Universitatea din Bucureşti solicită retragerea titlului de doctor al fostului premier Victor Ponta

Universitatea din Bucureşti solicită din nou retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta. Într-un comunicat, Universitatea anunţă că a re-transmis azi Ministerului Educaţiei dosarul care probează verdictul de plagiat dat de comisia de profesori experţi în drept şi de Comisia de Etică a Universităţii în acest caz şi că a cerut anularea ordinului prin care i s-a conferit lui Victor Ponta titlul de doctor. Ministrului educaţiei i se cere să facă astfel uz de prerogativele pe care i le oferă actuala lege a educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Universitatea din Bucureşti consideră că pe viitor, pentru a întări autonomia universitară, dar şi responsabilitatea academică, rectorii ar trebui să aibă dreptul legal de a conferi, dar şi de a retrage titluri şi diplome academice, se mai menţionează în comunicat. Victor Ponta acuză motive politice în solicitarea Universităţii Bucureşti privind retragerea titlului său de doctor. Într-un mesaj postat pe internet, fostul premier compară situaţia sa cu cea din România anilor ’50, când – spune Victor Ponta – „comuniştii veniţi la conducerea Universităţii din Bucureşti dădeau afară oamenii pe criterii strict politice”. El consideră că România are în anul 2016 metode şi mentalităţi tipice acelor vremuri şi  se arată încrezător că va avea câştig de cauză în justiţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 martie