu. El a mai precizat că este vorba despre un pacient român și unul italian, transportați în Olanda.
  • 7 noiembrie – Celebrul violonist Andre Rieu a sosit, după-amiaza, la clubul Colectiv din Capitală, artistul venind special din Olanda pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei de săptămâna trecută. La Club Colectiv, Rieu, care a susținut o serie de şapte concerte în acest an la București, s-a rugat alături de un grup de tineri și a îngenunchiat la locul unde sunt aprinse mii de lumânări în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul devastator
  • 7 noiembrie – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a rugat, la Mănăstirea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Rădăuți, pentru tinerii din clubul Colectiv din București care „au trecut la Domnul într-o formă neașteptată, surprinzătoare și violentă”
  • 7 noiembrie – Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că are să își reproșeze „foarte multe, la fel ca toți cei care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul de sănătate românesc” și a precizat că el nu a spus „niciun moment” că nu este nevoie de ajutor, în ceea ce privește gestionarea situației de după incendiul din Club Colectiv.
  • 7 noiembrie – Șeful secției de chirurgie plastică și reparatorie a Spitalului Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat că datele statistice prezentate în literatura de specialitate arată că, în cazul asocierii arsurilor de căi tegumentare și căi aeriene, indicele de mortalitate se situează între 30-80%.
  • 7 noiembrie – Președintele Klaus Iohannis a transmis că este alături de familiile îndoliate, după o zi în care șapte răniți în incendiul de la clubul Colectiv au decedat. „Sunt cu gândul și cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariției celor dragi, aflați în suferință în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

În total, numărul pacienților decedați în urma incendiului din Club Colectiv a ajuns la 39. Șapte răniți au decedat, în cursul zilei, cinci dintre aceștia la spitale din România, iar doi, după ce au fost transferați în Olanda.

  • 7 noiembrie – Un pacient a decedat la Spitalul Floreasca
  • 7 noiembrie – Un alt pacient a decedat la Spitalul Bagdasar – Arseni
  • 7 noiembrie – Judecătoria Sectorului 4 a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a patronilor de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice de clubul Colectiv. Este vorba de Daniela Niță, administrator și acționar majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, și Cristian Niță, director al firmei de artificii. În același dosar a fost arestat preventiv și pirotehnistul Viorel Zaharia.
  • 7 noiembrie – Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de magistrații Tribunalul București, care au admis cererea procurorilor DNA, Piedone fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual. În dosar au fost reținute Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și la fals intelectual.
  • 7 noiembrie – Numărul celor decedați în tragedia din clubul Colectiv a ajuns, seara, la 41, după ce alte două persoane rănite în incendiul de săptămâna trecută au murit la Spitalul Floreasca și Spitalul Bagdasar-Arseni. Numărul de persoane decedate în cursul zilei de sâmbătă – 7 noiembrie – a crescut astfel la nouă, dintre care șapte, la spitale din București, iar două, după ce au fost transferate în Olanda.

Un număr de 107 persoane sunt spitalizate, dintre care 48 sunt în stare gravă și critică, potrivit declarațiilor premierului interimar Sorin Cîmpeanu.

Numele celor nouă care au murit la 7 noiembrie sunt: Daniel Ciobanu, Ionuţ Cosmin Popescu, Ionuţ Maior, Adrian Popa, Tullia Ciotola, Florin Popescu, Mavi Serian, Andra Elena Toader şi Alexandru Chelba.

  • 7 noiembrie – Peste 2000 de persoane au protestat în Piaţa Universităţii, pentru a cincea seară consecutiv şi au ocupat carosabilul. S-au scandat lozinci împotriva clasei politice și a sistemului politic, afișând și pancarte precum „Pe cine votăm dacă nu ne organizăm”, „Nu renunțăm ușor”, ”Nu vă mai bateți joc de banul public”, „Nu renunțăm, impozitați BOR”. De asemenea, protestatarii au scandat lozinci cum ar fi „Să vină justiția, nu-i de-ajuns demisia”, „Jos mafia”, „Vrem dreptate, nu imunitate”, „Vrem oameni noi, nu pungași ca voi”.

Mulțimea a ținut și momente de reculegere în memoria victimelor decedate în incendiul din clubul Colectiv și a fost intonată rugăciunea „Tatăl nostru”.

Protestele și adunările de solidaritate au continuat în orașele din țară, cu prezență mai redusă.

  • 8 noiembrie – Alți doi răniți în incendiul din Colectiv au murit la Spitalul Floreasca, în cursul nopţii. Numărul deceselor – 43. șeful secției de chirurgie plastică și reparatorie a spitalului, Ioan Lascăr, a declarat: „Ambii erau în stare critică. Este vorba de un cetățean turc și de o femeie. Ei au pierdut lupta cu viața în această dimineață cu toate eforturile făcute de medici și personalul medical”.
  • 8 noiembrie – Toți cei șase pacienți internați la Spitalul Grigore Alexandrescu sunt stabili, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, medicul Raluca Alexandru
  • 8 noiembrie – Doi pacienți răniți în incendiul din Colectiv sunt în stare gravă la Spitalul Elias, a declarat managerul instituției, Doina Dimulescu. „Noi mai avem cinci pacienți în Terapie Intensivă. Au fost transferați în două rânduri încă patru pacienți din cei nouă pe care îi aveam în urmă cu două zile. Din cei cinci, doi se află în stare gravă. Ceilalți trei sunt destul de bine, dar sunt pansați pe chirurgie plastică”, a spus medicul.
  • 8 noiembrie – Patru pacienți sunt în stare critică la Spitalul Bagdasar-Arseni, a declarat medicul Mircea Carantino. „Doi pacienți sunt pregătiți să fie preluați de colegii noștri din Anglia. Sunt pe cale să plece. Ei au fost pansați în continuare și astăzi. Noi ne facem în continuare datoria ca și când ar rămâne la noi. Sunt în aceeași stare”, a afirmat medicul.
  • 8 noiembrie – Se anunţă că un alt pacient de la Spitalul de Arși a murit în seara precedentă – 7 noiembrie; numărul deceselor — 44
  • 8 noiembrie – Doi pacienți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” sunt încă internați în Secția de terapie intensivă însă ar putea fi transferați pe Secția de chirurgie plastică, a declarat comandantul unității spitalicești, Florentina Ioniță Radu. „În aceste moment sunt internați 9 pacienți. Doi pacienți sunt încă în Terapie Intensivă. În acest moment sunt în Blocul operator al Secției de chirurgie plastică și vor fi pansați și evaluați. Se va decide dacă este cazul, și bănuim că este cazul, să poată fi transferați spre secția de chirurgie plastică și arsuri. Ceilalți șapte pacienți, secția de chirurgie avea ieri șapte pacienți stabili, cea mai mare partea cu grefe efectuate, s-au reefectuat pansamente asupra tuturor.
  • 8 noiembrie – Opt pacienți răniți în club ”Colectiv” sunt în stare critică internați la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat medicul primar Florența Mihai
  • 8 noiembrie – Șapte pacienți sunt internați pe Secția de terapie intensivă a Spitalului de Arși, dintre aceștia unul neintubat iar alți șase intubați, a declarat directorul medical Cristian Nițescu. „Șapte pacienți sunt la Terapie Intensivă, încă 12 pe secțiile obișnuite. Din cei 7 care sunt pe terapie intensivă, unu este neintubat, șase intubați și din cei intubați pentru doi se fac demersurile pentru a pleca, unul la un spital din Zurich (Elveția) și unul în Finlanda. Doi sunt netransportabili și la două persoane familia nu a fost de acord să plece în străinătate”
  • 8 noiembrie – Numărul pacienților aflați în stare critică și gravă depășește 30, o parte dintre aceștia urmând a fi transferați în unități medicale din alte țări, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. El a dezmințit zvonurile potrivit cărora numărul celor decedați ar fi mai mare decât al celor declarați.

„Este o afirmație falsă și rău voitoare menită să semene confuzie și să creeze o adevărată isterie în spațiul public. Nu este adevărat, sunt foarte multe argumente. Oamenii aceia au aparținători. Rudele sunt în fiecare zi în vizită la ei, au contact cu ei, au văzut pacienții în fiecare zi. Sunt discuții puerile acestea”, a spus demnitarul.

  • 8 noiembrie – Ministerul Sănătății a înființat începând cu această zi un grup de intervenție care are misiunea de a gestiona cea de-a doua etapă a îngrijirilor acordate pacienților internați în unitățile sanitare după incidentul din data de 30 octombrie.

“Intrăm în cea de-a doua fază de îngrijiri medicale și este nevoie să asigurăm atât pacienților, cât și aparținătorilor acestora tot suportul nostru medical, psihologic și social. Toate eforturile de până acum și de acum înainte se îndreaptă către victime și familiile acestora. De asemenea, vreau să subliniez că toate costurile aferente transportului si tratamentului pacienților transferați in clinicile din strainatate la recomandarea medicilor, vor fi suportate de catre autoritațile romane, indiferent de calitatea de asigurat a pacientului. Ne gândim și la suport financiar pentru aparținătorii care însoțesc pacienții transferați”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Grupul de intervenție va canaliza toate nevoile de consiliere psiho-socială și va gestiona comunicarea cu aparținătorii pacienților spitalizați în România și, ulterior, va comunica și cu pacienții externați. De asemenea, grupul va colabora cu reprezentanții Comisiei medicale numită de ministrul Sănătății.

Coordonatorul acestui grup va fi dr. Gabriel Diaconu, care va asigura buna relaționare interdepartamentală și cu reprezentanții familiilor victimelor.

  • 8 noiembrie – Mai mulți răniți în clubul ”Colectiv”, care sunt în stare critică și gravă în spitalele bucureștene, vor fi transferați după-amiază și în cursul serii, în unități medicale din Anglia, Finlanda, Ungaria, Norvegia și Elveția, au declarat, surse medicale. Potrivit acestora, răniții vor fi transportați cu două avioane de tip C – 27 J Spartan ale MApN, dar și de către un alt avion pus la dispoziție de către NATO de tip C 17 care urmează să sosească la București seara
  • 8 noiembrie – Ministerul Sănătății a înființat, începând din această zi, un grup de intervenție care va avea misiunea de a gestiona cea de-a doua etapă a îngrijirilor acordate pacienților internați în unitățile sanitare după incidentul din data de 30 octombrie
  • 8 noiembrie – Preoți de la mai multe biserici au oficiat, în fața clubului ”Colectiv”, parastasul de nouă zile pentru cei care și-au pierdut viața aici pe 30 octombrie, fiind prezenți peste 200 de oameni.
  • 8 noiembrie – Președintele Klaus Iohannis a ajuns, seara, în jurul orei 20,00, în Piața Universității din Capitală. Iohannis a stat în mijlocul manifestanților din Piața Universității circa 20 minute, vorbind direct cu aceștia și nerostind vreun discurs, deși mulți protestatari i-au cerut să se adreseze mulțimii printr-o portavoce. Unii dintre cei cei prezenți i-au dat șefului statului foi cu revendicări. S-au scandat lozinci precum „Corupția ucide”, „Vrem 300, nu 600 !”, „Toate partidele, aceeași mizerie”, „Colectiv, Colectiv !”.

Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat, în Piața Universității din Capitală, în cea de-a șasea zi de proteste izbucnite după tragedia de la clubul ”Colectiv”. În jurul orei 19:30, manifestanții au blocat traficul în zona dintre rond și Hotel Intercontinental.

De asemenea mii de oameni au protestat în marile oraşe din ţară în semn de solidaritate cu manifestanţii din Bucureşti

  • 8 noiembrie – Bilanțul victimelor din clubul ”Colectiv” se ridică la 45, după ce, seara, un membru al trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din 30 octombrie, care se afla într-un avion ce-l transfera la un spital din Elveția, a decedat.

Numele celor patru care au murit la 8 noiembrie sunt: Alexandra Rădulescu, Ayberk Manci, Dan Matei Alexandru şi Bogdan Enache.

  • 8 noiembrie – Un număr de zece pacienți au fost transferați cu avionul de tip C17 al NATO, la spitale din Marea Britanie şi Norvegia
  • 9 noiembrie – Guvernul a adoptat măsuri pentru sprijinirea familiilor sau rudelor pacienților internați în spitalele din România sau trimiși la tratament în spitale din străinătate, pentru perioada spitalizării. Potrivit unei Hotărâri aprobate în ședință, un membru al familiei sau altă rudă care însoțește un pacient transferat la un spital din străinătate va primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare și masă (200 de euro pe zi) și 1.500 de euro pentru transport. Un membru al familiei sau altă rudă a persoanei rănite internate în spitale din București va primi 6.000 de lei lunar, suport financiar acordat pentru perioada spitalizării.

Poate beneficia de acest sprijin un membru al familiei rănitului sau rudă a acestuia (însoțitor), indiferent de gradul de rudenie.

  • 9 noiembrie – Trei răniți în incendiul din clubul Colectiv din cei nouă aflați la Secția de reanimare a spitalului Bagdasar-Arseni rămân în stare critică, a declarat medicul Andrei Mircea Carantino. Alți șase pacienți se află pe secții, într-o stare stabilă, a precizat medicul de la Bagdasar-Arseni, potrivit căruia, în total, 15 victime din club Colectiv se află internate în această unitate medicală.
  • 9 noiembrie – Toți cei cinci răniți în incendiul din clubul Colectiv, internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, sunt stabili, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, medicul Raluca Alexandru. Pacientul aflat pe Secția de toxicologie a fost externat în cursul zilei de 8 noiembrie. Un alt pacient, aflat în starea cea mai gravă, a fost transferat la o unitate medicală din Belgia.
  • 9 noiembrie – Starea unor răniți în incendiul din clubul Colectiv, internați la Spitalul Bagdasar-Arseni, este ameliorată, a declarat medicul Oana Maria Rață. „Avem doi pacienți aflați pe plămâni artificiali cu alte terapii de substituție. Deocamdată se mențin stabili, dar starea e critică, severă, sunt dependenți de suport vasopresor. Părerea mea este că nu pot fi transferați în momentul de față. Nu putem să le punem viața în pericol riscând acest transport. Restul pacienților în stare gravă se mențin și este bine că reușim să facem și pentru ei ce putem.”
  • 9 noiembrie – Niciun rănit în incendiul din club Colectiv nu se mai află pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”, doi pacienți fiind transferați în spitale din Bristol și Newcastle, a anunțat managerul instituției, Florentina Ioniță Radu. Cei pe Chirurgie Plastică nu înseamnă că sunt pacienți vindecați. Sunt pacienți care au grefe, care nu își pot folosi mâinile să mănânce.
  • 9 noiembrie – Șase pacienți în stare foarte gravă sunt internați la Terapie Intensivă în Spitalul de Urgență Floreasca, a precizat medicul Raluca Moldoveanu.
  • 9 noiembrie – Șapte răniți în incendiul din clubul Colectiv mai sunt internați în Spitalul Elias, dintre care trei pe Secția de chirurgie plastică și patru la Terapie Intensivă, doi în stare gravă, informează un comunicat al instituției medicale
  • 9 noiembrie – Cei doi pacienți internați la Spitalul SRI au fost transferați de la Terapie Intensivă în Secția de chirurgie plastică și reparatorie, prezentând o stare generală bună, a precizat SRI pe pagina de Facebook
  • 9 noiembrie – Trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, internați la Spitalul de Arși, se află în stare critică, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea. „Cei trei în stare critică sunt diferiți ca evoluție, unul este foarte, foarte, foarte grav, un altul mediu, unul sperăm să se îndrepte spre stadiul acela de bolnav grav, nu atât de critic, dar mai vedem. Alți doi pacienți sunt în stare gravă. Sperăm ca evoluția celor doi bolnavi să fie bună. Par a se îndreptat spre bine. Mai au niște etape de trecu, nu neapărat operatorii, cât de îngrijire de terapie intensivă, sperăm că va fi bine”, a precizat medicul.

Întrebat dacă unitatea medicală a fost dotată cu chiturile pentru cianuri, Stănculea a răspuns afirmativ, însă a arătat că nu au existat semne de intoxicație cu cianură la bolnavi în momentul venirii acestora.

  • 9 noiembrie – Opt persoane rănite în incendiul de la Colectiv mai sunt internate la Spitalul Universitar de Urgență București, acestea neavând leziuni care să le pună viața în pericol, a declarat managerul unității medicale, prof. dr. Cătălin Cârstoiu.
  • 9 noiembrie – Bilanțul victimelor incendiului din Colectiv a ajuns la 46, după ce dimineață o pacientă, jurnalista și fotografa Teodora Maftei, care a fost transferată de la Spitalul de Arși la o unitate medicală din Israel a murit.
  • 9 noiembrie – Un alt pacient internat la Spitalul de Arși și aflat în stare critică a murit, numărul persoanelor decedate în urma tragediei din clubul Colectiv ajungând la 47. Numele celor doi care au murit la 9 noiembrie sunt: jurnalista şi fotografa Teodora Maftei şi fotograful Liviu Zaharescu
  • 9 noiembrie – Medicii de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” au făcut publice, în urma analizelor toxicologice efectuate, concluziile în cazul celor 26 de persoane decedate la fața locului în incendiul de la clubul Colectiv, precizând că, pe lângă arsuri, victimele au prezentat concentrații în sânge de monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică.
  • 9 noiembrie – Procurorii DNA au cerut Prefecturii Capitalei, în cadrul anchetei cu privire la incendiul de la clubul Colectiv, să comunice dacă Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Sector 4 nr.20 din 29.02.2012 și dispozițiile primarului au fost supuse controlului de legalitate al prefectului potrivit dispozițiilor legale. Solicitarea DNA a fost făcută în dosarul în care se cercetează comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual privind incendiul de la clubul Colectiv
  • 9 noiembrie – Pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o persoanelor rănite în incendiu au fost exemplare, iar o tragedie de amploarea celei din clubul Colectiv impune cooperarea între țările europene, a declarat dr. Sarah Pape, consultant în chirurgie plastică și arsuri din Newcastle, într-un interviu pentru Departamentul pentru Situații de Urgență.
  • 9 noiembrie – Medicul Ciprian Isacu, șef al Secției de arși de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux, a declarat, într-o conferință de presă, că personalul medical din România a acționat ca la carte în cazul pacienților de la clubul Colectiv, precizând că nu s-ar fi intervenit mai bine nici în Franța, Belgia sau Anglia.
  • 9 noiembrie – Reprezentanți ai mai multor asociații românești din Belgia s-au întâlnit, la Bruxelles, cu oficiali ai Ambasadei României în această țară, inclusiv cu ambasadorul Ștefan Tinca, pentru a discuta despre acțiunile de sprijinire a persoanelor rănite în incendiul de la clubul Colectiv transferate în Belgia la Spitalul Reine Astrid și a însoțitorilor lor
  • 9 noiembrie – Pacienții de la clubul Colectiv cu prognosticul cel mai prost vor rămâne în România pentru a fi tratați, iar cei cu stare moderat-severă pot fi selectați în vederea transferului în străinătate, a declarat, într-o conferință de presă, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc.

De asemenea el a arătat că 71 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internați în spitalele din București, dintre aceștia 14 în stare critică, șapte sunt în stare gravă și 50 stabili. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că în cursul acestei zile au fost externați opt pacienți de la Spitalul Universitar de Urgență, unul de la Grigore Alexandrescu și unul de la Spitalul de Arși

  • 9 noiembrie – Primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, a afirmat că garantează promptitudine în relația cu organele de anchetă privind cazul incendiului de la clubul Colectiv. De asemenea, Băluță a dispus sesizarea și întrunirea comisiei de disciplină din primărie și Direcția Generală de Poliție Locală sector 4. În urma analizei pe care membrii comisiei o vor realiza, vor fi stabilite măsurile disciplinare ce se impun a fi adoptate față de funcționarii publici care au săvârșit abateri disciplinare în exercitarea atribuțiilor ce le reveneau în cazul tragediei de la clubul Colectiv.
  • 9 noiembrie – Prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit, seara, cu șefii misiunilor diplomatice la București ale statelor membre ale Uniunii Europene, a SUA și Canadei, informează Biroul de presă al Executivului. Cîmpeanu a mulțumit pentru solidaritatea pe care partenerii externi au arătat-o pentru România și pentru tot sprijinul acordat celor aflați în suferință, în special pentru asigurarea tratamentului de specialitate.

La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

  • 9 noiembrie – Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu această dată a inculpaților Radu Antonina și Matei George Petrică, ofițeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
  • 9 noiembrie – Alianţa Medicilor pentru modernizarea sistemului medical”, o organizaţie de medici din toată România, înfiinţată pe Facebook, dar fondată de 4 medici de la Spitalul Universitar de Urgenţă şi de la Institutul Oncologic din Bucureşti, acuză autorităţile că au gestionat prost criza răniţilor din Colectiv şi că liderii au încercat doar să dea bine în faţa camerelor de filmat. „Noi ca stat nu avem condiţii de a trata marii pacienţi arşi şi nu am avut niciodată”, acuză medicii respectivi, spunând că pacienţii arşi de la Colectiv ar fi trebuit transferaţi cât mai rapid în străinătate, acolo unde există dotări. Doctorii spun că acest lucru s-a făcut mai degrabă la presiunea ONG-urilor şi prin sprijinul societăţii civile şi a românilor din diaspora. Ei îi acuză pe ministrul interimar al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, pe secretarul de stat Raed Arafat, pe doctorul Ioan Lascăr şi pe doctorul Dan Mircea Enescu că ar fi încercat să muşamalizeze situaţia reală din timpul crizei generate de tragedia din Colectiv
  • 9 noiembrie – Circa 200 de persoane s-au adunat în Piața Universității din Capitală, pentru a continua protestul declanșat de tragedia de la clubul Colectiv. Manifestanții au ocupat trotuarul de la fântâna de la Universitate și pe cel din fața Teatrului Național. Circulația rutieră nu a mai fost întreruptă.
  • 10 noiembrie – Unul dintre răniții din clubul Colectiv, care a fost transferat în Marea Britanie, a murit în noaptea de 9 spre 10 noiembrie. Pacientul fusese transferat la o unitate medicală din Birmingham. Astfel numărul persoanelor decedate în urma tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 48.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a anunțat că repatrierea trupului neînsuflețit al celei de-a 48-a victime decedate în urma incendiului de la clubul Colectiv se va face în regim de urgență, iar costurile vor fi asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului.

  • 10 noiembrie – Patru răniți în incendiul din clubul Colectiv se află la Terapie Intensivă, iar ceilalți 11 sunt în stare gravă, dar stabili, fiind internați pe secții, a declarat directorul Spitalului de Arși, Cristian Nițescu
  • 10 noiembrie – Starea a doi răniți în incendiul din clubul Colectiv, aflați la Terapie Intensivă în Spitalul Bagdasar-Arseni, s-a îmbunătățit și au fost duși pe secție, a declarat medicul Mircea Carantino. Potrivit acestuia, în reanimare mai sunt șase pacienți, dintre care trei – în stare critică.
  • 10 noiembrie – Starea în cazul răniților în clubul Colectiv, internați la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, este staționară, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Raluca Alexandru. „Situația celor cinci pacienți cu arsuri este staționară”, a precizat medicul. La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” sunt internați cinci răniți în clubul Colectiv.
  • 10 noiembrie – La Spitalul de Urgență Floreasca sunt şase pacienți internați, toți în stare foarte gravă. „Șase pacienți – toți în stare foarte gravă, toți au probleme pulmonare extrem de grave în urma leziunilor toxice și arsurilor de căi aeriene superioare. Sunt și leziunile, arsurile efective. Unii dintre ei prezintă o a treia componentă traumatică – au fost loviți, au fracturi de stern. În momentul acesta s-a făcut o evaluare extrem de exactă și cred că unii dintre ei vor putea fi transferați în zilele ce urmează pentru că acum, în momentul acesta, sunt foarte gravi”, a afirmat medicul Ioana Grințescu.

Potrivit medicului, Alex Pascu, basistului trupei Goodbye to Gravity, se află internat în unitatea medicală. Ea a precizat că cei în stare critică reprezintă un risc de transport pentru oricine.

  • 10 noiembrie – Cincisprezece răniți în clubul Colectiv sunt internați la Spitalul de Arși, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Stănculea, care a anunțat că unul dintre pacienții în stare critică va fi transferat miercuri (11 noiembrie) la o unitate medicală din Germania.

„Este cel mai grav dintre cei foarte gravi — 70% arsuri. A fost operată la Pantelimon o dată, la noi încă o dată. Am mai vrut să o operăm astăzi din nou, dar fiindcă s-a decis transferul ne-am consultat cu colegii și am spus că nu este chiar logic să o operezi, să o grefezi și mâine va fi în avion și atunci o vor opera ei”, a spus medicul.

  • 10 noiembrie – Conform Ministerului Sănătăţii, la Spitalul de Arși sunt internați 15 pacienți, la Spitalul Bagdasar Arseni — 15, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” — 6 răniți, la Spitalul „Sf. Ioan” — 5, la Spitalul Elias — 7, la Spitalul Militar Central — 7 pacienți, la Spitalul „Sf. Pantelimon” — 2, la Spitalul de Urgență — 6 răniți, la Spitalul Universitar — 8, la Spitalul „Dimitrie Gerota” — 3, iar la Spitalul „Agrippa Ionescu” — 2.

De asemenea, potrivit Ministerului Sănătății, 34 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate: în Austria — 2 persoane în stare stabilă, în Belgia — 8 persoane în stare stabilă, în Olanda — 8 persoane, din care două au murit, iar 6 sunt în stare stabilă, în Germania — 2 persoane care au plecat pe cont propriu și sunt în curs de stabilire a locațiilor în care se află, în Marea Britanie — 9 persoane, din care una a murit, iar 8 sunt în proces de evaluare medicală, în Norvegia — o persoană stabilă, în Israel — 3 persoane, din care una a murit, o persoană în stare stabilă și o alta în stare instabilă, în Elveția — un pacient decedat înainte de a se finaliza transferul.

  • 10 noiembrie – Răniții din clubul Colectiv au primit același tratament pe care l-ar fi avut și în Germania, a declarat, la Spitalul de Urgență Floreasca, medicul chirurg plastician Cristian Radu, care profesează în această țară.

„În ultimele zile am văzut aproximativ 50 de pacienți, mulți dintre ei într-o stare foarte bună. Au primit același tratament pe care l-am fi acordat și noi în Germania. Ne gândim acum că sunt patru sau cinci pacienți care trebuie transferați. (…) Din ce am putut vedea, aceste ultime zece zile au fost cumplite pentru medicii români, au muncit foarte mult. Tot ce vrem să facem acum este să îi ajutăm, nu să facem altceva decât au făcut ei, doar să îi ajutăm în această situație extremă”, a spus medicul.

  • 10 noiembrie – Asociația Chirurgilor Plastici din România (ACPR) felicită întreg corpul de medici de chirurgie plastică implicat în tratarea pacienților cu leziuni grave de arsură, după accidentul din clubul Colectiv. Mobilizarea și solidaritatea au fost extraordinare (medicii au venit inclusiv din concediul de maternitate, din alte orașe ale țării, au lucrat zile și nopți fără să plece din spitale, etc).
  • 10 noiembrie – Colegiul Medicilor din România, constituit în conformitate cu prevederile titlului XII din legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu atribuții prevăzute de această lege, ia act de Comunicatul asociației informale Alianța Medicilor pentru modernizarea sistemului medical și constată că respectiva Asociație protestează public față de oameni politici și medici care au gestionat și gestionează în continuare situația marilor arși din evenimentul care a avut loc în Club Colectiv.

„Dacă nu avem a face comentarii asupra alegațiilor privind oamenii politici implicați în gestiunea situației, cu toate că, în opinia noastră, alegațiile sunt nejustificate, nu același lucru putem să spunem despre critica publică pe care Alianța Medicilor pentru modernizarea sistemului medical o aduce unor colegi al căror prestigiu profesional nu a fost pus în discuție, a căror bună intenție și bune rezultate nu au fost contestate. Așa cum bine este știut, rezultatele muncii medicilor sunt evaluate, judecate, eventual contestate de către beneficiarii lor — pacienții și familiile acestora, în nici un caz de către alți medici.

În opinia noastră, acest mod de adresare și de judecată a performanțelor profesionale ale colegilor este cel puțin neavenit. Cu deosebit interes îi așteptăm pe colegii noștri să se adreseze în mod oficial instituției Colegiului Medicilor din România, în temeiul Statutului și Codului de Deontologie Medicală ale Colegiului Medicilor din România, dacă au de comentat atitudinea profesională a unor colegi”, se arată în comunicatul Colegiului Medicilor

  • 10 noiembrie – Prefectul Capitalei a precizat că nu a avut motive să atace în contencios-administrativ hotărârile Primăriei sectorului 4 la care fac referire procurorii anticorupție în ancheta cu privire la incendiul de la clubul Colectiv. Solicitarea DNA a fost făcută în dosarul incendiului de la clubul Colectiv, în care se cercetează comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

Procurorii au cerut informații Prefecturii despre Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Sector 4 nr.20 din 29.02.2012, referitoare la modelul autorizației de funcționare pentru activități comerciale, la actele necesare eliberării acestei autorizații și la cererea pe propria răspundere a agentului economic, precum și despre dispozițiile primarului.

  • 10 noiembrie – Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu – rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul București le-a respins contestațiile, decizia fiind definitivă.
  • 10 noiembrie – Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui George Matei, inspector în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, pus sub acuzare de DNA în dosarul incendiului din clubul Colectiv. Magistrații au respins însă cererea DNA de arestare preventivă a celui de-al doilea inspector, Antonina Radu, urmând ca ea să stea în arest la domiciliu. Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu. Căpitanii George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a celor doi ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București.
  • 10 noiembrie – Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc a făcut un apel către cei care au criticat medicii, în contextul tragediei din clubul Colectiv, să-și înceteze pentru moment atacurile și să îi lase pe aceștia să lucreze pentru a putea trata și salva pacienții.
  • 10 noiembrie – Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe fostul comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, să formeze un nou guvern şi l-a şi prezentat pe acesta la Palatul Cotroceni.

În prealabil preşedintele Iohannis a avut consultări cu partidele pe această temă, joi, 5 şi vineri 6 noiembrie, cu societatea civilă şi reprezentanţii celor care protestează în Piaţa Universităţii – pe 6 noiembrie, şi o nouă rundă de consultări cu partidele luni 9 şi marţi 10 noiembrie. La momentul desemnării, Cioloş a fost chiar prezent la Palatul Cotroceni, iar primele sale declaraţii au fost: „Mulţumesc, domnule Preşedinte, pentru încrederea pe care mi-o acordaţi şi doresc să-i asigur pe toţi cei care ne privesc acum că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a mă ridica la înălţimea încrederii care mi-a fost acordată. Sunt conştient de faptul că trecem printr-o perioadă, cred eu, cheie pentru societatea românească, o perioadă în care societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită o prezenţă publică a Guvernului, în aşa fel încât să asigure puntea de legătură între diferite instituţii ale statului, şi aş spune mai precis: între politic şi între societate. Şi sunt conştient de faptul că acest lucru se aşteaptă de la viitorul Guvern, să fie în măsură să aibă urechea aplecată la cei care au idei nu doar pentru a ridica problemele cu care ne confruntăm, dar şi pentru a identifica soluţiile pentru a merge mai departe, şi în acelaşi timp să aibă acest Guvern înţelepciunea şi maturitatea să poată să lucreze cu Parlamentul, cu cei care sunt în măsură să ia deciziile care să ne permită să progresăm. Cred că acest mod de lucru ne va dovedi maturitate şi ne va permite să schimbăm ceea ce este de schimbat în societate.”

  • 11 noiembrie – Bilanțul tragediei de la clubul Colectiv crește dramatic la 50 de morți. Încă o persoană internată în Marea Britanie a murit după ce în cursul zilei de 10 noiembrie bilanțul tragediei urcase la 49, după ce doi dintre răniții transferați în Marea Britanie au murit. Numele celor doi care au murit la 10 noiembrie sunt: Tudor Golu şi Elena Niţu, ambii în spitale din Marea Britanie.

Numele persoanei care a murit la 11 noiembrie este Vlăduţ Roberto Andy, internat, de asemenea, în Marea Britanie

La această dată numărul pacienților internați în spitalele din țară după tragedie este de 74, 20 dintre aceștia fiind în stare critică și gravă. Ceilalți 54 de pacienți erau stabili.

Cei 74 de pacienți se află internați la următoarele spitale:

– Spitalul de Arsuri: 14

– Spitalul Bagdasar Arseni: 14

– Spitalul Universitar: 8

– Spitalul Militar Central: 7

– Spitalul Grigore Alexandrescu: 6

– Spitalul Elias: 6

– Spitalul de Urgență Floreasca: 6

– Spitalul Sf. Ioan: 5

– Spitalul Dimitrie Gerota: 3

– Spitalul Sf. Pantelimon: 2

– Spitalul SRI Agrippa Ionescu: 2

– Institutul CC Iliescu: 1.

36 de persoane au fost transportate, în ultimele zile, pe calea aerului, spre unități medicale din străinătate, dintre care 7 au decedat.

Astfel, 29 de persoane mai sunt internate în străinătate, după cum urmează:

– Belgia: 8 persoane în stare stabilă

– Olanda: 6 persoane în stare stabila

– Marea Britanie: 6 persoane în proces de evaluare medicală

– Germania: 4 persoane în proces de evaluare medicală

– Austria: 2 persoane în stare stabilă

– Israel: 2 persoane, o persoană în stare stabilă și o alta în stare instabilă.

– Norvegia: o persoană stabilă

  • 11 noiembrie – Doi răniți în clubul Colectiv din cei șase internați la Spitalul de Urgență Floreasca sunt în stare critică, a declarat șeful Secției de chirurgie plastică și reparatorie, Ioan Lascăr. Potrivit acestuia, ceilalți patru pacienți sunt în stare foarte gravă
  • 11 noiembrie – Judecătorii Curții de Apel au decis ca primarul Sectorului 4 să fie eliberat din arest. Totodată, magistrații au mai decis că edilul Sectorului 4 să nu aibă vreo măsură preventivă impusă. Acesta nu are impus nici măcar în control judiciar.

Instanța a mai decis să le elibereze și pe Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, că l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4. Decizia este definitivă, iar Piedone va fi eliberat din arest.

Reamintim că DNA îl acuză pe Cristian Popescu Piedone de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual. Mai exact, acesta a eliberat un acord de funcționare al clubuui Colectiv fără a ține cont de legislația de prevenire a incendiilor. Inițial, Tribunalul București a aprobat arestul preventiv pentru 30 de zile în cazul fostului edil al Sectorului 4.

– Pe 12 noiembrie, a doua zi, Inspecţia Judiciară a anunţat că face verificări privind posibile abateri disciplinare în cazul deciziei de la Curtea de Apel Bucureşti de eliberare din arest a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, în dosarul privind autorizarea clubului Colectiv

  • 11 noiembrie – Jucătorii echipei naţionale de fotbal a României împreună cu membrii stafului tehnic şi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, au fost prezenţi la clubul Colectiv, unde au aprins lumânări în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie. „Ne-am dorit toţi să fim prezenţi aici. E foarte multă durere, tristeţe. Sunem alături şi noi fotbaliştii, echipa naţională, federaţia, de familiile îndoliate. Să fiu sincer, din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai mari catastrofe pe care le-am prins în viaţă. Dumnezeu să-i odihnească”, a declarat selecţionerul Anghel Iordănescu
  • 11 noiembrie – Alex Pascu, liderul trupei Goodbye to Gravity, a decedat în această seară, în Franța, la vîrsta de 33 de ani. Numărul deceselor în urma tragediei din Colectiv a ajuns la 51. Băiatul fostei floretiste Ana Pascu era în stare foarte gravă și fusese transferat în această zi în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală. Alex nu a avut probleme în timpul zborului. Mai mult, francezii pregătiseră și un elicopter, la aeroport, care să-l transporte direct la spital. Cu toate acestea, imediat după ce a fost scos din avion, a suferit o tahicardie ventriculară, urmată de stop cardiac. Medicii francezi au încercat să-l resusciteze pe targă, dar nu au reușit să-i salveze viața.

Este al patrulea dintre cei 5 membri ai trupei Goodbye to Gravity care se stinge. Chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru şi-au pierdut viaţa în timpul incendiului de la Colectiv, iar toboşarul Bogdan Enache a murit duminică 8 noiembrie, în timp ce era transportat cu avionul spre Elveţia.

Singurul din trupă care mai trăiește este solistul Andrei Găluţ. El a fost supus la 10 noiembrie primei intervenţii chirurgicale complexe de către specialiştii de la Spitalul Crucii Roşii din localitatea olandeză Beverwijk, unde a fost transferat sâmbătă, 7 noiembrie. Medicii l-au operat la mâna dreaptă, serios afectată în urma incendiului din clubul Colectiv.

  • 12 noiembrie, ora 7:00 – Ministerul Sănătății informează că în unitățile sanitare din România au rămas internate un număr de 67 de persoane, din care 15 în stare critică și gravă.

Datele pentru fiecare unitate sanitară:

– Spitalul de Arși – 14 pacienți

– Spitalul Bagdasar Arseni – 13 pacienți

– Spitalul Grigore Alexandrescu – 6 pacienţi

– Spitalul Sfântul Ioan – 4 pacienți

– Spitalul Elias – 6 pacienți

– Spitalul Militar Central – 6 pacienți

– Spitalul Sfântul Pantelimon – 2 pacienți

– Spitalul de Urgență din București – 3 pacienți

– Spitalul Universitar – 8 pacienți

– Spitalul Dimitrie Gerota – 2 pacienți

– Spitalul Agrippa Ionescu – 2 pacienți

– Sptalul CC Iliescu – 1 pacient

Până în prezent au fost externate 20 de persoane.

Un număr de 37 de persoane au fost transferate în unități sanitare, după cum urmează:

– Austria – 2 persoane în stare stabilă

– Belgia – 8 persoane în stare stabilă (toți sunt programați în această săptămână la intervenții chirurgicale)

Au apărut primele semne de evoluție medicală pozitivă în situația tuturor pacienților internați în unitățile sanitare din Belgia. Doi psihiatri români acordă asistenţă de specialitate pacienţilor, dar şi membrilor lor de familie, în funcţie de necesitate. Ambii psihiatri colaborează îndeaproape şi cu preotul ortodox care este zilnic alături de pacienţi.

– Olanda – 8 persoane, din care 2 decese și 6 persoane în continuare în stare stabile

– Franța – 1 transfer care s-a soldat cu decesul pacientului.

– Germania – 5 persoane – 3 persoane care au plecat pe cont propriu (printre care un cetățean german) și 2 persoane transferate

– Marea Britanie – 9 persoane, din care 3 decese și alte 6 persoane stare stabilă

  • 12 noiembrie – Doi răniți în incendiul din clubul Colectiv, internați la Spitalul de Urgență Floreasca, au murit în cursul nopții, a confirmat, purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Bogdan Oprița. Bilanțul celor decedați în tragedie urcă astfel la 53. Printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru – prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ – şi tânărul de 28 de ani Alex Aliman
  • 12 noiembrie – Mai mulţi supravieţuitori ai incendiului din clubul Colectiv, internaţi la Spitalul Bagdasar Arseni, au susţinut o conferinţă de presă, despre coşmarul prin care au trecut, dar şi despre viitor. „Iertarea va veni uşor-uşor, dar nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat, pentru că altfel se va repeta”, este mesajul lor principal. Ei îşi declară aprecierea pentru bunătatea oamenilor din România, pentru ajutorul şi susţinerea pe care au primit-o, de la oamemii simpli dar mai ales de la personalul din spital, de la medicii care au făcut şi gărzi de 72 de ore, pentru a-i trata „ca pe copiii lor”.
  • 12 noiembrie – Încă o victimă, internată la Spitalul Bagdasar Arseni, a murit, bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului Colectiv, ajungând la 54
  • 13 noiembrie – Cei trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, care mai sunt internați la Spitalul „Sfântul Ioan”, se află la Terapie Intensivă, în stare gravă, a declarat medicul Carmen Giuglea
  • 13 noiembrie – În Spitalul Universitar de Urgență Militar Central mai sunt internați în prezent șase răniți în clubul Colectiv, aceștia aflându-se pe Secția de Chirurgie plastică, informează un comunicat al instituției medicale. Un pacient a fost externat în cursul zilei de 12 noiembrie
  • 13 noiembrie – Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a transmis Preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de decorare a echipelor manageriale care au depus eforturi pentru salvarea celor răniţi în tragedia de la clubul Colectiv. „Devotamentul cu care aceştia au luptat clipă de clipă pentru vieţile celor răniţi în tragedia de la Colectiv şi faptul că, nu au pregetat cu nimic pentru a asigura pacienţilor toate condiţiile, au contribuit la salvarea a zeci de vieţi. De asemenea, aceşti medici şi manageri au arătat că sistemul medical din România este pe drumul cel bun”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. De asemenea, în propunerea transmisă Preşedintelui, ministrul Sănătăţii a solicitat şi decorarea membrilor Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, care zi şi noapte au oferit informaţii şi sprijin tuturor celor implicaţi în efortul de salvare a celor răniţi în tragedia de la clubul Colectiv.

– De asemenea, Ministerul Sănătăţii susţine amendamentul depus la OUG nr. 35/2015 de deputatul Florin Buicu, care vizează plata orelor suplimentare pentru personalul medico-sanitar care a lucrat zi şi noapte pentru îngrijirea răniţilor din clubul Colectiv, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază. Este vorba de acei oameni care au venit în mod voluntar la serviciu, o parte dintre aceştia lucrând non-stop chiar şi 48 de ore pentru a încerca să salveze viaţa persoanelor rănite.

  • 13 noiembrie – Ministerul Sănătății a informat că 62 de persoane rănite în incendiul de la Colectiv mai sunt internate în spitalele bucureștene, dintre acestea 14 fiind în stare critică și gravă, în cursul zilei de 12 noiembrie fiind externate 4 persoane.

Cei 37 de răniții din Colectiv transferați în străinătate sunt în stare stabilă:

– Austria – 2 persoane în stare stabilă, Belgia 8 persoane în stare stabilă, Olanda – 8 persoane, din care două au murit, iar 6 sunt în continuare în stare stabilă, Franța – 1 transfer, însă pacientul a decedat, Germania – au fost transferate 5 persoane, dintre acestea 3 au plecat pe cont propriu, Marea Britanie – 9 persoane, dintre care 3 au murit, iar alte 6 sunt în stare stabilă, Norvegia – 1 rănit în stare stabilă, Israel – 3 persoane, 1 a murit, 1 persoană este în stare instabilă transferată în ATI, iar o a treia este în stare stabilă.

  • 13 noiembrie – Tânăra Loredana Dărescu, 29 de ani, din Brăila, rănită în incendiul din clubul Colectiv, a murit la o clinică din Germania – BG Clinic Ludwigshafen. Tânăra fusese internată iniţial la Spitalul Sfântul Pantelimon, a fost mutată apoi la Spitalul de Arşi, iar marţi 10 noiembrie, fusese transferată în stare foarte gravă, fiind intubată şi cu arsuri pe 50% din suprafaţa corpului. Loredana Dărescu lucrase la firma de comunicare Golin, iar în prezent era angajată la compania CGS România. Bilanţul deceselor după tragedia din clubul Colectiv a ajuns astfel la 55
    13 noiembrie – Un comunicat transmis presei arată că la Spitalul Elias continuă să fie internați șase pacienți. La doi dintre pacienții internați în secția de Chirurgie Plastică se vor face investigații în funcție de care se va decide dacă spitalizarea continuă să fie necesară iar unul dintre pacienții din secția de Terapie Intensivă a ieșit din zona riscului vital și va fi transferat la Chirurgie Plastică. Conducerea spitalului mai precizează că în ATI va rămâne un pacient cu stare generală bună și evoluție favorabilă și un al doilea cu ARDS (acute respiratory distress syndrome) sever, traheostomizat și ventilat mecanic, la care starea generală e gravă și prognosticul rămâne rezervat.
  • 13 noiembrie – Victimele din Colectiv au fost comemorate, seara, la Arenele Romane, în cadrul manifestării „Legal Rock”, ce a reunit trupe precum The R.O.C.K., Aura, Zob și Trooper. La show-ul prezentat de jurnalistul Cristi Hrubaru au luat parte câteva sute de persoane – adulți, adolescenți și familii cu copii mici. Hrubaru a explicat că, deși inițial evenimentul Legal Rock a fost organizat pentru strângerea de fonduri pentru Asociația Stop Autismului, după tragedia din club Colectiv, manifestarea a fost amânată cu o săptămână, iar banii obținuți în urma concertelor vor fi împărțiți între asociația respectivă și familiile victimelor din clubul Colectiv (prin intermediul Fundației Estuar)
  • 14 noiembrie – Curtea Militară de Apel București a admis o contestație a DNA și a decis arestarea preventivă a Antoninei Radu, inspector ISU, pusă sub acuzare în cazul incendiului de la club Colectiv. De asemenea, Curtea Militară de Apel a hotărât ca și celălalt inspector ISU – George Matei – acuzat în același dosar să rămână în arest preventiv
  • 15 noiembrie – Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că încă există riscul de a se mai înregistra decese în rândul răniților din Colectiv. „Noi încă avem pacienți netransferabili, netransportabili, sunt pacienți critici care, chiar dacă am fi dorit și chiar dacă au locuri în alte țări să îi ducem, nu sunt transferabili. Înseamnă că acești pacienți pot să meargă către mai bine sau către mai rău. Asta înseamnă că încă, din păcate, nu putem să spunem că s-a terminat. Va începe perioada de complicații ale infecțiilor și ale altor tipuri de complicații la unii pacienți. De aici pot să spun că, din păcate, încă este posibil să mai avem decese în rândul celor care sunt în țară și în rândul celor care sunt în afara României”, a spus Arafat
  • 15 noiembrie – Patru răniți în clubul Colectiv, internați în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar-Arseni, au o stare ameliorată, a declarat medicul Mircea Carantino. „Cei șase de pe secție sunt bine, sunt pansați, cei patru pacienți din Terapie Intensivă sunt cu o stare ameliorată. Unul dintre cei aflați în Terapie Intensivă, care trebuia transferat în Israel, va pleca luni (16 noiembrie) probabil în Germania”, a afirmat medicul.
  • 15 noiembrie – Trei răniți în clubul Colectiv se află în continuare internați la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca București, toți fiind critici, cu stare generală extrem de gravă
  • 15 noiembrie – Un număr de 62 de persoane rănite în incendiul de la Colectiv mai sunt internate în spitalele bucureștene, dintre acestea 14 fiind în stare critică și gravă, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

37 de persoane rănite în Colectiv au fost transferate în unități sanitare din străinătate în Austria, Belgia, Olanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel.

  • 16 noiembrie – O pacientă în vârstă de 18 ani rănită în clubul Colectiv a murit la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Bilanțul deceselor în urma incendiului din Colectiv a ajuns la 56. La Spitalul Sfântul Ioan mai sunt internate două persoane în stare gravă, la terapie intensivă.

Tânăra Ioana Geambaşu a fost internată la spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafaţa corpului şi la nivelul căilor respiratrorii. Ea era în comă indusă şi nu mai avea activitate generală. Medicii au fost rezervaţi încă de la început în privinţa supravieţuirii sale. Ioana, olimpică la matematică, avea o pasiune pentru ştiinţele exacte şi se pregătea intens pentru a deveni arhitect. Ironia sorţii face ca mama Ioanei să fie medic chirurg. Deşi a salvat vieţile a sute de oameni, pentru fiica ei nu a putut face nimic.

  • 16 noiembrie – Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, susține că afirmațiile liberalului Radu Carp referitoare la implicarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în privința tratării răniților din clubul Colectiv în străinătate reprezintă „o minciună sfruntată”, „frizează ridicolul” și afectează grav reputația instituției.

La 14 noiembrie liberalul Radu Carp își exprima dezacordul față de varianta includerii lui Bogdan Aurescu pe lista miniștrilor viitorului guvern tehnocrat, afirmând că Aurescu „nu este un tehnocrat, ci o persoană cu opțiuni clare în favoarea PSD”. „După accidentul dramatic din clubul Colectiv, domnul Bogdan Aurescu s-a conformat directivei de partid venită din partea PSD care a constat în a nega nevoia tratării în străinătate a pacienților în stare gravă. MAE nu a trimis ambasadelor nicio solicitare de a contacta spitale sau autorități cu atribuții medicale pentru a examina posibilitățile de preluare a pacienților. Numai implicarea românilor din diaspora și cea a ambasadelor de la București a făcut ca o parte dintre răniți să fie preluați pentru tratament în străinătate, însă pentru mulți dintre aceștia a fost prea târziu”, a susținut Carp

  • 17 noiembrie – Solistul Chris de Burgh, care urma să cânte la 19 noiembrie, la București, și-a exprimat, într-un comunicat, compasiunea față de familiile tinerilor care și-au pierdut viața în urma tragediei din clubul Colectiv. „Îmi exprim profundul regret pentru pierderile de vieți omenești din tragedia ce a avut loc recent în clubul Colectiv din București. Doresc însănătoșire grabnică celor răniți și transmit profundă compasiune familiilor care se afla acum în doliu”, a declarat artistul
  • 17 noiembrie – Premierul desemnat Dacian Cioloș a declarat, în plenul Parlamentului, înaintea votului prin care a fost învestit în funcţia de şef al Executivului, că tragedii precum cea de la Colectiv nu trebuie să se mai întâmple vreodată iar pentru asta trebuie înlăturate cauzele acestei tragedii, mai ales corupția. „Sunt deplin conștient că așteptările sunt uriașe și vă asigur că eu și echipa mea vom face tot ce ne stă în putință pentru a le răspunde pe măsura mandatului nostru. Acest Guvern apare într-un context social și politic excepțional. Mi-e greu să încep acest cuvânt de deschidere fără să aduc tribut victimelor și familiilor victimelor tragediei de la clubul Colectiv. Gândurile noastre rămân alături de ele. România pe care vrem să o sădim e România lor. Tragedii precum cea de la Colectiv nu trebuie să se mai întâmple vreodată. Este datoria morală pe care trebuie să ne-o asumăm cu toții, de aceea împreună trebuie să înlăturăm cauzele acestei tragedii mai ales corupția”, a spus Cioloș în plenul reunit al Parlamentului, care a votat noul Cabinet
  • 17 noiembrie – Un număr de opt răniți în Colectiv se află în stare critică, iar cinci în stare gravă, a declarat, într-o conferință de presă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, alți 37 de pacienți sunt în stare stabilă. Dintre cei opt în stare critică, trei sunt la Spitalul Floreasca, unul la Spitalul Elias, unul la institutul C.C Iliescu, doi la Spitalul Sfântul Ioan și unul la Spitalul de Arși. „50 de pacienți răniți în Colectiv sunt internați în spitale din România, iar alți 30 sunt transferați la unități medicale din străinătate. 56 de persoane au decedat”, a spus Cîmpeanu
  • 17 noiembrie – Tribunalul București a decis ca Daniela Niță și Cristian Niță, cei doi patroni de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice de la clubul Colectiv, precum și pirotehnistul Viorel Zaharia să fie plasați în arest la domiciliu, admiţând o contestație a celor trei față de decizia Judecătoriei sectorului 4 din 8 noiembrie, prin care s-a dispus arestarea lor preventivă. Decizia este definitivă
  • 17 noiembrie – Jucătorii echipei naționale de fotbal au purtat, la amicalul cu Italia, desfăşurat la Bologna, tricouri personalizate cu numele celor care și-au pierdut viața în urma tragediei din clubul Colectiv din Capitală, tricourile fiind inscripționate cu negru, iar cifrele fiind formate din numele celor care s-au stins din viață în urma incendiului din clubul Colectiv. De asemenea, jucătorii ambelor reprezentative au purtat pe durata partidei banderole negre, iar jocul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în clubul Colectiv dar şi în atentatele care au avut loc la 13 noiembrie la Paris
  • 18 noiembrie – Opt răniți în incendiul de la clubul Colectiv sunt încă în stare critică și alți patru în stare gravă în spitalele bucureștene, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, iar alți 37 de pacienți sunt în stare stabilă în unitățile medicale din Capitală. Un pacient în stare gravă a fost transferat la 17 noiembrie de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” la Spitalul AKH din Viena. În total sunt transferați în spitalele din străinătate 30 de pacienți
  • 18 noiembrie – Noul ministrul al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a vizitat, după-amiază răniții, din Clubul Colectiv care se află internați în spitalele bucureștene. Ministrul a discutat și cu medicii din Spitalul de Urgență Floreasca și Spitalul de Arși. „A fost în vizită la spital în această după-amiază. A vizitat în mod expres și punctual cei trei răniți pe care îi mai avem în urma tragediei din Clubul Colectiv”, a declarat șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Floreasca, Ioan Lascăr
  • 18 noiembrie – Trei răniți în clubul Colectiv se află în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, toți având o evoluție bună, a declarat șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie, profesorul Ioan Lascăr
  • 18 – 20 noiembrie – Trupurile neînsuflețite a cinci tineri răniți în clubul Colectiv și care au murit la spitale din străinătate au fost repatriate, iar pe 19 şi 20 noiembrie au fost (vor fi) aduse în țară alte trei
  • 19 noiembrie – Dimineaţa, din datele centralizate la Ministerul Sănătății, în spitalele din București și din județul Ilfov sunt internate 45 de victime ale incendiului din data de 30 octombrie 2015, 12 pacienți fiind în stare critică și gravă

Datele pentru fiecare unitate sanitară:

– Spitalul de Arși -13 pacienți internați

– Spitalul Bagdasar Arseni – 10 pacienți de internați

– Spitalul Grigore Alexandrescu – 5 pacienţi internați

– Spitalul Sfântul Ioan – 1 pacient internat

– Spitalul Elias – 4 pacienți internați

– Spitalul Militar Central – 5 pacienți internați

– Spitalul de Urgență din București – 3 pacienți internați

– Spitalul Universitar – 2 pacienți internați

– Spitalul Dimitrie Gerota- 1 pacient internat

– Spitalul CC Iliescu – 1 pacient internat

Până în prezent au fost externate 38 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate, după cum urmează:

– Austria – 4 persoane care se află în prezent în stare stabilă

– Belgia – 8 persoane care se află în stare stabilă (dintre care 5 persoane cu progrese punctuale)

– Olanda – 8 persoane transferate, 2 decese, 6 persoane în stare stabilă

– Franța – 1 transfer care s-a soldat cu decesul pacientului.

– Germania – 5 persoane- 3 persoane care au plecat pe cont propriu (printre care un cetățean german) și 2 persoane transferate, 1 deces

– Marea Britanie – 9 persoane, din care 3 decese și alte 6 persoane stare stabilă

– Norvegia – 1 persoană stabilă

– Israel – 3 persoane, din care 1 deces, 2 persoane în stare stabilă

  • 19 noiembrie – Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de Angela Gheorghiu pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, iar partener al evenimentului pentru strângerea și distribuirea fondurilor adunate este Fundația „Prețuiește Viața”, condusă de Andreea Marin
  • 19 noiembrie – Romfilatelia anunţă că lansează la 20 noiembrie emisiunea de mărci poștale „Lacrimile îngerilor” dedicată tragediei din club Colectiv. În acest fel, Romfilatelia se alătură campaniilor caritabile dedicate tragediei din 30 octombrie de la clubul Colectiv și aduce „un pios gest de compasiune și omagiu victimelor tragicului eveniment”. Lansarea emisiunii filatelice va avea loc la Bursa de contacte din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Fondurile obținute din vânzarea tirajului filatelic vor fi transferate Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, având ca destinație finală sprijinirea procesului medical de recuperare a celor afectați

  • 19 noiembrie – Un comunicat al organizatorilor anunţă că la concertele caritabile #ÎmpreunăRezistăm, care au avut loc în perioada 12-14 noiembrie, s-au strâns 47.943 de euro, fonduri care vor fi donate exclusiv victimelor tragediei de la clubul Colectiv. Cea mai mare sumă, potrivit organizatorilor, a fost adunată în urma concertului din 14 noiembrie de la Arenele Romane din București, aproximativ 30.000 de euro – proveniți din donații directe, vânzări de produse și bilete, catering
  • 19 noiembrie – O altă persoană rănită în incendiul de la club Colectiv a murit la Spitalul de Arși din București. Este vorba despre o fată care a fost transferată în cursul zilei de 18 noiembrie de la Spitalul „Sf. Ioan” la Spitalul de Arși. Un număr de 57 de persoane au murit până în acest moment în urma incendiului care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie în club Colectiv.

În spitalele din București mai sunt internați 11 răniți în Colectiv, care se află în stare critică și gravă, alți 33 fiind în stare stabilă.

De asemenea, 30 de victime sunt internate în unități medicale din străinătate.

  • 19 noiembrie – Ministrul Sănătăţii, Andrei Achimaş-Cadariu, aflat la Institutul „CC Iliescu”, unde se află şi un rănit din Colectiv, a spus că tragedia din club este o situaţie excepţională pentru care puţine ţări sunt pregătite, iar condiţiile din spitalele româneşti sunt consecinţe ale PIB-ului pe care îl avem.

„În zilele acestea, ca medici, trebuie să vedem ce se întâmplă cu pacienţii de la Colectiv în primul rând. Cu ocazia aceasta sigur că vedem şi alte aspecte din spitale şi chiar începem unele consultări cu colegii noştri. Una peste alta este un exerciţiu foarte bun pe care îl facem zilele acestea. Ne-am concentrat pe aceşti pacienţi şi ieri, şi astăzi, dar dincolo de aceasta am văzut şi lucruri excepţionale care se petrec în acest spital şi în celelalte pe care le-am vizitat ieri”, a spus ministrul Achimaş-Cadariu.

  • 20 noiembrie – Andreea Ştefan, o tânără de 28 de ani din Râmnicu Vâlcea, a murit în această noapte, în jurul orei 2,00, la o clinică din Germania, unde fusese operată de către medicii din oraşul Bochum, cu o săptămână în urmă, pentru a i se pune grefe de piele. Ea fusese transferată, la 8 noiembrie, de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală cu arsuri grave pe 30% din suprafaţa corpului şi căile respiratorii afectate.

Andreea locuia la Bucureşti şi, din anul 2012, lucra ca HR Administrator la Accenture România. Înainte de acest job ea a lucrat la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), unde a fost Business Analyst. Andreea Ştefan a absolvit Facultatea de Administraţie Publică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, din Bucureşti.

Numărul victimelor care au pierit ca urmare a incendiului din Colectiv a ajuns la 58.

  • 20 noiembrie – Toți cei cinci răniți în clubul Colectiv internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” sunt într-o stare generală bună, cu evoluție locală favorabilă, conștienți, cooperanți, orientați temporo-spațial, echilibrați respirator și hemodinamic, a informat, printr-un comunicat de presă, instituția medicală. Un alt rănit a fost externat cu o serie de recomandări medicale și tratament de specialitate, cu revenire la control și pansament al plăgilor
  • 20 noiembrie – Cum s-a întâmplat și cum a fost reflectată în presă tragedia de la clubul Colectiv a fost tema dezbaterii „Unde se oprește nevoia de informare?” organizată de Școala Superioară de Comunicare și Televiziune, în cadrul campaniei „Educația îți determină viitorul”, la Târgul Gaudeamus.

„Momentul Colectiv a fost unul de șoc emoțional care a schimbat viața, presa, felul cum comunicăm între noi. Presa a pus în față politicienii care au fost considerați cele mai vandabile figuri”, a afirmat jurnalista Iolanda Stăniloiu. Evenimentul de la Colectiv a dovedit că, după 25 de ani, „noi încă nu știm să comunicăm instituțional”, a susținut Stăniloiu.

Mihai Melinescu, redactor-prezentator TVR, a încercat să explice de ce televiziunea publică nu a reacționat prompt în seara tragediei de la Colectiv: „Redactori, cameramani, prezentatori s-au prezentat cu toții în redacție pregătiți să-și facă treaba. Nu s-a intrat în direct pentru că nu ne înțelegeam între noi. Nu exista o procedură de breaking news, nu exista cineva care să „apese butonul” pentru a intra în emisie”.

Jurnalista Camelia Spătaru a susținut că în criza de la București a lipsit un centru de comandă „care să spună fiecăruia ce are de făcut”. Ea a afirmat că, în afara a două spitale – Spitalul de Arși și Spitalul de Urgență Floreasca -, care au comunicat tot timpul cu presa, furnizând informații despre pacienții internați, toate persoanele implicate au ales să nu spună nimic. În opinia sa, fostul premier Victor Ponta a greșit „extraordinar de mult la nivel politic” neducându-se la locul tragediei de la Colectiv

  • 20 noiembrie – Aproximativ 350 de persoane s-au adunat, seara, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru un concert unplugged dedicat victimelor incendiului care a avut loc pe 30 octombrie, în clubul Colectiv. Mai mulţi tineri cu chitare au cântat piese semnate de Valeriu Sterian, Leonard Cohen, Pink Floyd, Metallica, Phoenix şi Cargo, iar de jur împrejurul lor au fost candele aprinse şi bannere cu mesaje de protest
  • 21 noiembrie – Un tânăr de 22 de ani rănit în incendiul de la clubul Colectiv a murit la Spitalul Sfântul Ioan, bilanţul deceselor ajungând la 59. Era ultimul pacient aflat la acest spital din cei 7 răniţi care au fost aduşi aici, după cumplita tragedie din 30 noiembrie
  • 21 noiembrie – Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Ministerul Sănătăţii va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv
  • 22 noiembrie – Un tânăr de 19 ani, Alexandru Hogea, a decedat în Spitalul AKH din Viena, după ce a fost transferat, la 7 noiembrie, de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Bilanţul morţilor în urma tregdiei din 30 noiembrie a ajuns la 60.

Alexandru Hogea, în vârstă de 19 ani, din Sinaia, a fost elev al Colegiului ”Mihail Cantacuzino” din această localitate, acum fiind student la Facultatea de Automatică de la Universitatea Bucureşti

  • 22 noiembrie – Legenda snookerului Ronnie O’Sullivan și actualul deținător al titlului suprem, Stuart Bingham, aflaţi la Bucureşti pentru câteva meciuri demonstrative, s-au recules, timp de mai multe minute, în fața clubului Colectiv în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie
  • 23 noiembrie – Ministerul Sănătăţii informează că 40 de răniţi în clubul Colectiv mai sunt internaţi în spitalele din Bucureşti, dintre aceştia 10 în stare critică şi gravă. De asemenea, 28 de răniţi în incendiul de la Colectiv sunt sub îngrijirea medicilor din străinătate
  • 23 noiembrie – Convenţia Organizaţiilor de Media (COM), alcătuită din peste 25 de organizaţii media din România, a comunicat, după o reuniune care a avut loc la Sinaia, că îşi exprimă compasiunea pentru victimele incendiului din noaptea de 30 octombrie, din Clubul Colectiv din Capitală, şi pentru familiile, prietenii şi apropiaţii acestora. Din păcate, COM a constatat că la amplificarea efectelor acestei tragedii a contribuit şi o parte a presei, care a abdicat de la principiile profesionale când a relatat despre acest eveniment. În urma analizei de presă realizate de membrii COM s-a constatat un număr îngrijorător de abateri de la lege şi de la deontologia jurnalistică
  • 23 noiembrie – Asociația Focus Sibiu anunţă vernisajul Expoziției #Colectiv, realizată de Miluță Flueraș, unul din fotografii răniți în clubul bucureștean, care va fi vernisată joi, 26 noiembrie, la ora 17:00, în foaierul Teatrului „Gong” din Sibiu, unde vor fi amplasate mai multe urne în care publicul va putea dona bani pentru ajutorarea autorului. Expoziția cu cele 30 de fotografii din concerte, ale lui Miluță Flueraș, va putea fi vizionată până în data de 9 decembrie
  • 24 noiembrie – Un număr de 39 de persoane rănite în clubul Colectiv sunt internate în spitalele bucureştene, dintre acestea 10 se află în stare critică şi gravă, potrivit datelor centralizate de Ministerul Sănătăţii.

Astfel, la Spitalul de Arşi sunt internaţi 11 pacienţi, Spitalul Bagdasar Arseni – 9 pacienţi, Spitalul Grigore Alexandrescu -5 pacienţi, Spitalul Elias – 3 pacienţi,     Spitalul Militar Central – 4 pacienţi, Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 3 pacienţi, Spitalul Universitar- 2, Spitalul Dimitrie Gerota – 1, Spitalul CC Iliescu – un pacient.

Până în acest moment au fost externate 42 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară. Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unităţi sanitare din străinătate: în Austria au fost transferate 4 persoane, dintre care una a decedat iar 3 persoane sunt în stare stabilă, în Belgia – 8 persoane au fost transferate care se află în stare stabilă, dintre care 5 persoane cu progrese punctuale, în Olanda – 8 persoane transferate, dintre care două au decedat, iar celelalte 6 sunt în stare stabilă, Franţa – un transfer care s-a soldat cu decesul pacientului, în Germania au fost transferate 5 persoane (3 persoane din care 2 au plecat pe cont propriu – printre care un cetăţean german – şi o persoană transferată) şi au fost înregistrate două decese, în Marea Britanie au fost transferate 9 persoane, din care 3 decese şi alte 6 persoane stare stabilă, Norvegia – o persoană stare stabilă, Israel – 3 persoane, din care un deces, iar două persoane în stare stabilă.

  • 24 noiembrie – Asociaţia Dăruieşte Viaţă a investit peste 325.000 de euro în dotarea spitalelor unde au fost şi sunt tratate victime din incendiul de la clubul Colectiv, se arată într-un comunicat transmis de organizaţie. Astfel, au fost achiziţionate 25 de saltele active antiescară (de tratare) şi opt aparate de ventilaţie mecanică, în şase din cele opt spitale unde sunt trataţi tinerii care au fost afectaţi de incendiul din 30 octombrie. Preţul aparatelor de ventilaţie mecanică, în funcţie de performanţe şi accesorii, este cuprins între 20.000 – 45.000 euro + TVA, iar saltele antiescară costă între 2.000 – 5.000 euro + TVA. Acestea din urmă, sunt extrem de necesare tratării arsurilor printr-o tehnologie de ultima oră.
  • 24 noiembrie – Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu – au fost aduşi la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au anunţat că a fost pus sechestru pe averea lor, în dosarul în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
  • 25 noiembrie – Procurorii verifică toate informaţiile şi documentele vehiculate în spaţiul public şi care au legătură cu acuzaţiile din dosarul „Colectiv” pe care DNA le investighează, a declarat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care a precizat că această cauză constituie în continuare o prioritate. Tragedia produsă în clubul Colectiv a dus la o conştientizare mai puternică a gravităţii fenomenului corupţiei şi a consecinţelor dramatice pe care le poate avea, a mai afirmat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi
  • 25 noiembrie – Şefii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti sunt audiaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este vorba de Mihai Guţă (inspector-şef), Orlando Şchiopu (prim-adjunct) şi Giani Aldoiu (adjunct), care au fost suspendaţi în această zi de la conducerea ISU Bucureşti, în urma unei decizii luate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la carerea expresă a premierului Dacian Cioloş. Suspendarea acestora vine după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit că ISU Bucureşti ştia de existenţa clubului Colectiv, deşi anterior instituţia a susţinut că localul nu se afla în baza de date
  • 25 noiembrie – Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care extinde cadrul legal actual în sensul că va permite decontarea tratamentului medical acordat în spitalele din străinătate şi pentru pacienţii răniţi în Clubul Colectiv al căror tratament nu putea fi decontat în baza Formularului 112
  • 25 noiembrie – La Ministerul Sănătăţii a avut loc o conferinţă de presă la care au participat Patriciu Achimaş-Cadariu, ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, secretar de stat MAI, prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat MS şi dr. Vasile Ciurchea, preşedinte CNAS.

Au fost prezentate rezultatele unui studiu de etapa  realizat de Ministerul Sănătăţii  privind rezultatele medicale ale tratamentului  de care au beneficiat răniţii în incendiul din data de 30 octombrie 2015. Studiul a fost realizat în baza datelor primite de la unităţile sanitare din ţară şi străinătate.

Conform acestui document, mortalitatea generală a pacienţilor internaţi este de 22,44%, din care: Pacienţi internaţi în ţară: 21,29% şi pacienţi internaţi în străinătate: 25,64%. Conform studiilor de specialitate internaţionale, rezultatele studiului de etapa se încadrează în statisticile la nivel internaţional din ţările dezvoltate. Astfel într-un studiu publicat într-o revistă de specialitate în anul 2010, se arată că mortalitatea la pacienţii arşi cu leziuni pulmonare variază între 41,5% şi 83,1%

Din numărul total de 147 răniţi internaţi, 99 dintre ei au  prezentat leziuni pulmonare. Dintre aceştia 66 au făcut o complicaţie care ce se numeşte „plămân de şoc”. Conform studiului MS, în cazul pacienţilor cu arsuri mortalitatea este influenţată de 3 factori: vârsta, suprafaţa arsă şi prezenţa leziunilor căilor aeriene.

De asemenea, costurile estimative pentru pacienţii răniţi în clubul Colectiv care au fost transferaţi în străinătate se ridică la 90.000 – 100.000 de euro pe lună pentru o persoană.

  • 25 noiembrie – Procurorii Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale faţă de SC Club Colectiv SRL, firma care administra clubul Colectiv, şi Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă cu victime multiple
  • 25 noiembrie – Un transport de materiale medicale, finanţat de Guvernul Federal German, pentru a sprijini oficialităţile române din domeniul sănătăţii, a sosit la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Pe lângă pansamente, medicii s-au bucurat, mai ales, de aparatul portabil pentru tratamentul cu ultrasunete (în valoare de 7.400 Euro), necesar de urgenţă pentru tratarea victimelor incendiului.

Un alt transport de tehnică medicală avansată, conţinând printre altele, aparatură pentru ventilaţie mecanică şi monitoare multi-parametru pentru tratamentul medical intensiv al victimelor incendiului, urmează să soseasca în curând deoarece la acestea, perioadele de livrare sunt mai lungi. Valoarea totală a ajutoarelor medicale germane se ridică la 100.000 euro.

  • 26 noiembrie – În spitalele din Bucureşti erau internate 37 de persoane rănite în clubul Colectiv, dintre care şase în stare critică, potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii.

Astfel, la Spitalul de Arşi sunt internaţi 11 pacienţi, Spitalul Bagdasar Arseni – 9, Spitalul Grigore Alexandrescu – 4, Spitalul Elias – 3, Spitalul Militar Central – 4, Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 3, Spitalul Universitar- 2, Spitalul CC Iliescu – 1 pacient.

Până în prezent, au fost externate 44 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară.

Potrivit MS, 39 de persoane au fost transferate în unităţi sanitare din străinătate. Astfel, în Austria – 4, dintre care una decedat, iar 3 sunt în stare stabilă, Belgia – 8 în stare stabilă, Olanda – 8, dintre care două au decedat iar 6 sunt în stare stabilă, Franţa – un transfer care s-a soldat cu decesul pacientului, Germania – 5 persoane transferate, dintre care două au decedat.

În Marea Britanie au fost transferate 9 persoane, dintre acestea 3 au murit iar 6 sunt în stare stabilă, în Norvegia – o persoană, în stare stabilă, Israel – 3 persoane, din care un deces, 2 persoane în stare stabilă.

  • 26 noiembrie – Judecătorul Luchian Constantin Constantinescu susţine, în motivarea deciziei prin care a dispus eliberarea din arest a lui Cristian Popescu-Piedone, că nu primarul este cel care emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, astfel încât nu intra în atribuţiile sale să veridice dacă clubul Colectiv îndeplinea normele PSI
  • 26 noiembrie – Tenorul Jose Carreras a adus un omagiu celor decedaţi în incendiul ce a avut loc la club Colectiv şi le-a dedicat aria „Ave Maria”, în concertul ce a avut loc la Pavilionul Central Romexpo din Capitală. „Dedic următoarea piesă celor 60 de victime din club Colectiv. Transmit condoleanţe familiilor şi prietenilor lor”, a spus Jose Carreras, înainte de „Ave Maria”. În timpul interpretării ariei, pe cele două ecrane de lângă scenă au rulat fotografii alb-negru cu portrete ale celor decedaţi în tragedia de la Colectiv, alături de numele lor
  • 27 noiembrie – Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a decis ca, începând din această zi, staţia „Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniilor de tramvai 23 şi 27, de pe Bulevardul Mărăşeşti, precum şi staţia „Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniei 312 de autobuze, de pe Splaiul Independenţei, să fie denumite „Colectiv”, în memoria victimelor din clubul Colectiv
  • 27 noiembrie – Toţi cei patru pacienţi răniţi în Colectiv care se află internaţi la Spitalul Militar Central sunt în stare generală bună, cu evoluţie locală favorabilă, conştienţi, cooperanţi, orientaţi temporo-spaţial, echilibraţi respirator şi hemodinamic.

Pacienţii internaţi în această unitate medicală beneficiază de tratament chirurgical, în Blocul Operator al Secţiei de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, pentru realizarea toaletei chirurgicale a leziunilor de arsură şi a  plăgilor, precum şi pentru monitorizarea stadiului de reepitelizare a tegumentelor, ulterior realizării procedurilor de grefare, a informat un comunicat de presă al Spitalului Militar

  • 27 noiembrie – Primarul General interimar al capitalei, Ioan-Răzvan Sava, i-a acordat violonistului, dirijorului şi compozitorului olandez Andre Rieu titlul de „Ambasador Onorific al Bucureştiului”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Hanul Gabroveni.

Oficialul român a declarat „Aţi fost lângă noi  nu numai la bine, dar şi la greu, atunci când toată naţiunea era îndurerată după tragedia de la Clubul Colectiv. Aţi încercat prin gestul dumneavoastră să ştergeţi o lacrimă de pe obrazul unui popor care îşi plângea tinerii răpiţi într-o tragedie oribilă. Aţi dat dovadă de compasiune, generozitate şi omenie, iar eu în calitate de primar general intermiar, în numele bucureştenilor, vă mulţumesc. Permiteţi-mi că astăzi, în numele cetăţenilor din oraşul meu, să vă acord titlul de „Ambasador Onorific al Bucureştiului” şi totodată să vă asigur de tot respectul şi preţuirea noastră. Vă mulţumesc încă o dată în numele bucureştenilor”

  • 27 noiembrie – Violonistul Andre Rieu a lansat oficial DVD-ul „Live în Bucureşti”, ce cuprinde patru ore de înregistrări din concertele pe care le-a susţinut anul acesta în Capitală, artistul semnând autografe pentru sutele de fani care au stat la coadă pentru a-l întâlni.

Andre Rieu a anunţat, anterior venirii sale la Bucureşti, că toate încasările obţinute în urma vânzării DVD-urilor vor fi donate familiilor victimelor incendiului din Club Colectiv

  • 27 noiembrie – Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea procurorilor de la Parchetul General de prelungire a arestului preventiv pentru cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu, urmând ca aceştia să fie plasaţi în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar Parchetul poate face contestaţie.
  • 28 noiembrie – Familia Regală a României a adus un omagiu victimelor de la club Colectiv, când Principesa Margareta a depus în faţa clădirii clubului o icoană ce a aparţinut mamei sale, Regina Ana. De asemenea, Principesa Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria au depus flori şi au aprins câte o lumânare în memoria victimelor.
  • 28 noiembrie – Organizatorii #Colectiv Delivery au strâns 34.570 de lei pentru familiile victimelor incendiului din clubul bucureştean, în urma târgului organizat sâmbătă, în Capitală, informează pagina de Facebook dedicată manifestării.

Banii strânşi de la cei peste 1.000 de vizitatori ai târgului sunt destinaţi Fundaţiei Estuar, care susţine familiile victimelor din Colectiv.

Obiecte de designer, reviste şi tricouri cu versuri ale trupei Goodbye to Gravity au fost vândute la #Colectiv Delivery, eveniment organizat în scop umanitar, la Grădina Verona din Capitală, în beneficiul familiilor victimelor incendiului din club Colectiv.

  • 29 noiembrie – Angela Gheorghiu a susţinut, la Ateneul Român, un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv, în care a cântat atât lucrări celebre, precum ariile „Vissi d’arte” şi „O mio babbino caro”, de Giacomo Puccini, cât şi rugăciunea „Tatăl nostru” şi imnul naţional al României. Concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost menit să strângă fonduri pentru tratamentul victimelor incendiului din clubul Colectiv, fiind realizat cu participarea Corului şi a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu” şi a dirijorului Tiberiu Soare. Printre participanţii la concertul caritabil susţinut de Angela Gheorghiu s-au numărat şi Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, care au dorit să susţină public generosul exemplu civic al sopranei Angela Gheorghiu. Partenerul evenimentului, pentru strângerea şi distribuirea fondurilor adunate, a fost Fundaţia „Preţuieşte Viaţa”, condusă de Andreea Marin, care a fost şi gazda concertului.
  • 30 noiembrie – O aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie, special dotată medical pentru transport aerian, a efectuat o misiune umanitară de urgenţă către un spital din Austria, pentru transferul unui pacient rănit în incendiul de la clubul Colectiv, tânărul Adrian Albu
  • 30 noiembrie – Cei decedaţi în clubul Colectiv au fost pomeniţi de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la finalul Sfântei Liturghii de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Slujba a fost oficiată împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Patriarhul i-a pomenit pe rând, pe nume, pe cei decedaţi la Colectiv, rugându-se pentru odihna lor veşnică
  • 30 noiembrie – Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Dorel Săndesc a mulţumit, printr-o scrisoare adresată Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, pentru o donaţie a comunităţii de chinezi, în valoare de 85.350 de lei, care va fi folosită pentru susţinerea tratamentului cu laserterapie al pacienţilor care au suferit arsuri în tragedia de la Clubul Colectiv.

Donaţia comunităţii de chinezi din România, în sumă de 85.350 ron, a intrat în conturile Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă (S.R.A.T.I.) în data de 18 noiembrie

  • 30 noiembrie – Peste 1.000 de persoane au participat, la Sala Polivalentă din Râmnicu Vâlcea, la un concert maraton dedicat victimelor din Clubul Colectiv, eveniment organizat de asociaţia More Than a Smile. Printre artiştii care au urcat pe scenă s-a numărat şi senatorul Mădălin Voicu. Acesta a ţinut un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv şi a interpretat apoi două melodii. Au mai urcat pe scenă Alex Mica & Mr. Saxo Beat, Emilia Musala, Dj Rynno & Sylvia, Black Ice, Prometeu, Geo da Silva , Dj Yameel şi mulţi alţi artişti
  • 30 noiembrie – Sute de persoane, în mare parte aparţinători şi cunoştinţe ai celor care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv, au venit luni la locul tragediei, la o lună de la tregedia din Clubul Colectiv, pentru a aduce flori, a aprinde o candelă şi a spune o rugăciune în memoria celor 60 de persoane care au murit
  • 2 decembrie – Un număr de 31 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv sunt internate în spitalele bucureştene, dintre acestea şase fiind în stare critică şi gravă. Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătăţii, 30 de pacienţi se află în unităţi medicale din străinătate.
  • 2 decembrie – Tribunalul Bucureşti a admis cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu
  • 2 decembrie – Pe pagina Facebook a fost anunţată o expoziţie dedicată fotografilor afectaţi de incendiul din Colectiv care va fi organizată, între 8 şi 31 decembrie, la Casa Filipescu-Cesianu din Bucureşti, având scopul de a-i omagia pe cei care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi de a-i susţine pe supravieţuitorii care au nevoie de ajutor.

Desfăşurat sub titulatura „#FIND_US – Expoziţie în memoria fotografilor din Colectiv”, evenimentul va fi vernisat pe 8 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu

  • 3 decembrie – Trei persoane rănite în incendiul de la clubul Colectiv care au fost internate la Spitalul de Arși din Capitală au murit din cauza infecțiilor, a informat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea. El a spus că pacienți au decedat și în străinătate și a menționat că mulți dintre bolnavii care au plecat de la Spitalul de Arși au plecat cu culturi sterile

La rândul său, directorul medical al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu, a declarat, într-o conferință de presă, că „întotdeauna” într-o secție de terapie intensivă destinată marilor arși există contaminare bacteriană și, implicit, infecții.

  • 3 decembrie – În replică, Institutul Național de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București afirmă că analizează situația infecțiilor nosocomiale din spitalele din România, care utilizează ghiduri naționale și internaționale precum și protocoale specifice de tratament în cazul marilor arși.

După incendiul din data de 30 octombrie, Ministerul Sănătății a transmis din nou către unitățile sanitare care au preluat în îngrijire răniții de la Colectiv aceste protocoale.

  • 4 decembrie – Toți cei patru răniți în Colectiv care sunt internați în Secția Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” sunt în stare generală bună, cu evoluție locală favorabilă, conștienți, cooperanți, orientați temporo-spațial, echilibrați respirator și hemodinamic, potrivit unui comunicat de presă al unității medicale
  • 5 decembrie – Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis, la primul termen al procesului, menținerea arestării preventive pentru George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI. Cei doi inspectori de la ISU, cu gradul de căpitan, au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
  • 6 decembrie – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează că şefii de la ISU Bucureşti-Ilfov au fost puşi la dispoziţie la solicitarea acestora, iar măsura, luată pentru a se asigura obiectivitatea anchetei, nu poate fi asociată cu recunoaşterea sau probarea vinovăţiei
  • 7 decembrie – Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc a anunțat că au fost stabilite spitalele în care se va asigura tratamentul de recuperare medicală în cazul răniților în clubul Colectiv: Spitalele Elias, Bagdasar-Arseni, Militar Central şi Grigore Alexandrescu. De asemenea, secretarul de stat în MS a anunțat că dr. Gabi Diaconu va coordona grupul de intervenție, iar o comisie mixtă medicală care are în componența sa medici specialiști în chirurgie plastică reparatorie, în recuperare medicală, psihologi și asistenți medicali va analiza fiecare caz din pacienții internați și cei externați pentru a le stabili un program adecvat de recuperare medicală
  • 7 decembrie – ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în procesul căpitanilor Antonina Radu şi Petrică George Matei, acuzaţi că au făcut controale în Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, cu peste 29.000 de lei pentru intervenţia în urma incendiului din 30 octombrie
  • 8 decembrie – Persoanele rănite în incendiul din Colectiv care au ajuns la spitalul din Bruxelles nu aveau infecţie intraspitalicească, ci erau „colonizaţi” cu un tip de bacterie, aşa cum suntem fiecare dintre noi, a declarat profesor Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Precizările au fost făcute în legătură cu informaţii transmise de Spitalul Militar din Bruxelles referitoare la cei opt răniţi în incendiul din 30 octombrie transferaţi în 7 noiembrie la unitatea sanitară din Belgia, în care sunt date privind posibile infecţii nosocomiale.

La rândul lui, secretarul de stat Dorel Săndesc a spus că: „Vom face o analiză care are ca scop să învăţăm să îmbunătăţim lucrurile. Singurul sens al greşelii este execuţia în România. În Franţa, se analizează situaţia pentru a îmbunătăţi sistemul. Dacă nu puteţi să ne ajutaţi, măcar lăsaţi-ne să ne facem treaba”

  • 8 decembrie – În spitalele din Capitală mai sunt internate 24 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei sunt în stare critică, alţi aproape 30 de pacienţi fiind spitalizaţi în clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel şi Germania, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii
  • 9 decembrie – Preşedintele Klaus Iohannis a mers, dimineaţă, la clubul Colectiv, unde a aprins o lumânare în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie, la 40 de zile de la incendiul în urma căruia au murit 60 de persoane. La scurt timp după vizita sa la Clubul Colectiv, pe contul de Facebook al preşedintelui a apărut următorul mesaj: „Am fost în această dimineaţă, din nou, la locul tragediei de la clubul ‪#‎Colectiv. S-au împlinit 40 de zile de la drama din acea noapte. Nu vreau şi nu pot să uit ce s-a întâmplat. Vreau în schimb ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor şi cu grija pentru supravieţuitori şi familiile lor, să îndreptăm împreună ceea ce nu funcţionează corect în societatea noastră, pentru a nu se mai repeta o asemenea tragedie. Să ne rugăm cu toţii pentru cei dispăruţi! Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!”
  • 9 decembrie – Aflat în prima sa vizită în România, premierul Marii Britanii, David Cameron, a ajuns la locul tragediei din Colectiv, unde a depus o coroană de flori, a ţinut un moment de reculegere şi a aprins o lumânare
  • 9 decembrie – Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu un sobor de peste 20 de preoţi au oficiat slujba de 40 de zile, când „sufletele se ridică la cer”, pentru victimele din Colectiv, chiar în faţa clubului, unde urmează ca Arhiepisopia Bucureştilor să ridice o cruce, după cum a anunţat arhiepiscopul Timotei Prahoveanul
  • 9 decembrie – Premierul Dacian Cioloş a scris, pe Facebook, un mesaj cu ocazia comemorării a 40 de zile de la incendiul din Colectiv, afirmând că victimele tragediei nu trebuie uitate şi este nevoie să avem „umilinţa” de accepta greşelile făcute şi de a „învăţa” din ele
  • 10 decembrie – Expoziţia „#FIND_US”, care s-a deschis la ArCuB Gabroveni, cuprinde 200 de imagini din concerte din ţară şi străinătate realizate de fotografii victime ale incendiului din clubul Colectiv, dar şi de colegi ai acestora, şi se va încheia cu o licitaţie, fondurile mergând la răniţii din spitale
  • 10 decembrie – Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, directorul societăţii, Cristian Niţă, şi pirotehnicianul Viorel Zaharia, să rămână în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile
  • 10 decembrie – Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, mai sunt internaţi în spitale din Capitală 23 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi sunt cinci pacienţi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – cinci, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” – trei, la Spitalul Elias – doi, la Spitalul Militar Central – patru, la Spitalul de Urgenţă Floreasca – trei şi la Institutul „C.C. Iliescu” – un pacient.

Ministerul Sănătăţii a precizat că 59 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.

Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă trei au decedat în Marea Britanie, câte doi în Germania şi Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinatate mai sunt internaţi 29 de pacienţi români.

  • 13 decembrie – O tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit la o clinică din Germania. Ioana Raluca Pănculescu, de 36 de ani, a fost transportată în urmă cu o lună la o clinică din Germania de la Spitalul Bagdasar Arseni, cu un avion militar. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 61.

Răzvan Moceanu