Măsuri pentru combaterea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile române vor adopta măsuri legislative şi vor aloca resursele necesare pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Un proiect de lege în acest sens a trecut deja de Camera Deputaţilor, susţinut de toate grupurile parlamentare. Acest demers îşi propune să conştientizeze dimensiunea fenomenului şi să le garanteze victimelor o protecţie adecvată.
Reporter: Angela Matei – Potrivit unor calcule bazate pe apelurile la 112, în România, la fiecare şase minute şi 42 de secunde, o femeie este victima unei agresiuni de violenţă domestică. Alte sute de mii de acte de violenţă nu ajung însă să fie raportate, fiindcă femeile îşi fac cu greu curaj – sunt argumentele cu care vicepreşedintele Comisiei juridice, deputatul liberal Valeria Schelean a susţinut importanţa unor mecanisme care să garanteze o protecţie adecvată a victimelor şi conştientizarea efectelor acestui fenomen.
Valeria Schelean: Cel mai important aspect este că presupune înfiinţarea de adăposturi pentru femei şi linie de asistenţă telefonică gratuită, disponibilă 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
Reporter: Punctele cheie ale normelor asumate sunt prevenirea violenţei, protejarea victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor, după cum a subliniat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, deputatul PSD Ana Birchall.
Ana Birchall: România se obligă să schimbe legile, să introducă politici publice mai cuprinzătoare şi să aloce resursele necesare pentru a crea o zonă de toleranţă zero faţă de violenţa de orice fel împotriva femeilor.
Reporter: Obligaţia emiterii ordinului de protecţie împotriva partenerului violent într-un termen de cel mult 72 de ore de la solicitarea lui este o altă măsură în sprijinul victimelor şi martorilor, care de cele mai multe ori sunt copii minori. Proiectul de lege în acest sens a trecut deja de Senat şi este aşteptat în plenul Camerei Deputaţilor, săptămâna viitoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie