Premierul Irakului a cerut NATO să exercite presiuni asupra Turciei pentru a o determina să se retragă de pe teritoriul irakian

 Irakul a solicitat marţi Alianţei Nord-Atlantice (NATO) să exercite presiuni asupra Turciei pentru a o determina să îşi retragă urgent trupele din nordul Irakului. Bagdadul a înaintat solicitarea după ce Ankara a declarat că nu va mobiliza mai mulţi militari în nordul Irakului, dar a refuzat să îşi retragă soldaţii aflaţi deja acolo. Sosirea unui contingent militar turc în apropiere de oraşul irakian Mosul a adăugat încă o controversă la războiul împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), care a atras majoritatea puterilor lumii. „NATO trebuie să facă uz de autoritatea sa pentru a convinge Turcia să îşi retragă imediat forţele de pe teritoriul irakian”, se arată într-un comunicat emis de premierul irakian, Haider al-Abadi, postat online după expirarea ultimatumului de 48 de ore dat Turciei pentru a-şi retrage trupele. În comunicat se subliniază că premierul al-Abadi a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, căruia i-a explicat situaţia şi i-a reiterat că prezenţa trupelor turce în nordul Irakului reprezintă o încălcare a suveranităţii statului irakian.

REUTERS – 8 decembrie