Papa Francisc inaugurează Jubileul extraordinar al Milostivirii

Papa Francisc inaugurează azi Jubileul extraordinar al Milostivirii, un An Sfânt prin care şeful catolicismului vrea să arate deschiderea bisericii pentru problemele celor mai defavorizate categorii de oameni. Până pe 20 noiembrie anul viitor milioane de pelerini sunt aşteptaţi să treacă prin uşa deschisă a bazilicii Sfântul Petru de la Vatican. Corespondentul RRA la Roma notează că ceremoniile încep azi în condiţii de maximă securitate. 2.000 de poliţişti au fost trimişi pe străzi, în plus faţă de cei 500 de militari care patrulează deja prin gări şi la metrou, în urma ameninţărilor teroriste.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie