Ultimii trei pacienţi de la clubul Colectiv, trataţi la Spitalul Militar, au fost externaţi

Ultimii trei pacienţi de la clubul Colectiv, trataţi la Spitalul Militar, au fost externaţi astăzi, la aproape două luni de la tragedie. Ei urmează să fie integraţi într-un program naţional de recuperare, ne spune redactorul RRA Adriana Turea, care este acum în direct cu noi. Bună ziua.

Reporter: Bună ziua. Personalul medical al Spitalului Militar Central consideră că a făcut faţă cu succes. Toţi cei 12 răniţi din incendiul de la Colectiv, care au fost aduşi la Spitalul Militar au supravieţuit tragediei. Dintre aceştia, cinci au fost transferaţi în spitalele din străinătate din Olanda, Anglia şi Austria, din care mai sunt internaţi doi pacienţi, restul au fost externaţi cu tratament în ambulatoriu şi vor intra în etapa de recuperare, după cum spune comandantul Spitalului Militar Central, doctor Florentina Ioniţă-Radu.

Florentina Ioniţă-Radu: Vreau să transmit acum mesajul domnului ministru, care vrea să fie informaţi toţi care s-au întors din străinătate că pot apela la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă în cazul în care au nevoie de reintegrare. În ceea ce priveşte pacienţii din spitalul nostru, vor intra într-o nouă etapă de recuperare. Există un program la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru recuperarea acestor pacienţi. Eu cred că acest moment, care semnifică o trecere într-o altă etapă, trebuia să fie marcat.

Reporter: În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 29 de victime ale incendiului de la Colectiv. Dintre acestea, un pacient este în stare critică şi 28 în stare stabilă. De asemenea, în spitalele din străinătate mai sunt 19 pacienţi, iar bilanţul persoanelor decedate a ajuns la 63.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie