Circulaţia trenurilor CFR Călători

Astăzi, 22 ianuarie, traficul feroviar se realizează în continuare în condiţii de iarnă, la temperaturi foarte scăzute. Unele trenuri mai  înregistrează întârzieri la sosire/plecare.

Din cele peste 1200 de trenuri ale CFR Călători, au fost anulate trenurile din anexa, care reprezintă  aproximativ 1 % din numărul total. Traficul de pasageri este preluat, în măsura posibilităţilor, de celelalte trenuri rămase în grafice.

Anulările sunt necesare pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, şi au loc în special pentru trenurile formate din automotoare Desiro (Săgeata Albastră), care sunt mai expuse problemelor tehnice de funcţionare.

Pe secţia Medgidia – Tulcea Oraş trenurile în circulaţie sunt remorcate în continuare cu locomotive diesel electrice, iar pe secţia Slobozia Veche – Urziceni, trenurile sunt remorcate cu locomotive diesel electrice şi locomotive diesel hidraulice.

În toate unitățile CFR Călători (revizii, depouri, etc) se intervine constant pentru asigurarea condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. De asemenea, sunt pregătite locomotive diesel de rezervă, echipele de intervenție sunt suplimentate, iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă. În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încălzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren redistribuie călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi li se acordă asistenţa necesară.

Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile de temperaturi foarte scăzute, recomandăm pasagerilor să acceseze informaţii legate de situaţia circulaţiei trenurilor, astfel:

· la numerele de telefon de la stațiile CFR care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice – http://www.cfrcalatori.ro/148 

· informaţii în timp real despre situaţia circulației trenurilor sunt disponibile pe site-ul companiei de Infrastructură www.cfr.ro, accesând link-ul http://cfr.ro/index.php/cauta-tren, iar

· pasagerii care pornesc în călătorie din gările București Nord, Brașov, Craiova şi Timișoara pot afla ora de plecare sau de sosire a unui tren, prin accesarea link-ului http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web.

Prioritatea noastră este de a lua măsurile necesare pentru ca toţi cei care călătoresc cu trenul, în această perioadă, să ajungă în siguranţă la destinaţie.

Mulţumim pentru înțelegere!