Trafic aglomerat la frontiera cu Ungaria

La frontiera de vest a României, traficul a crescut în ultimele 48 de ore cu aproximativ 28%, ca urmare a apropierii Paştelui Catolic. În perioada menţionată, cel mai des utilizat a fost punctul de trecere Nădlac 2, comunică Poliţia de Frontieră, care menţionează că pentru a evita aglomeraţia, a luat toate măsurile necesare, astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. Se reaminteşte că din această seară, de la ora 23:00 până luni la aceeaşi oră este restricţionată pe teritoriul Ungariei circulaţia autocamionelor mai mari de 7 tone şi jumătate. Poliţia de Frontieră Română a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590, unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră, care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. Se reaminteşte că din această seară de la ora 23:00 până luni la aceeaşi oră este restricţionată pe teritoriul Ungariei circulaţia autocamioanelor mai mari de 7,5 tone.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie