Previziunile săptămânii 14 – 20 martie 2016

Luni, 14 martie

 

  • Începutul Postului Sfintelor Paşti, în Calendarul Creştin-Ortodox

  • Târgu Mureş: Europarlamentarul maghiar Morvai Krisztina, alături de preşedintele executiv al Serviciului de Apărare a Drepturilor Naţionale din Ungaria (Nemzeti Jogvedo Szolgalat), Gaudi Nagy Tamas, urmează să fie prezenţi la „dezbaterea interdicţiei aplicate de statul român unor personalităţi publice din Ungaria”, intitulată „Drepturile omului în UE: experienţe în Ţinutul Secuiesc. Dialog despre autodeterminare naţională, aplicarea şi apărarea drepturilor naţionale” – ora 19:30, în Sala Gotică a Bisericii Reformate din Cetatea Medievală

  • Senat

– ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

– ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent

– ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent

– ora 13:15 – lucrări în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi

– ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

– ora 16:00 – lucrări în plen

  • Amsterdam: Seminarul cu tema „Dimensiunea parlamentară a cooperării în domeniul apărării”, la care participă deputaţii Gabriel Petru Vlase (PSD) şi Costică Canacheu (PNL) (14 – 15 martie)

  • Berlin: Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și președintele Comisiei pentru afaceri europene, Ana Birchall, participă la Conferința Parlamentară Internațională pentru Combaterea Antisemitismului, organizată de Ministerul Federal German al Afacerilor Externe, Bundestag și Coaliția Interparlamentară pentru Combaterea Antisemitismului (ICCA) (13 – 15 martie)

  • Haga: Reuniunea cu tema „Traficul de fiinţe umane în era digitală”, la care participă deputaţii Vasile Daniel Oajdea (neafiliat) şi Silviu Dorin Petrea (UNPR) (13 – 14 martie)

  • New York: Reuniunea Uniunii Interparlamentare din marja celei de-a 6-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, la care participă deputatul Graţiela Gavrilescu (ALDE) (14 – 15 martie)

  • Paris: Lucrările Comisiei pentru cultură, știință, educație și media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care participă deputatul Florin Pâslaru (PSD)

  • Camera Deputaţilor

– ora 10:00 – lucrări în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Membrii comisiei se întâlneşsc cu reprezentanţi ai Comisiei Europene având ca temă „Identificarea şi evaluarea condiţiilor artificial create de către beneficiarii de fonduri europene în accesarea fondurilor acordate prin PNDR 2014 – 2020” – la Sala Drepturilor Omului, Corp C2, Parter

– ora 11:00 – Masa rotundă cu tema “Legea dării în plată – argumente pro şi contra”, organizată de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor şi ziarul Bursa – la Palatul Parlamentului, Sala „Mihai Viteazul”

– ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

– ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

– ora 16:00 – şedinţa în plen; Ora prim-ministrului – Dezbateri politice, cu participarea primului-ministru Dacian Cioloş, la solicitarea Grupului parlamentar ALDE, cu tema „Criteriile în desemnarea noilor prefecți”

  • La finalul vizitei Misiunii FMI, are loc o conferinţă de presă susţinută de Reza Baqir, şeful Misiunii FMI pentru România şi Guillermo Tolosa, reprezentant FMI rezident în România – ora 15:30, în sala Mitiţă Constantinescu a Băncii Naţionale a României, Str. Doamnei nr. 8

  • Conferinţa “Rolul industriei financiare în economie şi costul educaţiei financiare” organizată de Asociaţia Română a Băncilor şi Institutul Bancar Român, în cadrul programului European Money Week (14 – 18 martie) – ora 10:30, la Institutul Bancar Român, Aula „Costin Murgescu”. Vor avea intervenţii: ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Adrian Curaj, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi preşedinte Alpha Bank şi Vasile Secăreş, preşedinte CA al Institutului Bancar Român

  • Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, participă la Consiliul Afaceri Externe (CAE), reuniunea lunară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

  • Liderul Grupului Parlamentar al UNPR, Haralambie Vochițoiu organizează o conferință de presă – ora 12:00, la Senat, corp E3, parter, Camera C 06-C 011. Vor participa: Valeriu Steriu, vicepreşedinte UNPR, Răducanu Ion, vicepreşedinte UNPR şi prof. dr. Mircea Coşea

  • Oradea: Conferinţă de presă organizată de ALDE Bihor – ora 10:00

  • Oradea: Conferinţă de presă organizată de Mişcarea Populară Bihor – ora 12:00

  • Prezentarea Raportului de activitate a Ministerului Public pe anul 2015 – ora 10:00, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii. La eveniment vor participa procurori cu funcţii de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţională Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi procurori cu funcţii de conducere ai unităţilor de parchet din teritoriu.

– ora 15:00 – prim – adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Dimitrie Bogdan Licu, susţine o conferinţă de presă – la Centrul de presă al instituţiei

  • Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care fostele judecătore de la Tribunalul Bucureşti, Antonela Costache şi Viorica Dinu, sunt acuzate de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă şi luare de mită, pentru a pune în libertate inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri, trafic de persoane şi corupţie

  • Evenimentul juridic „Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem și nu e (clauza considerată nescrisă)” – ora 19:30, la Galeriile Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C.A. Rosetti nr. 5

  • Braşov: Curtea de Apel judecă cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare în lipsă a oamenilor de afaceri Tal Silberstein, Shimon Shevez, Beny Steinmetz și Moshe Agavi în dosarul “Ferma Băneasa”, în care sunt acuzaţi de constituire a unui grup criminal organizat, trafic de influență, complicitate la trafic de influență și complicitate la spălarea banilor

  • Craiova: Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova. în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din Fribourg, organizează seminarul comun de drept penal „Pluralité et concours d’infractions” – la Sala LM (14 – 15 martie)

  • Piatra Neamţ: Tribunalul Neamţ judecă un nou termen în dosarul în care fostul primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan este urmărit penal de către procurorii DNA pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru a direcţiona bani publici către anumite comune care aveau contracte cu firma SC Strong Montaj SA, o companie despre care procurorii susţin că era controlată prin interpuşi chiar de către acesta

  • Oslo: Audieri în cadrul procesului în care familia Bodnariu contestă decizia de punere în plasament a copiilor lor (14 – 15 martie)

  • Primăria Sectorului 6 organizează campania de curăţenie generală „Păstrăm Sectorul 6 curat împreună !” (14 martie – 30 aprilie)

  • Bistriţa: Şedinţa Consiliului Local Bistriţa – ora 14:00

  • Constanţa: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Constanţa – ora 11:00, în sala de şedinţe a Prefecturii judeţului

  • Gherghiţa, jud. Prahova: Deschiderea oficială a Centrului Cultural – Istoric „Mihai Viteazul”, eveniment la care participă preşedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma şi profesor univ. dr. Nicolae Noica – ora 11:00. Din program face parte şi dezvelirea statuii domnitorului Mihai Viteazul, vernisajul expoziţiei „Mihai Viteazul şi Târgul medieval Gherghiţa”, precum şi deschiderea bibliotecii comunale din Gherghiţa

  • Lugoj: Şedinţa Consiliului Local Lugoj – ora 14:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului

  • Miercurea Ciuc: Consiliul Judeţean Harghita organizează o întâlnire cu organizaţiile neguvernametale privind sprijinul financiar pe care îl acordă prin finanţare nerambursabilă pentru asociaţiile și fundațiile care îşi desfășoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita – ora 10:00, la sala de şedinţă 19 a Consiliului Judeţean Harghita, Piaţa Libertăţii nr. 5

  • Sinaia: Şedinţa Consiliului Local Sinaia – ora 16:00, la sediul Primăriei

  • Topoloveni: Şedinţa Consiliului Local – ora 14:00

  • Fundaţia Corneliu Coposu, Fundaţia Academia Civică și Fundația Hanns Seidel organizează conferinţa de presă prilejuită de lansarea concursului de eseuri „Creştin-democraţia în România şi în Europa. Refuzul de a tranzacţiona ideile oglindit în activitatea lui Corneliu Coposu” – ora 11:00, la sediul Fundaţiei Hanns Seidel, Str. Dr. Iacob Felix nr. 55, etaj III. Vor vorbi: Rodica Coposu, preşedinte al Fundaţiei Corneliu Coposu, Ana Blandiana, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică, Ciprian Petcu, directorul Fundaţiei Hanns Seidel România şi Ion-Andrei Gherasim, director executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu

  • Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi o monedă din argint dedicate împlinirii 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române

  • Bursa de Valori Bucureşti împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare, cu ocazia Global Money Week (14 – 18 martie). Din program:

– ora 9:30 – întâmpinarea participanţilor

– ora 9:40 – Lucian Anghel, preşedinte Bursa de Valori Bucureşti

– ora 9:50 – Mişu Negriţoiu, preşedinte Autoritatea de Supraveghere Financiară

– ora 10:00 – ceremonia de sunat clopoţelul şi poze

– ora 10:05 – întrebări din partea jurnaliştilor

  • Aerospace Meetings Romania este primul eveniment de întâlniri de afaceri dedicat industriei aeronautice, aerospațiale și de apărare, organizat în România – ora 14:00, la ROMEXPO, Sălile Titulescu, Brâncuși şi Madgearu (14 – 16 martie)

  • Cluj – Napoca: Conferinţa „Mediul de afaceri” – ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

  • Piteşti: Seminar privitor la serviciile de informare și asistență din cadrul Uniunii Europene; promovarea Eurodesk, EURES și a Portalului European de Tineret, furnizori de informații despre politicile europene și despre oportunitățile de mobilitate pentru tineri – ora 10:00, la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”

  • Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) organizează cea de-a III-a ediţie a „Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială”, eveniment naţional care recompensează performanţa celor care lucrează în acest domeniu – ora 18:00, la Ateneul Român. Evenimentul se bucură de recitalul de excepţie al violonistului Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio

  • Lansarea proiectului “Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” – un program de 3 ani care va dezvolta un model integrat, inovativ, de servicii de planificare familială, sănătate reproductivă și asistenţă a gravidelor, desfăşurat în zonele cele mai defavorizate din țara noastră – ora 12:30, în sala 2 a Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor – intrarea A3, S2, corp B2, etaj 2, Str. Izvor nr. 2-4. La eveniment participă reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului

  • Angele Dubeau & La Pieta organizează evenimentul caritabil „The World of Ludovico Einaudi and Philip Glass” organizat cu sprijinul Societății Muzicale din România și al Ambasadei Canadei la București – ora 10:30, la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant”, din Aleea Țibleș nr. 64. Spectacolul cuprinde piese din repertoriul marii violoniste Angele Dubeau și al ansamblului cameral feminin La Pieta, care o acompaniază în concertul unic programat la Ateneul Român. La spectacol sunt invitați ”Corul Seniorilor Sector 6” și Corul Copiilor ”Nostalgia”, două proiecte comunitare de promovare a artei muzicale în rândul tuturor categoriilor sociale

  • Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” organizează manifestări cu ocazia celebrării celei de-a XXI ediţii a „Săptămânii Internaţionale a creierului” (14 – 17 martie)

  • Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității din București, prin Departamentul de Psihologie, organizează Săptămâna de Conștientizare a Creierului, proiect coordonat de lect. univ. dr. Ioana Podina (14 – 23 martie). Deschiderea manifestării – ora 17:30, în amfiteatrul Motru, etaj I, Şos. Panduri nr. 80

  • Evenimente în cadrul proiectului Spring IT 2016 – în clădirea Virgil Madgearu, sala 2013, Academia de Studii Economice (14 – 18 martie). Conferinţa de deschidere – ora 10:20

  • Cluj – Napoca: Academia Română, Universitatea Babeș-Bolyai și Revista Contemporanul organizează conferința-eveniment „Valorile României – valori europene”, susținută de Nicolae Breban – ora 13:00, la Universitatea Babeș-Bolyai, în Aula Magna, Str. M. Kogălniceanu nr. 1, et. II. Amfitrion: acad. prof. Ioan-Aurel Pop, rectorul Univeristății Babeș-Bolyai, invitați: acad. prof. Victor Voicu, Alex Goldiș și Laura Pavel. Cu acest prilej, vor fi lansate romanele „Jocul și fuga” și „Singura Cale”

  • Cluj – Napoca: Competiţia „Singularity University CEE Global Impact” – ora 18:30, la Cluj Cowork, Str. Emil Isac nr. 23

  • Râmnicu Vâlcea: A X-a ediţie a Concursului Naţional de Matematică aplicată pe calculator „Mister Pi” – la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”

  • Zalău: Colegiul Tehnic ”Alexandru Papiu Ilarian” găzduieste concursul judeţean de memorare a zecimalelor numărului PI, competiţie ajunsă la a treia ediţie şi marcată an de an pe 14 martie – Ziua Numărului PI – ora 12:00

  • Cluj – Napoca: Radio România Cluj organizează spectacolul aniversar de muzică şi poezie “S-a născut un Radio” – ora 16:30, la sala de concerte Radio Cluj

  • Prima ediție a Săptămânii Sunetului (14 – 20 martie) o are ca invitată de onoare pe Speranța Rădulescu, etnomuzicolog – ora 18:00, la ARCUB, Str. Lipscani nr. 84-90. Evenimentul este organizat de Asociația „Jumătatea Plină” pe bazele experienței sale cu programul „Sâmbăta Sonoră”, şi propune acces gratuit la o serie de concerte, filme, conferințe, ateliere, sesiuni de ascultare și expoziții cu invitați din Franța, Austria, Belgia, Statele Unite și România

  • Spectacolul „Plânsul Pământului”, scenariu radiofonic de Magda Duțu, după volumul „Cartea foametei” de Larisa Turea, regia artistică Petru Hadârcă şi spectacolul „Pâinea cea de-a pururi” vor avea audiţia cu public organizată de Teatrul Național Radiofonic – ora 11:00, la clubul Ramada – Majestic

  • A VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF, eveniment susţinut de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Naţională de Arte şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (14 – 20 martie). Prima peliculă de ficţiune „Symmetry” filmată în Marele Accelerator de particule de la CERN, este prezentată, în premieră la BIEFF, în cadrul programului special dedicat artei coregrafice

– Gala de deschidere – ora 20:00, la CinemaPRO

  • Vernisajul expoziţiei colective de fotografie „Peisaj italian” – ora 17:00, la Institutul Italian de Cultură, Aleea Alexandru nr. 41. Expoziţia este deschisă până la 11 aprilie

  • Copiii au posibilitatea de a se întâlni cu personaje de poveste, Teatrul Excelsior programând cinci spectacole – „Vrăjitorul din Oz”, „Degeţica”, „Frumoasa şi bestia”, „Tărâmul poveştilor” şi „Bambi” – ora 10:30, la Palatul Naţional al Copiilor, Sala Mare (14 – 18 martie)

  • Institutul Francez din România a invitat spectacolul „Auto-psy de petits crimes innocents”, după texte de Gérald Gruhn și Vasile Leac pentru trei reprezentații:

– 14 martie – la București, în sala Elvira Popescu – ora 18:30

– 15 martie – la Craiova, în sala Facultății de Teatru (aula A. Buia) – ora 18:00

– 18 martie – la Timișoara, la Teatrul Maghiar Csiki Gergely – ora 19:00

  • Muzicianul britanic Brian May, fost chitarist al trupei Queen şi unul dintre membrii fondatori ai formaţiei, concertează pentru prima dată în România, împreună cu Kerry Ellis, una dintre noile senzaţii de pe Broadway – ora 20:00, la Sala Palatului. Show-ul este inclus în cea de-a doua parte a turneului „One Voice”, care cuprinde alte 11 concerte în Europa de Est

  • Concert IAMX, în cadrul turneului Metanoia – ora 20:00, la Club Control

  • Alba Iulia: Zilele Francofoniei (Journées de la francophonie à Alba Iulia), un eveniment menit să celebreze diversitatea lingvistică şi multiculturalitatea, dialogul între culturi şi creativitatea interculturală (14 – 21 martie). Deschiderea Zilelor Francofoniei Alba Iulia 2016 – ora 18:00, la Café Gavroche

  • Bacău: Concertul „Lie, Lie Ciocârlie, rămân a voastră Mărie”, prilejuit de retragerea din activitate a interpretei de muzică populară Maria Ciobanu – ora 19:30, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”

  • Baia Mare: Lansarea cărţii „File din viaţa mea”, autor Ep. Alexandru Mesian, apărută la Editura Surorilor Lauretane, 2015, moderator: dr. Teodor Ardelean – ora 13:00, la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

  • Braşov: Alianţa Franceză Braşov organizează „Zilele francofoniei” – în Mansarda Casei Baiulescu (14 – 19 martie)

  • Braşov: Actorul Horaţiu Mălăele susţine un Horațiu Mălăele One Man Show „Sunt un Orb” – ora 20:00, la Deane’s Irish Pub & Grill

  • Brăneşti, jud. Ilfov: Festivalul Internațional ”Ziua Cucilor”, un carnaval care reunește trupe tradiționale de mascați din România şi Bulgaria şi care este organizat, de obicei, la începutul postului Sfintelor Sărbători de Paști și semnifică vestirea primăverii

  • Cluj – Napoca: Bookstory si Editura Trei organizează, alături de Ion Duvac (prof. asoc. dr. psiholog) şi Andrea Chiş (prof.univ şi magistrat), lansarea volumului „Spy the lie”, în care foşti ofiţeri CIA ne învaţă cum să detectăm înşelătoriile – ora 18:30, la Bookstory, Bd. Eroilor nr. 8

  • Cluj – Napoca: Atelierul „Arta de a fi spectator” susținut de Miruna Runcan în cadrul Focus Atelier 2016 – ora 11:00, la Bastionul Croitorilor, Str. Baba Novac nr. 35

  • Constanţa: Expoziţia “Printre Colecţii“, care prezintă filatelie, cutii de chibrituri, embleme aviatice, ceasuri sau şerveţele – la Maritimo Shopping Center (14 – 19 martie)

  • Craiova: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem !”, tema care va fi dezbătută „la tejghea” fiind „Frumuseţea” – ora 18:00, în Salonul Medieval al instituției

  • Eftimie Murgu (Rudăria), jud. Timiş: Manifestarea „Lunea Cornilor” sau „Ziua Cornilor” obicei popular ce se desfăşoară în prima zi de luni după intrarea în Postul Paştelui

  • Focşani: Concertul „Tango Simfonic” al Orchestrei de Cameră „Unirea”, invitaţi fiind cântăreaţa Analia Selis şi pianistul şi orchestratorul argentinian, Mariano Castro – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”

  • Iaşi: Conferință de presă de lansare a Campaniei de interes public național „Oamenii Timpului”, ediția a III-a, 2016, prilejuită de împlinirea, la 15 martie, a 140 de ani de la apariția ziarului „Timpul” – ora 12:00, în Sala Berindei a Palatului Culturii

  • Iaşi: Premiera absolută a spectacolului „Cabaret”, un concept unic în România – ora 20:00, la Teatrul Naţional. Din distribuţie fac parte Cosmin Seleşi, Aurelian Temişan, Tania Popa, Doina Botiş, Anca Sigartău, Alexandra Velniciuc, Corina Dănilă, Manuela Cara, Monica Davidescu şi Ozana Barabancea

  • Piteşti: Expoziţia de felicitări „Un dar pentru mama”, realizată de elevii Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Pitești – la Sala tinerilor, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”. Expoziţia este deschisă în perioada 14– 20 martie

  • Ploieşti: Tinerii din Ploiești sunt așteptați să ia parte la seria de primăvară a Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution, un proiect cultural inovator care încurajează performanța și promovează adevăratele valori în rândul tinerilor – ora 15:00, la Palatul Culturii – Sala Mare Unirea (14 – 18 martie)

  • Reşiţa: Conferința „Exploziile Solare și Legea Solioonensius” – ora 18:00, la Hotel Intim, Sala de conferințe, Bd. Republicii nr. 2

  • Sibiu: Prelegerea „Breasla aurarilor din Sibiu, prin prisma documentelor de arhivă şi a pieselor de orfevrărie păstrate până în prezent”, susţinută de dr. Daniela Dâmboiu – ora 18:00, la Casa Teutsch, Str. Mitropoliei nr. 30

  • Sibiu: Teatrul Mic Sibiu în colaborare cu Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar aduce pe scena teatrală sibiană prima stagiune de teatru maghiar, care va fi deschisă de spectacolul „7”, în limba română, cu actrița Enikő Blénessy – ora 19:00

  • Târgu Jiu: Conferinţă de presă pe tema manifestării „Brâncuși – Dincolo de timp”, care va avea loc în data de 16 martie, cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la trecerea în neființă a marelui sculptor român, Constantin Brâncuși – la sala de consiliu a Primăriei Târgu-Jiu

  • Timişoara: În cadrul lunii Francofoniei, Institutul Francez organizează concertul artistului haitian BELO (Murat Jean Belony) – ora 20:00, la cafeneaua Zai Après Café, Str. Florimund Mercy nr. 5. Turneul în România (Timișoara, Craiova, Pitești, București) este organizat de Ambasada Franței, Institutul Francez și Organizația Internațională a Francofoniei

  • Timişoara: Are loc o nouă întâlnire din seria „Ce mai faci, scriitorule ?”, invitat fiind poetul şi criticul de artă Robert Şerban – ora 18:30, la Cărtureşti Mercy

  • Timişoara: A 7-a ediţie a Festivalului de film Cinecultura, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara – ora 19:00, în Aula Magna ”Ioan Curea” a Universității de Vest (14 – 19 martie)

  • Timişoara: Turneul aniversar „Piersic 80” ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, unde Florin Piersic va juca rolul lui Pierre în comedia romantică scrisă de Eric Assous și regizată de Radu Beligan, „Străini în noapte” – ora 19:00

  • Timişoara: Recital vocal-instrumental „Muzica de la ora 12”, susţinut de studenți, masteranzi și profesori de la Facultatea de Muzică și Teatru din UVTimișoara – ora 12:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”

  • Belgrad: Reprezentaţia spectacolului „Emigranţii”, de Sławomir Mrożek, regia Tudor Lucanu, al Teatrul Național Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „SLAVIJA 2016“ (12 – 15 martie) – ora 20:00

  • Israel: La cinematecile din Tel Aviv, Haifa, Rosh Pina, Holon și Ierusalim, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv prezintă seria de proiecții a filmului ”Aliyah Dada” în regia Oanei Giurgiu (14 – 20 martie). Proiecțiile vor avea loc în prezența regizoarei Oana Giurgiu, care va participa la discuții cu publicul despre tematica filmului și impactul acestuia pe scena culturală israeliană

  • Oslo, Norvegia: În contextul Lunii Francofoniei, Institutul Cultural Român de la Stockholm în colaborare cu Ambasada României în Regatul Norvegiei sprijină participarea românească la Festivalul Filmului Francofon de la Oslo, unde sunt prezentate publicului norvegian filme recente din Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Maroc şi România – la cinematograful Victoria (14 – 19 martie)

  • Strasbourg: ICR Bruxelles pune în lumină tradițiile românești, dar și dimensiunea francofonă a culturii române, în parteneriat cu Alliance francaise, filialele Strasbourg și Wasselonne și cu departamentul de limba română al Universității din Strasbourg. Din programul manifestărilor:

– 14 martie – Proiecția documentarului „Satul de demult” (2012, r. Dumitru Budrală), în prezența ambasadorului Sabin Pop, consul general al României la Strasbourg – ora 20:00, la Salle Saint Laurent — Wasselonne

– 17 martie – Prezentarea volumului „Les Eaux-dela du Danube. Etudes d’ethnologie balkanique” (2016, Marianne Mesnil și Assia Popova, Ed. Petra Pariș), în prezența prof. Marianne Mesnil – ora 12:30, la sala 4202, Patio, 22 rue Rene Descartes

– 17 martie – Proiecția documentarului „Mascarade roumaine” (1973, r. Christian Mesnil), în prezența prof. Marianne Mesnil, co-regizoare a documentarului – ora 18:15, la Maison de la Region Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine, 1 Place Adrien Zeller

  • Ceremonia înmormântării fostei mari sportive Iolanda Balaş Soter – ora 12:00, la Cimitirul Militar Ghencea 1

  • Meciul de fotbal Concordia Chiajna – CS Universitatea Craiova, din etapa a II-a a Play-Out-ului Ligii I – ora 18:00

  • Meciul de fotbal ASA Tg. Mureş – Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Play-Off-ului Ligii I – ora 20:30

  • Meciul de handbal masculin HCM Minaur Baia Mare – AHC Dunărea Călăraşi, din etapa a 24-a a Ligii Naţionale – ora 19:45

  • Meciul de baschet feminin CSBT Alexandria – Univ Goldiş ICIM Arad, din etapa a 26-a a Ligii Naţionale – ora 15:00, la sala Ion Constantinescu Craiova

  • Meciul de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – SCMU Craiova, din etapa a 21-a a Diviziei A1 – ora 17:00

  • Meciuri în semifinalele Play-Off-ului Campionatului naţional de hochei – ora 18:30:

– Miercurea Ciuc: Sport Club Miercurea Ciuc – CSA Steaua București

– Braşov: CSM Dunărea Galați – ASC Corona 2010 Brașov

* * * * *

  • Ziua Commonwealth-ului

  • Ziua Mondială a Numărului Pi

  • Ziua Constituţiei, în Andorra

  • Ziua limbii materne, în Estonia

  • Ziua Eroilor în Saint-Vincent şi Grenadine

  • Geneva: Deschiderea de noi convorbiri de pace asupra Siriwi, sub egida ONU, menite să pună capăt conflictului care a făcut peste 270.000 morţi în cinci ani

– Este anunţată o conferinţă de presă a emisarului special al ONU, Staffan de Mistura, după întâlnirea cu delegaţia regimului de la Damasc

  • Bruxelles: Reuniune a miniştrilor agriculturii şi pescuitului din cadrul UE

  • Bruxelles: Reuniunea Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova

  • Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Pedro Agramunt, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

  • Bruxelles: Comisarul european pentru Migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, se întâlneşte cu preşedintele Republicii Peru, Ollanta Humala

  • Bratislava: Comisarul european pentru Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, susţine un discurs la conferinţa internaţională pentru industrii inteligente „Smart Government – Shaping the Future”

  • New York: Comisarul european pentru Justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, susţine un discurs în cadrul celei de-a 60-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii

– Cu acelaşi prilej, Consiliul Europei şi Misiunea Permanentă a Bulgariei pe lângă ONU organizează evenimentul “Protecting human rights of women refugees and asylum seekers”

  • Tokyo: Vizita comisarului european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager

  • Riga: Vizita comisarului european pentru Moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis

  • Colombo: Vizita comisarului european pentru Cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, în Sri Lanka

  • Bruxelles: Comisarul european pentru Buget şi Resurse Umane, Kristalina Georgieva, susţine un discurs în deschiderea celei de-a 20-a cediţii a conferinţei „Modern Learning Times – New Learning Needs”

  • Bruxelles: Comisarul european pentru Buget şi Resurse Umane, Kristalina Georgieva, se întâlneşte cu secretarul de stat pentru afaceri europene al Portugaliei, Margarida Marques

  • New York: Consiliul de Securitate al ONU discută depre programul balistic iranian

  • Geneva: Raportorul special privind situația drepturilor omului în Republica Populară Democrată Coreeană, Marzuki Darusman, prezintă raportul cu privire la situația drepturilor omului din această ţară, la Consiliul pentru Drepturile Omului

  • Zagreb: Prinţul Charles al Marii Britanii, alături de soţia sa, Camilla, ducesă de Cornwall, încep un turneu în Croaţia, Serbia, Muntenegru şi Kosovo

  • Praga: Vizita oficială a preşedintelui polonez Andrzej Duda

  • Addis Abeba, Etiopia: Vizita preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella

  • Cetatea Vaticanului: Papa Francisc va prezida un consistoriu public ordinar cu cardinalii, în timpul căruia va semna decretul de canonizare a Fericitei Maici Tereza de Calcutta și a altor patru Fericiți – o etapă în procesul de canonizare a celor cinci

  • Paris: Preşedintele francez, François Hollande, inaugurează noul Centru de Cercetare al Institutului Pierre-Gilles de Gennes, în prezenţa primarului Parisului, Anne Hidalgo

  • Roma: Vizita preşedintelui Senatului francez, Gérard Larcher

  • Paris: Premierul socialist Manuel Valls se întâlneşte cu partenerii sociali, pentru discuţii pe tema proiectului de lege privind reforma Codului Muncii

  • Wellington: Vizita ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, în Noua Zeelandă, unde are programată o întrevedere cu premierul John Key

  • Washington: Ministrul israelian al apărării, Moshe Ya’alon, susţine un discurs în cadrul unui eveniment organizat de think – tank – ul Wilson Center

  • Teheran: Vizita ministrului rus al energiei, Alexander Novak, în Iran

  • Calais/Boulogne-sur-Mer, Franţa: Vizita ministrului francez al Justiţiei, Jean-Jacques Urvoas, în regiunea afectată de consecinţele crizei migraţiei

  • Kinshasa/Libreville: Ministrul francez al mediului, Ségolène Royal, efectuează un turneu în Congo şi Gabon, pentru a asigura punerea în aplicare a acorduui COP21

  • Berlin: Sunt aşteptate primele rezultate ale alegerilor regionale de duminică din trei landuri germane

  • Bruxelles: Manifestaţii ale agricultorilor, pe traseul Gara de Nord – Parlamentul European

  • Viena: Raportul lunar al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC)

  • Casablanca, Maroc: Prezentarea biroului Bank of China, prima bancă chineză care îşi deschide o reprezentanţă în Maroc

  • Cetatea Vaticanului: Audieri în procesul „Vatileaks”, în care cinci persoane, din care doi jurnalişti, sunt acuzate de dezvăluirea unor documente confidenţiale ale Vaticanului

  • Neubrandebourg, Germania: Termen în procesul lui Hubert Zafke (95 ani), fost infirmier la Auschwitz, care este judecat pentru complicitate la exterminarea a 3681 de evrei

  • Lima, Peru: UNESCO organizează cel de-al 4-lea Congres privind Resursele Biosferei (14 – 17 martie)

  • Antananarivo, Madagascar: UNESCO organizează un workshop asupra Politicii Naţionale a Resurselor Educaţionale Deschise (14 – 16 martie)

  • Chişinău: Centrul National Romilor organizează conferinţa de presă cu tema „Susţinerea victimelor Holokaustului” – ora 10:00, la sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

  • Kazahstan: Nava spaţială Exomars 2016 va fi lansată, de la Cosmodromul Baikonur, pe o rachetă rusească Proton

  • Chişinău: În prima zi a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” va fi adusă o părticică din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului care se păstrează de mai multe secole la biserica Le Puy-Notre-Dame (Franţa) – ora 17:00

Marţi, 15 martie

 

  • Senat

– ora 9:30 – lucrări în plen; Ora ministrului – Dezbateri cu participarea ministrului sănătății, Patriciu – Andrei Achimaș – Cadariu

– ora 13:00 – lucrări în Comisiile permanente

– Lucrări în Comisiile permanente:

◦ ora 9:30 – Comisia pentru mediu

◦ ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

◦ ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică

◦ ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

◦ ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii

◦ ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului

◦ ora 13:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

◦ ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital

◦ ora 13:30 – Comisia pentru afaceri europene

◦ ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului

 

  • Camera Deputaţilor

– activitate în Comisiile parlamentare:

◦ ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4

◦ ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – la sala 2

◦ ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – la sala 3150

◦ ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – la etaj P1, camera 29

◦ ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – la sala 6115

◦ ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – la sala 3150, et. 3

◦ ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – la sala 4113, etaj 4

◦ ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă care are pe ordinea de zi dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

◦ ora 12:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

◦ ora 14:00 – Comisia pentru politică externă

◦ ora 14:00 – Comisia pentru afaceri europene – la Corp B2, parter, sala 2

  • Premierul Dacian Cioloș și viceprim-ministrul Vasile Dîncu participă la Comitetul de lucru interministerial al reprezentanților instituțiilor statului cu reprezentare la nivel de secretari de stat

  • Iaşi: Primăria Iaşi organizează dezbaterea publică a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, plan strategic care stabileşte proiectele cheie de implementat în urmatorii 15 ani în vederea unui transport sustenabil şi durabil în Iaşi – ora 17:30, în Sala Vasile Pogor a Primariei

  • Râmnicu Vâlcea: Primarul interimar al Râmnicului, Gigi Matei, o va vizita la domiciliu pe doamna Marioara Iliescu – primul cetăţean din municipiu care, în 2016, va fi premiat cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani

  • Prezentarea şi dezbaterea raportului de activitate al Institutului Naţional al Magistraturii pe anul 2016

  • Şedinţa secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 13:00

  • Înalta Curte de Casație și Justiție judecă un nou termen în dosarul în care fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, este inculpat pentru infracțiuni de corupție

  • Constanţa: Tribunalul Constanța judecă contestaţia fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, privind o nouă cerere de eliberare condiționată din închisoare

  • GROWTH FORUM cu tema „Strategia de dezvoltare a României, regionalizare și convergența la euro” – ora 10:30, la BNR, Str. Lipscani nr. 25

 

  • Compania Farmec organizează o expoziţie inedită în cadrul căreia va lansa noua gamă de produse Gerovital Plant, având ca ingredient de baza uleiul organic din flori de Mac – ora 10:00, la Galeria de Arta Contemporană Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4. La eveniment vor participa Mircea Turdean, Director General Farmec, Ioana Borza, Marketing Manager Farmec, precum şi alţi reprezentanţi ai companiei care vor oferi mai multe detalii despre noua gamă

 

  • Iaşi: Târgul de Cariere – la Palas Mall (15 – 16 martie)

 

  • Satu Mare: Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare şi ISJ Satu Mare lansează pentru anul 2016 o nouă campanie de plantare de puieți, prima acțiune având loc la fosta groapă de deșeuri din zona primăriei Doba, unde se vor planta circă 2000 de puieți de salcâm – ora 10:00. Acțiunea se va desfășura cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare, a primăriei comunei Doba, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare și cu participarea a 30 de tineri voluntari de la Școala Gimnazială Doba și a persoanelor care beneficiază de ajutor social

– Tot în această zi, se vor face plantări de puieți de arbori de frasin asigurați de Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului” , la care vor participa elevi de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, APM Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare – ora 13:00, în municipiul Satu Mare, în zona parcului UFO

 

  • Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice a SNSPA. împreună cu organizaţia Slow Food organizează dezbaterea “Gustul locului: patrimoniul alimentar şi potenţialul agro-ecologic al României” cu Carlo Petrini, fondatorul mişcării internaţionale Slow Food – ora 18:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A, Sala Multifuncţională, parter

 

  • Focşani: Seminarul cu tema „Integrarea în grup a copiilor cu dificultăți de învățare și comportament” – ora 17:00

 

  • Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează o conferință de presă privind programul celei de-a XI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1 – 5 iunie) – ora 12:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

  • Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, organizează masa rotundă cu tema „G. Ibrăileanu: 1871-1936”, care marchează 145 de ani de la naşterea şi 80 de ani de la moartea marelui critic şi romancier – ora 13:30, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Str. Dem I. Dobrescu nr. 11. Participă: acad. Eugen Simion, acad. m.c Mircea Martin, CS I Victor Durnea (Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Iaşi), cercet. Teodora Dumitru (Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română, Bucureşti) şi conf. univ. dr. Paul Cernat (Facultatea de Litere, Bucureşti), moderator: conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul M.N.L.R.. Partener media: Radio România Cultural

  • Biblioteca Academiei Române și Asociația „Excelența prin cultură” organizează vernisajul expoziției “Medievalia – Texte fundamentale ale culturii române medievale” – ora 12:30, în sala “Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125

  • Metropolis Art Collection şi DanaArtGallery organizează vernisajul expoziţei de artă vizuală „TRANS (A) GRESĂRI IRONICE” – ora 18:30, la sediul Metropolis Center, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 martie – 15 aprilie

  • Universitatea Națională de Arte din București și Institutul Polonez din București organizează vernisajul expoziției „Afişul Polonez pe tema Drepturilor Omului”, din colecţia Bienalei Internaţionale de Afiş Social şi Politic de la Oświęcim (Polonia) – ora 18:00, la Galeria UNArte, Str. Budişteanu nr. 10. Expoziţia poate fi vizitată până pe 30 martie

  • A doua ediție a HomeFest, festival artistic care se desfășoară în spații locuite din oraș (15 – 25 martie)

  • Premiera spectacolului „Eden”, de Eugene O’Brien, regia & adaptarea Cristina Giurgea – ora 20:00, la Sala Mică a Teatrului Național „I.L. Caragiale”

  • Spectacolul de teatru creștin „Urma pașilor Tăi…” după Olga Greceanu, în regia Elizei Bercu-Bodeanu, coregrafia Arcadie Rusu – ora 20:00, la Sala Mare a Hanului Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional

  • Spectacolul „Vis” susţinut de Dan Puric – ora 19:00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie

  • Recital de vioară susţinut de David Grimal (Franţa) – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român

  • În cadrul „Stagiunii de marţi seara” are loc un recital susţinut de Aron Cavassi – vioară şi Cătălina Bordeanu – pian – ora 19:00, la Sala mică a Ateneului Român

  • Concert susţinut de Ansamblul „ARCHAEUS”, în ciclul „Componistica feminină românească (I)” – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino

  • Concert susţinut de Gabriel Cotabiţă şi Andrei Tudor Band – ora 19:30, la Berăria H

  • Arad: Manifestări cu ocazia „Zilei maghiarilor de pretutindeni” – 15 martie – în Parcul Reconcilierii:

– ora 14:00 – se deschide târgul de tradiţii maghiare, în cadrul căruia vizitatorii vor putea admira expoziţia de costume populare şi tot ce ţine de folclorul maghiar, vor cumpăra cărţi de la standurile special amenajate, iar în paralel mămicile şi tăticii vor urmări, împreună cu cei mici, programe speciale pentru copii

– ora 15:00 – debutează gala dansului popular maghiar din Județul Arad, cu participarea unor trupe consacrate: ansamblul Búzavirág din Pecica; ansamblul Leveles din Satu Nou; ansamblul Kankalin din Zimandu Nou

– ora 16:00 – festivitatea de depunere de coroane, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor

– ora 19:00 – ziua se încheie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, cu un spectacol festiv. Participă artiştii: Balog József, Harsányi Attila, Farkas Tamás, Móricz Bence, Pap Johanna, Farkas Ágnes, Duffner Melinda, Natalia Constantin, precum și ansamblul muzical Juhász din Subotica (Serbia). Regia: Tapasztó Ernő éi Fekete Réka

  • Arad: Vernisajul expoziției personale de fotografie, cu titlul „50”, a preşedintelui Foto Club Arad, Mircea Boran – ora 18:00, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad

  • Brăila: Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează lansarea cărții „Issabel”, semnată de Magdalena Iugulescu – ora 17:00, la Sala Fănuș Neagu, et. 3. Prezentarea romanului va fi susținută de profesorii și publiciștii: Dumitru Anghel, Dumitru Barău, Viorel Coman și Vasile Datcu. Evenimentul este moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă

  • Buzău: Muzeul Judeţean Buzău prezintă o expoziţie inedită cu ocazia Zilei Femeii, parte a expoziţiei temporare internaţionale „Mărtişor, Martinki, Martinitsa”, în care va prezenta cel mai mare mărţişor din lume, cu o lungime de 17 km, inclus în Cartea Recordurilor – ora 12:00
  • Buzău: Maestrul Tudor Gheorghe susţine spectacolul „Declaraţie de dragoste” – ora 19:00, în sala Teatrului „G. Ciprian”

  • Iaşi: Eveniment cultural organizat de „Timpul”, cu participarea pianistei Raluca Știrbăț și a actorului Adrian Păduraru – ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare

  • Iaşi: Asociația revistei TIMPUL organizează evenimentul de lansare a numărului special al revistei TIMPUL (203-204/ februarie-martie 2016) și dezbaterea „Timp și istorie în publicistica românească” – ora 12:00, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez Iași. Vor participa: George Onofrei, Mihaela Mocanu, Cătălin Mihuleac, Lavinia Maria Prutenu și George Bondor. Dezbaterea va fi moderată de Daniel Șandru

  • Iaşi: Concertul „Lie, Lie Ciocârlie, rămân a voastră Mărie”, prilejuit de retragerea din activitate a interpretei de muzică populară Maria Ciobanu – ora 19:30, la Sala Polivalentă

  • Piteşti: Spectacolul muzical sub genericul „Îți mai aduci aminte, Doamnă…”, susținut de Ansamblul Doruri Argeșene – ora 15:00, la Centrul Cultural Pitești, Sala Ars Nova. Coordonator: Florica Bratu, președinte executiv al Asociației Eurosenior a Pensionarilor și Expropriaților din România

  • Piteşti: Lansarea volumului de poezie „Când vorbesc în numele meu”, autoare – Daniela Toma – și a romanului „Guşterele” (ediția a II-a), autor – Ion Toma Ionescu – ora 19:00, la Sala de conferințe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”

  • Satu Mare: Manifestări cu ocazia „Zilei Maghiarilor de Pretutindeni”, la care participă şi preşedintele UDMR Kelemen Hunor:

– ora 17:00 – depunere de coroane la placa memorială din Centrul Vechi, dedicată lui Petofi Sandor

– participanţii vor porni apoi într-o procesiune spre Piaţa Eroii Revoluţiei unde se află amplasat bustul poetului. Organizatorii au pregătit şi în acest an un marş al husarilor iar defilarea acestora va fi acompaniată de cântece de fanfară. În faţa bustului lui Petofi Sandor, maghiarii vor paticipa la un scurt moment de reculegere. Cei prezenţi vor fi conduşi în rugăciune de episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, Csűry István şi de episcopul romano-catolic Eugen Schönberger. După momentele religioase, vor fi susţinute discursuri de către preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi deputatul Kereskeny Gabor

– ora 19:00 – la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un spectacol artistic susţinut de elevii de la unităţile de învăţământ din municipiu

  • Sibiu: Poliţistul Marian Godină îli lansează cartea „Flash-uri din sens opus”, apărut la editura Curtea Veche Publishing – ora 18:00, la librăria Habitus

  • Târgovişte: Asociația LITERATA organizează proiecția documentarului „În spatele cortinei de fier” – ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”

  • Timişoara: Asociaţia Culturală Noua Acropolă organizează o prelegere filosofică intitulată „I Ching: Misterul posibilităţilor” – ora 19:00, la Ambasada, Str. Anton Seiller nr. 2

  • Chişinău: Concertul Orchestrei Române de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, solist – violoncelistul Andrei Ioniță – ora 18:00, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”

  • Copenhaga: Ambasada României la Copenhaga şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Institutul Cultural Francez din capitala daneză, organizează o seară dedicată filmului românesc în contextul Festivalului Filmului Francofon din acest an din Danemarca (1 – 31 martie). Programul include difuzarea filmului ”Le Concert”, în regia lui Radu Mihăileanu, precum și un vin d’honneur oferit de Ambasada României

  • Paris: Dezbaterea cu tema „Identitatea europeană şi rădăcinile sale spirituale”, prilejuită de apariţia volumului „Dialogul religiilor în Europa unită”, coordonat de Iulia Badea-Guéritée și Alexandru Ojică, apărut la Adenium, în colecția Headline – ora 19:00, la Institutul Cultural Român. Dezbaterea este moderată de jurnalista Aida Vâlceanu şi îi are ca invitaţi pe Raymond Clarinard, Valeriu Ghiletchi, Cristina Hermeziu, Iulia-Badea-Guéritée și Marc Antoine Costa de Beauregard

  • Stockholm: Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează evenimentul de lansare a traducerii suedeze a romanului „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, în prezenţa autoarei, care va dialoga cu criticul literar suedez Annina Rabe – ora 18:00, la sediul instituției. Actorul Teatrului Dramatic Regal din Stockholm, Hannes Meidal, va citi fragmente din carte

  • Luna Pădurii, care include manifestări organizate în această perioadă îşi propun să sensibilizeze atât publicul, cât şi factorii decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic (15 martie – 15 aprilie)

* * * * *

 

  • Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

  • Ziua Mondială a Asistenţei Sociale

  • Ziua Internațională Împotriva Violenței Poliției

  • Ziua Mondială de Luptă împotriva Vânării Focilor

  • Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

  • Ziua Constituţiei, în Belarus

  • Ziua tineretului, în Palau

  • Bruxelles: Programul preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz:

– întrevedere cu prinţul Zeid Ra’ad Al Hussein, comisar ONU pentru drepturile omului

– participare la Conferinţa Extraordinară a Preşedinţilor, alături de preşedintele Consiliului Europen, Donald Tusk

– întâlnire cu premierul R. Moldova, Pavel Filip

– întâlnire cu Pedro Agramunt, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

  • Nicosia: Vizita preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk

  • Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se întâlneşte cu Bjørn Engesland, secretar general al Comitetului Helsinki din Norvegia

  • Paris: Lucrările Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

  • Kiev: În şedinţa plenară a Radei Supreme, se va dezbate un proiect de rezoluţie privind încetarea raporturilor diplomatice între Ucraina şi Federaţia Rusă

  • Canberra: Vizita ministrului iranian de externe, Javad Zarif

  • SUA: Alegeri primare în statele Illinois, Missouri, Carolina de Nord, Florida şi Ohio

  • Washington: Reuniunea Băncii Centrale Americane (15 – 16 martie)

  • Oslo: Audieri în procesul intentat de extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, împotriva statului norvegian cu privire la condiţiile de detenţie (15 – 18 martie)

  • Chişinău: Masă rotundă dedicată Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor – ora 14:00, la Ministerul Economiei al Republicii Moldova, Piaţa Marii Adunări Naţionale nr. 1

  • Chişinău: Conferinţa de presă cu tema: „Atac raider asupra primei publicaţii cu grafia latină, Glasul Naţiunii” – ora 11:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

  • Chişinău: Inaugurarea Expoziţiei jubiliare de lucrări şi documente istorice cu participarea sărbătoritului Demir Dragnev (80 de ani), academician, laureat al Premului de Stat, cetăţean de Onoare al oraşului Soroca – ora 14:30, la Biblioteca Naţională a R. Moldova

Miercuri, 16 martie

 

  • Senat

– ora 10:30 – lucrări în plen

  • Camera Deputaţilor

– ora 10:00 – şedinţă în plen

– la înch.vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

  • Bruxelles: Eurodeputatul Daciana Sârbu organizează conferința „We are What We Wat (Suntem ceea ce mâncam)” – ora 13:00, la Parlamentul European. La final are loc inaugurarea expoziției „Ingredients”, a artistului de origine română Valentin Duceac, ce ilustrează în stil pop art compoziția unor alimente procesate

  • Programul pentru media din Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer (KAS) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) prezintă rezultatele unei recente monitorizări a jurnalismului politic in România, în prezenţa ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk – ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, Calea Dorobanţilor nr. 5-7

  • Asociaţia Jica Alumni Romania organizează seminarul bilateral româno – japonez “Oportunităţi în IMM-uri, realizarea de viitoare posibilităţi de cooperare între diferiţi parteneri”, ediţia a II-a – la Hotel InterContinental (16 – 19 martie)

  • Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) organizează spectacolul caritabil extraordinar „Suflet de erou 3”, dedicat strângerii de fonduri pentru a construi primul Centru de Recuperare și Refacere pentru militarii răniți în teatrele de operațiuni – ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”. Pe scenă vor urca Voltaj, Fanfara Militară a Garnizonei Brăila și Omar Arnaout

  • Conferință susţinută de chirurgul ORL Cristian Mocanu despre riscurile poluării sonore urbane pentru sănătatea auditivă, în cadrul primei ediții a Săptămânii Sunetului (14 – 20 martie) – ora 18:00, la Hanul Gabroveni

  • Gala Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România 2015 – ora 17:00, la sala de spectacole ARCUB, de pe Str. Lipscani

  • Violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, dirijor principal al Filarmonicii din Ploieşti, vor interpreta „Fantasia-Appassionata în sol major”, lucrare a compozitorului şi violonistului belgian Henri Vieuxtemps – ora 19:00, la Sala Radio

  • La împlinirea a 47 de ani de la fondare, Clubul A organizează o săptămână aniversară în cadrul căreia proiectul de dezbateri „Cafeneaua critică” propune două ediţii speciale, amfitrion fiind Ion Bogdan Lefter – ora 19:00, la Club A, Str. Blănari nr. 14:

– miercuri 16 martie – cu scriitorul Mircea Cărtărescu: „De la nuvela Arhitectul la romanul Solenoid”

– joi 17 martie – cu arhitectul Emil Barbu (Mac) Popescu, fondatorul Clubului A: „Istoria unui arhitect, a unui domeniu şi a unui club glorios !”

  • Vernisajul expoziției studenților Departamentului Ceramică – Sticlă – Metal al Universității Naționale de Arte București, curatori: Gherghina Costea, Vasile Cercel, Lucian Butucariu, cuvânt de deschidere: Cătălin Bălescu, Rector UNArte – ora 18:00, la Galeria Galateea. Expoziția poate fi vizionată între 11 martie și 10 aprilie

  • Concert solo susţinut de Maja Osojnik în cadrul Săptămânii Sunetului – ora 20:00, la Control Club, Str. Constantin Mille nr. 4

  • Gala Tinerilor Scriitori – un recital de poezie & jazz – , eveniment literar-muzical cu participarea laureaţiilor celor mai importante premii de poezie acordate în România pe 15 ianuarie 2016, la Gala Tinerilor Scriitori de la Bucureşti şi la Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” de la Botoşani – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon, Calea   Victoriei nr. 40–42. Organizatorii evenimentului sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul Odeon, Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul financiar al ICR şi al AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional). Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • Târgu Jiu: Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Institutul Cultural Român și Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” organizează manifestarea „Brâncuși – Dincolo de timp”, cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la trecerea în neființă a marelui sculptor român, Constantin Brâncuși. Din program:

– ora 15:00 – la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, va avea loc vernisajul expoziției de sculptură „Tekar”, autor Tajó, membru al Filialei Timișoara a UAP din România. Prezintă dr. în arte vizuale Kelemen Gabriel.

– ora 19:00 – la Complex Anna Events de pe Insulița Jiului, se va lansa filmul de prezentare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, în regia lui Cornel Mihalache.

– Seara va continua cu spectacolul „Calea Îngerului Uman”. Muzica și conceptul artistic – Mihaela Vosganian. Invitați: Grigore Leșe, Cristian Lupeș, actorul Mihai Nițu, grupul de muzică și dans contemporan Interart și Cvartetul Passione. Coregrafia – Liliana Iorgulescu; proiecție video – Mihai Cucu

  • Holon, Israel: Institutului Cultural Român de la Tel Aviv sprijină proiecţia filmului ”De ce eu ?”, în regia lui Tudor Giurgiu, în cadrul programului oficial al Festivalului de Film dedicat Francofoniei (13 – 17 martie) – ora 18:00, la Cinemateca din Holon, Str. Golda Meir nr. 6

  • Alba Iulia: Openul Internaţional la Şah – la Hotelul Transilvania (16 – 23 martie)

 

* * * * *

  • Bruxelles: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se întâlneşte cu Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

  • Beijing: Conferinţă de presă anuală susţinută de premierul chinez Li Keqiang, la încheierea lucrărilor sesiunii Adunării Naţionale Populare

  • Lisabona: Deputaţii portughezi se pronunţă, în a doua lectură, asupra proiectului bugetului de stat pentru 2016 propus de guvernul socialist

  • Paris: Vizita ministrului norvegian de externe, Borge Brende

  • Paris: Vizita ministrului afacerilor externe din Burkina Fasso, Alpha Barry

  • Londra: Prezentarea bugetului de stat

  • Chişinău: Expoziţiile specializate „Moldenergy 2016” şi „Moldconstruct 2016” – la Moldexpo (16 – 19 martie)

Joi, 17 martie

 

  • Se împlinesc 75 de ani (1941) de la moartea omului politic şi diplomatului Nicolae Titulescu

 

  • Intră în vigoare Legea nr. 15/2016 care interzice complet fumatul în spaţiile publice, inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii

 

  • Senat

– ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

  • Camera Deputaţilor

– ora 8:30 – şedinţă în plen

– activitate în Comisiile parlamentare:

◦ ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4

◦ ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – la Corp B2, parter, sala 2

 

  • Astana, Kazahstan: O delegaţie a Camerei Deputaţilor participă la misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Republica Kazahstan (17 – 21 martie). Din delegaţie fac parte deputaţii Ionaş-Florin Urcan (PNL), Florin Iordache (PSD), Varol Amet (Minorităţi), Iulian Radu Surugiu (PNL) şi Petru Movilă (neafiliat)

 

  • Center for EU Communication Studies organizează un dublu eveniment dedicat gestionării relaţiei dintre Uniunea Europeană şi cetăţenii săi – la sediul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bd. Expoziției nr. 30 A. Din program:

– ora 17:00 – în sala 508 (etajul 5) are loc ultimul workshop din cadrul Chair-ului Jean Monnet „Communicating Europe to Europeans”. Sub deviza „Let’s Communicate about EU Communication!”, workshop-ul are ca obiectiv constituirea unui mediu de dezbatere cu privire la beneficiile politicii de comunicare a UE

– ora 19:00 – în sala multifuncţională (parter), va avea loc lansarea volumului „United by or Against Euroscepticism? An Assessment of Public Attitudes towards Europe in the Context of the Crisis”, cu participarea lui Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi a lui Ovidiu Nahoi, jurnalist, redactor-şef al RFI România. Lansarea de carte va fi moderată de prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, co-editor volum

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul „Referendumul”, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

  • Cluj-Napoca: Are loc o nouă ediţie a HR Summit, platformă regională de întâlnire a specialiştilor în resurse umane, manageri, furnizori de servicii HR, headhunters, coaches, companii de outsourcing şi alţi specialişti pe arii de competenţă conexe cu zona industriei de resurse umane – ora 13:30, la Hotel Golden Tulip Ana Dome (17 – 18 martie)

  • Timişoara: Expoziţia de sănătate, frumuseţe şi spiritualitate Beauty Life Expo Timşoara – ora 10:00, la Casa Tineretului (17 – 20 martie)

  • Academia de Ştiinţe Medicale, împreună cu Fundaţia „Academician Nicolae Cajal” şi Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” organizează cea de-a XI-a ediţie a Simpozionului „Academician Nicolae Cajal”, cu tema „Mecanismele moleculare în bolile acute şi cronice” – la „Amfiteatrul I. H. Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (17 – 19 martie)

 

  • Prezentarea festivalului internațional de teatru radiofonic Grand Prix Nova, produs de Radio România (31 mai – 4 iunie), în cadrul Săptămânii Sunetului (14 – 20 martie) – ora 17:00, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Francez din București

  • Lansarea volumului „Deznădăjduită muiere n-au fost ca mine“, de Nicoleta Romn, apărut la Editura Humanitas – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Invitaţi alături de autoare, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Silvia Marton, Gheorghe Lazăr, moderator Cătălin Strat

  • O nouă ediție a spectacolelor – conferință „Round Table București”, moderate de Valentina Sandu – Dediu o are ca invitată pe Sorina Goia, redactor – șef Radio România Cultural – în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

  • A.C. Soligo Studio, una dintre cele mai importante galerii italiene, inaugurată în 1969, cu o contribuție notabilă la modelarea culturii europene, va deschide expoziția ”European Cuteness Art [KINDCHENSCHEMA PSEUDOEGO COMMUNITY NARCISSISM]”, curatoriată de Giancarlo Carpi, critic italian, doctor în filozofie și cercetător din Roma – ora 18:30, la Palatul Parlamentului, în Sala de expoziții Constantin Brâncuşi. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 martie – 25 aprilie

  • Vernisajul expoziţiei de artă video ”Istorii MonuMentale”, dedicată relevanței monumentelor din București și nu numai, în procesul de scriere a istoriei și conservării memoriei – ora 19:00, la ARCUB, Centrul Cultural al Municipiului București. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 17 martie – 8 mai

 

  • Centrul Național al Dansului București organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului „LIKE CNDB” – la Sala „Stere Popescu”, Bd. Mărăşeşti nr. 80-82 (17 martie – 17 aprilie). Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • Muzeul Municipiului Bucureşti organizează conferinţa „Boalele şi leacurile urbei – despre prejudecăţile sanitare româneşti la sfârşit de secol XIX”, susţinută de Octavian Buda – la Palatul Suţu

  • Deva: Filmul „Ilegitim”, de Adrian Sitaru, va fi prezentat, în avanpremieră, la eveniment urmând să participe regizorul, dar şi actorul Robi Urs – la Cinema City Deva

  • Piteşti: Colocviul cu tema „O istorie culturală a iubirii”, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Istorie și istorii cu Marin Toma”, organizat de Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie Armand Călinescu și redacția revistei-document Restituiri – ora 15:00, la Centrul Cultural Pitești, Sala Ars Nova

  • Piteşti: Lansarea volumului de poezie „Cu capul în nori și cu un picior pe pământ”, autor Elena Daniela Constantinescu, notar public – ora 17:00, la Centrul Cultural Pitești, Sala Ars Nova

  • Cracovia, Polonia: Cercetătoarea Elena Rădoi, doctorandă a Universității Naționale de Arte din București, participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la Conferința universitară internațională dedicată conservării și restaurării operelor de artă (17 – 19 martie)

  • Leipzig, Germania: Filip Florian, autorul volumului „Toate bufniţele”, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, în anul 2012 (editia a II-a, 2015), susţine o serie de lecturi publice la Târgul de carte de la Leipzig (17 – 20 martie)

  • Oslo: România va participa cu „Miracolul din Tekir” în regia Ruxandrei Zenide, film proiectat în premieră în Europa de Nord, în cadrul Festivalului Filmului Francofon de (14 – 19 martie)

  • Paris: Masă rotundă pe tema dadaismului cu participarea mai multor istorici de artă, critici literari, poeți: vor fi prezenți Doina Lemny, Petre Răileanu, Sylvestre Clancier, Claude Ber, Eva Maria Berg, Yves Namur, Gilbert Lascault, Collette Klein, Anita Gretsch, Daniel Leuwers – la Café de Flore, Bulevardul Saint Germain. Manifestarea face parte din cadrul Festivalului „Trans-Dada-Tzara” (5 martie – 3 aprilie)

  • Praga: Institutul Cultural Român de la Praga susţine participarea lungmetrajului “Orizont”, al regizorului Marian Crișan, la Festivalul Internațional Febiofest (17 – 25 martie)

  • Praga: Ambasada României în Republica Cehă şi Institutul Cultural Român de la Praga organizează evenimentul dedicat lui Emil Cioran cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei şi a aniversării a 105 ani de la naşterea sa la Răşinari, judeţul Sibiu – ora 18:00, la sediul Institutului Francez din Praga, KINO 35, Štěpánská 644/35.

– Programul va debuta cu o conferință despre opera lui Emil Cioran, susținută de George Banu, profesor la Sorbona, exeget al operei lui Cioran şi deţinător al Marelui Premiu al Francofoniei 2014 acordat de către Academia Franceză

– Va urma proiecţia filmului documentar Apocalipsa după Cioran (realizat de Gabriel Liiceanu și Sorin Ilieșiu la Paris, în 1990) însoţită de comentariile lui Sorin Ilieşiu

– În foyerul Institutului Francez din Praga va fi expusă o selecție a carţilor lui Emil Cioran

– Seara se va încheia cu un cocktail oferit de Ambasada României în Republica Cehă şi Institutul Cultural Român de la Praga

* * * * *

  • Ziua Naţională a Republicii Irlanda – Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al ţării

 

  • Ziua copiilor, în Bangladesh

 

  • Bruxelles: Reuniunea Consiliului European (17 – 18 martie)

  • Bruxelles: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă la reuniunea Partidului Popular European

  • Bruxelles: Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, se întâlneşte Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

  • Torino, Italia: Lucrările Subcomisiei privind Carta Socială Europeană, ale Conferinţei interparlamentare privind Carta Socială Europeană şi ale Forumului public cu tema Drepturile sociale în Europa (17 – 18 martie)

  • Madrid: Vizita preşedintelui portughez, Marcelo Rebelo de Sousa

  • Tunis: Vizita ministrului francez de externe, Jean-Marc Ayrault (17 – 18 martie)

  • Naypyidaw: Începe procesul alegerii preşedintelui Republicii Myanmar, de către noul Parlament dominat de partidul lui Aung San Suu Kyi

  • Chişinău: În cadrul Expoziției internaționale Moldenergy, va avea loc Business Forum “Eficiența Energetică”, organizat de Camera de Comerţ și Industrie Moldo-Italiană în parteneriat cu ITA (Italian Trade Agency) și AEE (Agenția pentru Eficiența Energetică), sub patronajul Ambasadei Italiei în Chișinău – ora 14:00, la CIE „Moldexpo”

  • Paris: A 36-a ediţie a Salonului de Carte de la Paris (17 – 20 martie)

  • Dublin: Festivalul St. Patrick (17 – 20 martie)

  • Zurich: Reuniunea Comitetului Executiv al FIFA (17 – 18 martie)

  • Portland, Oregon, SUA: Campionatul mondial de atletism indoor (17 – 20 martie)

  • Meciuri retur din optimile Europa League la fotbal:

– Anderlecht – Șahtior Donețk

– FC Sevilla – Basel

– Bayer Leverkusen – Villarreal

– Valencia – Athletic Bilbao

– Manchester United – Liverpool

– Lazio – Sparta Praga

– Tottenham Hotspur – Borussia Dortmund

– Sporting Braga – Fenerbahce

Vineri, 18 martie

 

  • Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi organizează un seminar dedicat magistraţilor, cu tema „Dreptul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi în România din perspectiva Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi” – ora 10:00, la Hotelul Radisson Blu, Sala Sterope

  • Craiova: Prima ediţie a Târgului de Turism al Olteniei – ora 10:00 – la Centrul Multifuncţional Craiova (18 – 20 martie)

  • Timişoara: Cea de-a 8-a ediţie a Târgului de carieră „Angajatori de TOP” – la Centrul Regional de Afaceri (18 – 19 martie)

  • Prezentarea programelor pentru studenţi ale Centrului Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic al UNATC, Sistem integrat de programe de masterat în domeniul ingineriei de sunet, imagine și al aplicațiilor multimedia – PCON din cadrul Universității Politehnice şi al Centrului de Muzică electroacustică și Multimedia – CMeM al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti – ora 12:00, la ARCUB

  • Arad: Manageri şi ingineri de calitate din industria automotive se întâlnesc la prima ediţie a conferinţelor Quality Academy – ora 13:00, la Hotel Continental Forum (18 – 25 martie)

  • Comitetul de Iniţiativă al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România urmează să organizeze alegeri pentru funcţiile de conducere ale Uniunii Scriitorilor din România (18 – 19 martie)

  • Concert cu „parfum exotic” susţinut de Orchestra Națională Radio, cu invitați speciali din Liban: apreciatul compozitor și interpret la lăută Marcel Khalife și Lubnan Baalbaki, dirijor permanent al Filarmonicii din Liban, alături de solista vocală de origine libaneză Abeer Nehme – ora 19:00, la Sala Radio

  • Muzicologul Speranța Rădulescu, cercetător în retragere la Muzeul Țăranului Român și profesor la Universitatea Națională de muzică București va vorbi într-o conferință ilustrată cu muzică antologică despre colecția de discuri de muzici tradiționale Ethnophonie (26 de CD-uri), inițiată în 1999 de către Horia Bernea și realizată de Fundația Al. Tzigara Samurcaș, în cooperare cu Muzeul Național al Țăranului – ora 18:00, la ARCUB. Evenimentul are loc în cadrul primei ediții a Săptămânii Sunetului (14 – 20 martie)

  • Premiera în cinematografele româneşti a filmului „Ilegitim”, de Adrian Sitaru

  • Washington: Recital susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, în cadrul Turneului Naţional „Flautul Fermecat”, un proiect al Radio România – – ora 18:30, la sediul Ambasadei României

* * * * *

  • Ziua Internaţională a Somnului

  • Ziua Memorială Gallipoli, în Turcia

  • Ziua Drapelului, în Aruba

  • Ziua bărbaţilor şi a soldaţilor, în Mongolia

  • Chişinău: Târgul de Cariere – la Casa Armatei (18 – 19 martie)

Sâmbătă, 19 martie

  • Ziua Paşaportului Românesc

  • România participă la acţiunea „Ora Planetei”, locuitorii fiind invitaţi să stingă luminile între orele 20:30 – 21:30

  • Lusaka, Zambia: Deputatul UDMR Laszlo Borbely participă la cea de-a 134-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi la reuniunile asociate (19 – 23 martie)

  • Deputatul PNL Ovidiu Raețchi, potențial candidat la Primăria Sectorului 5, organizează o acţiune prin care vrea să transmită că zidul din jurul Casei Poporului trebuie desfiinţat, iar zona transformată într-una pietonală – în Parcul Izvor

  • Sfântu Gheorghe: Reuniunea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pe tema strategiei pentru alegerile locale

  • Târgu Jiu: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, va participa la prezentarea candidaților Mişcării Populare Gorj pentru alegerile locale

  • Woman2Woman.ro organizează a V-a ediţie a conferinţei „Femei de carieră” – ora 10:00, la Premier Palace Hotel & Spa, Bd. Ghencea nr. 134

  • Bistriţa: 10 hectare de pădure vor fi plantate într-o singură zi, la Sânmihaiu de Câmpie, de către voluntarii de la Tășuleasa Social

  • Vâlcea: Campania „Plantăm fapte bune în România” continuă pe islazul de la Feţeni, unde se vor planta 2 500 de puieţi de gorun şi frasin

  • Codogno, Italia: Grupul de lucru pentru comemorarea Centenarului Primului Război Mondial și Unirea Românilor, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Institutul pentru Istoria Unității Italiei – filiala provincială Cremona și Lodi, organizează o ceremonie în amintirea eroilor români din Transilvania căzuți în timpul Primului Război Mondial și înmormântați în cimitirul de la Codogno – la capela cimitirului

  • Lansarea piesei radiofonice în surround sound „Biblia Neagră” de Ilinca Stihi, în cadrul primei ediţii a Săptămânii Sunetului (14 – 20 martie) – ora 17:00, la ARCUB

  • Universitatea din București va găzdui Gala Art Out, eveniment cultural-artistic dedicat dialogului multicultural, a III-a ediție – ora 17:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46

  • Premiera comediei „Panică la Operă”, de Ken Ludwig, un spectacol marca Wonder Theatre, regia Răzvan Săvescu – ora 19:00, la Grand Cinema & More, din Băneasa Shopping City

  • Recital susţinut de Cvartetul Arcadia – ora 19:00, la Palatul Tinerimea Română, Str. Gutenberg nr. 19

  • Cluj – Napoca: Concert aniversar susţinut de Negură Bunget & The Moon And The Nightspirit – ora 20:00, la Urania Palace

  • Craiova: Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Ştiinţele Naturii, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, derulează, începând cu această zi, proiectul cultural educativ interactiv “Weekend family”, dedicat familiilor cu copii având vârste cuprinse între 4 şi 12 ani

  • Timişoara: Concertul The Dire Straits Experience, susţinut de foşti membri ai trupei – ora 20:00, la Filarmonica Banatul

  • Londra: Premiera primului spectacol 100% românesc produs la Londra – „Viză de clovn”/”Aliens with Extraordinary Skills” – de Saviana Stănescu, dramaturg român stabilit la New York, în regia Marei Lubens – la Leicester Square Theatre/Lounge

  • Stuttgart: Casa Bonhams scoate la licitaţie un autoturism Mercedes ce a aparţinut dictatorului Nicolae Ceauşescu, o maşină de lux fabricată în anul 1973 şi considerată o bijuterie clasică ce ar trebui să se vândă cu o sumă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de euro

  • A 6-a Convenție Internațională de Fitness – ora 9:00, la RIN Grand Hotel (19 – 20 martie)

* * * * *

  • Ziua egalităţii dintre femei şi bărbaţi, în Finlanda

  • Kathmandu: Prinţul Harry al Marii Britanii vizitează Nepalul (19 – 23 martie)

  • Chişinău: Acţiunea „Ora Planetei” în Republica Moldova, cu rolul de a atrage atenţia populaţiei asupra necesităţii formării unei atitudini responsabile faţă de natură

Duminică, 20 martie

  • Duminica Ortodoxiei, marcată în prima duminică a Postului Sfintelor Paşti, în Calendarul Creştin-Ortodox

  • Duminica Floriilor, în Calendarul Romano-Catolic

  • Echinocţiul de primăvară, începutul primăverii astronomice – ora 6:30

  • Vizita oficială în România a preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor din Republica Irak, Saleem Abdullah Al-Jubouri (20 – 25 martie)

  • Sinaia: Primăria orașului Sinaia, în parteneriat cu Transport Urban Sinaia și zece hoteluri și pensiuni, de patru, trei și două stele, lansează oferta “O săptămână la schi”, prin care turiștii pot beneficia de cinci nopți de cazare și schipass la jumătate din prețul afișat la recepție (20 – 25 martie)

  • Ediţia a XIV-a a Galei Premiilor Muzicale Radio România – ora 19:00, la Sala Radio

  • Studioul de Dans Contemporan CNDB – program de formare şi educaţie artistică – continuă cu întâlnirile PLAYGROUND sub titlul „Primii Oameni” (pentru copii între 5 și 12 ani), sub forma unor ateliere de creație ghidată, în centrul cărora stă corpul în relație cu alte medii și mijloace de expresie: muzică, lumină, culoare, poezie, povești, costume, măști

  • New York: Recital susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, în cadrul Turneului Naţional „Flautul Fermecat”, un proiect Radio România – ora 12:00, la Victor Borge Hall – Scandinavia House, 58 Park Ave

* * * * *

  • Ziua naţională a Tunisiei, ziua independenţei de stat – în 1956

  • Ziua Internaţională a Fericirii

  • Ziua Internaţională a Francofoniei

  • Ziua internaţională fără carne

  • Ziua internaţională a vrăbiilor

  • Ziua Mondială a Sănătăţii Orale

  • Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret

  • Ziua Internaţională a Astrologiei

  • Congo: Alegeri prezidenţiale

  • Teheran: Mesaje televizate ale preşedintelui iranian Hassan Rohani şi al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, cu ocazia anului nou iranian, Norooz

  • Dakar: Referendum asupra revizuirii Constituţiei Senegalului, care prevede reducerea mandatului şefului de stat de la şapte la cinci ani, începând cu alegerile prezidenţiale din anul 2019

  • Astana: Alegeri legislative în Kazakhstan

  • Cotonou: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Benin

  • Paris: Vizita ministrului japonez al afacerilor externe, Fumio Kishida

  • Washington: Reuniunea anuală a Comitetului Americano-Israelian pentru Afaceri Publice (AIPAC) (20 – 22 martie)

  • Chişinău: Comunitatea Angry Business formată din peste 300 de antreprenori din diverse domenii, organizează un târg de caritate pentru susținerea copiilor cu autism – ora 10:00, la Jolly Alon Hotel & Restaurant

Răzvan Moceanu