Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv au fost aduşi la Parchetul General, pentru a fi audiaţi

Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv au fost aduşi în această dimineaţă la sediul Parchetului General, pentru a fi audiaţi în dosarul în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie. 6 persoane, patronii clubului şi cei ai firmei care au asigurat focul de artificii, alături de un pirotehnist, sunt cercetate de procurorii instanţei supreme. Reporterul Radio România Actualităţi, Diana Surdu, aminteşte că şi DNA are pe rol un dosar în care este vizat modul în care clubul a obţinut autorizaţia şi acordul de funcţionare de la Primărie şi ISU, în care sunt puse sub acuzare alte 5 persoane.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie)