DOCUMENTAR: O italiancă a devenit mamă la vârsta de 101 ani. O româncă se află în topul celor mai venerabile proaspete mămici

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Cu câteva zile în urmă, publicaţia italiană Rivista Napoli scria că Anatolia Vertadella, o italiancă în vârstă de 101 ani, a născut un băiețel perfect sănătos după o operaţie de transplant de ovar, acesta fiind al 17-lea copil al doamnei.

Operația, contestată de foarte mulţi medici, având în vedere vârsta înaintată a pacientei, ar fi avut loc, ilegal, într-o clinică privată din Turcia, rămasă necunoscută, acolo unde nu există jurisdicţia legilor europene în materia transplantului de ovar.

Conform celor relatate de presa din peninsulă, venerabila italiancă fusese diagnosticată cu cancer ovarian la vârsta de 48 de ani şi, o lungă perioadă de timp a avut convingerea că Dumnezeu a pedepsit-o astfel, ea urmând să obţină iertarea doar dacă va mai naște un copil, care să se alăture astfel celor 16 pe care îi mai avea, deşi rămăsese văduvă din anul 1998.

Anatolia VertadellaItalianca a declarat: „Sunt foarte recunoscătoare întregii echipe de medici care m-a operat. Mă simt minunat după ce mi-am născut al 17-lea copil. Acest copil este dovada că Dumnezeu este puternic”, ţinând să precizeze doar că tatăl copilului ei este un donator anonim.

Desigur că ştirea pare neverosimilă, însă având în vedere că ea a fost asumată, la 23 martie 2016, de World Record Academy, care a declarat-o deja pe Anatolia Vertadella drept cea mai în vârstă femeie din lume care a născut, lucrurile par certe.

Starea de graviditate în rândul femeilor înaintate în vârstă este, desigur, un subiect de controverse şi dezbateri aprinse, mai ales din punct de vedere al riscurilor pentru sănătatea unei potenţiale viitoare mame, dar având în vedere şi preocuparea specialiştilor în domeniu privind improbabilitatea exercitării depline a calităţii de mamă, cu tot ceea ce decurge de aici, pentru dificultăţile inerente unei vârste înaintate. De cealaltă parte, nu sunt puţine voci care susţin dreptul fundamental al femeii de a avea copii, indiferent de vârsta la care acest lucru se întâmplă.

Se cunoaşte faptul că fertilitatea femeilor scade cu vârsta şi creşte astfel şi riscul de a purta o sarcină şi de a naşte.

După un maximum de fertilitate înregistrată la mijlocul decadei a treia a vieţii, femeile încep să întâmpine probleme în a concepe un copil, iar după vârsta de 35 de ani această capacitate se diminuează considerabil, pentru ca în perioada de vârstă 40 -50 de ani să intervină menopauza, uneori mult după ce fertilitatea va fi ajuns practic la zero.

Popular, relaţia dintre fertilitatea femeii şi vârstă a primit denumirea de „ceas biologic”, iar apropierea momentului în care femeia nu mai poate concepe un copil a primit caracterizarea de „ceas biologic care ticăie”.

mosneagConform unui studiu al Institutului francez pentru Sănătate şi Cercetare Medicală, dacă la vârsta de 30 de ani 75 % dintre femei pot da naştere unui copil în următorul an şi 91 % în următorii patru ani, la 35 de ani procentele sunt de 66% pentru probabilitatea de a da naştere unei vieţi în decurs de un an şi 84% în următorii patru ani, pentru ca la vârsta de 40 de ani, doar 44% dintre femei să mai poată concepe un copil în următorul an şi 64%, în următorii patru ani.

Desigur, în ultimii ani, medicina face progrese incredibile în posibilitatea obţinerii unei sarcini chiar şi după ce infertilitatea a devenit totală şi menopauza s-a instalat, ajungând astăzi să vorbim, iată, de maternitate la vârsta de 101 ani !

Prima etapă pe calea conceperii asistate a unui copil a fost inseminarea artificială (intrauterină), pentru care rata cumulativă de succes după aproximativ 12 proceduri este de peste 75 % pentru femei sub vârsta de 25 de ani, circa 74% pentru intervalul de vârstă 26–30 de ani, peste 60 % pentru femei cu vârste cuprinse între 31 şi 35 de ani şi sub 50 % pentru peste 35 de ani. Toate acestea ar trebui corelate cu rata de reuşită pentru o singură procedură de inseminare, situată undeva în jurul cifrei de 10 % pentru femei sub 40 de ani şi circa 4 %, pentru vârste de peste 40 de ani.

A urmat perfecţionarea procedurii de fertilizare in vitro, în care reproducerea asistată are loc în afara corpului femeii, iar statisticile internaţionale arată că şansele de reuşită finalizată cu un copil după o astfel de procedură sunt: în Europa, reuşita unui FIV cu ovule proprii – 32,4%, procedura FIV urmată de injecţie intracitoplasmatică, cu ovule proprii – 33,%, transferuri de embrioni congelaţi – 21,6% şi ovule donate – 43,5% şanse de reuşită.

Dacă în 57,3% din cazuri s-au transferat în uter 2 embrioni prin FIV, rata de sarcini multiple este de 20,8%.

În SUA, şansele de reuşită prin FIV cu ovule proprii sunt de 40 % pentru vârste sub 35 de ani, circa 20 % pentru femei cu vârsta de 40 de ani şi doar 5 % pentru cele ajunse la 44 de ani. Statisticienii de peste Ocean au calculat şi rata de sarcini multiple după fertilizare – circa 33 %, dar şi rata pierderilor de sarcină după această procedură, care se situează undeva în jurul cifrei de 17 %. Desigur, în cazul fertilizării in vitro trebuie pusă în discuţie şi puternica stimulare hormonală care trebuie administrată femeii în cauză, una extrem de controversată, care în caz de supradozaj sau de boli cronice preexistente, se poate dovedi, ea însăşi, fatală, chiar la vârste mai mici. E de la sine înţeles ce riscuri comportă o astfel de procedură la vârste la care, biologic, organismul femeii se află în pierdere evidentă de resurse.

Evenimentul naşterii la vârste centenare, excepţional în fapt pentru medicina modernă, ne prilejuieşte o trecere în revistă a poveştilor celor mai în vârstă femei din lume care au născut de-a lungul timpului, o retrospectivă extrem de interesantă, în care, desigur se regăseşte şi românca Adriana Iliescu.

  • 3 octombrie 1931 – O femeie din Africa de Sud, pe nume Malegwale Ramokgopa, născută în anul 1839, a născut gemeni la doar câteva zile după ce a împlinit 92 de ani, o ştire care la acea vreme a făcut înconjurul lumii şi desigur multă vâlvă. Doamna cu pricina a fost, neoficial, timp de 85 de ani, deţinătoarea titlului de cea mai în vârstă proaspătă mămică de pe planetă. Însă acest record nu este universal acceptat, având în vedere lipsa surselor de încredere care au transmis, peste ani, informaţia
  • 27 iunie 2008 – o indiancă, Omkari Panwar, în vârstă de 70 de ani, a născut gemeni, un băiat şi o fată, tot în urma unui tratament de fertilizare in vitro cu donare de ovocite, tatăl celor doi copii fiind soţul femeii, Charan Singh Panwar, în vârstă de 77 de ani. Omkari avea la acel moment două fiice şi cinci nepoţi. Aflând că ar putea deveni cea mai în vârstă femeie care a născut, din întreaga lume, indianca a declarat: „Că aş putea deveni cea mai în vârstă proaspătă mamă din lume nu înseamnă nimic pentru mine. Vreau doar să îmi văd copilaşii sănătoşi şi să am grijă de ei cât timp voi fi în putere”. Ea a fost, oficial, în perioada 2008 – 2016, cea mai în vârstă femeie care a născut din lume, şi, a rămas, evident, cea mai bătrână mamă care a născut gemeni din istorie.
  • noiembrie 2008 – Indianca Rajo Devi Lohan, în vârstă de 70 de ani, a născut o fată, Naveen, în urma unui tratament de fertilizare in vitro cu ovocite donate, tatăl copilului fiind soţul doamnei, Baba Ral „Balla” Lohan, în vârstă de 71 de ani. La scurt timp după naştere, ca urmare a unor complicaţii la naştere, starea femeii s-a deteriorat accentuat, fiind cu greu salvată de la moarte de medici.
  • 29 decembrie 2006 – Maria del Carmen Bousada, din Spania, a născut gemeni, doi băieţi pe nume Pau şi Christian, la spitalul Sant Pau din Barcelona, la vârsta de 66 de ani, 11 luni şi 24 de zile. Procedeul medical prin care femeia a rămas însărcinată a fost tratamentul de fertilizare in vitro postmenopauză, cu donare de ovocite şi de material seminal de la doi bărbaţi.

Copiii s-au născut prin operaţie de cezariană şi au cântărit la naştere câte 1,6 kg.

Familia Mariei nu a ştiut că femeia a mers la Los Angeles pentru fertilizare in vitro, iar mai apoi a crezut că aceasta glumeşte când le-a spus că procedeul a reuşit şi că este însărcinată. Ea a declarat atunci „Mama mea a trăit 101 ani şi nu am nici un motiv să nu îmi doresc şi eu acelaşi lucru”. Însă Maria avea să treacă la cele veşnice la 11 iulie 2009, în urma unui cancer la stomac, care a fost descoperit imediat după ce a născut.

  • În ianuarie 2005 – românca Adriana Iliescu a născut o fată, pe nume Eliza Maria, la vârsta de 66 de ani, 7 luni şi 16 zile. În urma unui tratament de fertilizare in vitro cu donare de ovocite, tratament postmenopauză şi donare de material seminal, ea a rămas însărcinată iniţial cu tripleţi, însă la scurtă vreme unul din embrioni s-a dovedit neviabil. În urma operaţiei de cezariană, unul din bebeluşi a fost declarat mort la naştere, însă Eliza Maria a fost norocoasă.

Adriana Iliescu a deţinut timp de peste un an şi jumătate recordul oficial de cea mai în vârstă femeie care a născut din întrega lume. Acum Eliza a împlinit 11 ani iar doamna Ilescu are aproape 78.

  • În iunie 2010 – o altă indiancă, pe nume Bhateri Devi Singh a născut, la 66 de ani, tripleţi, doi băieţi şi o fată, în urma unui tratament FIV postmenopauză cu donare de ovocite, tatăl copiilor fiind soţul femeii, Deva Singh, în vârstă de 64 de ani. Din păcate unul dintre copii a murit la câteva zile după naştere. Indianca nu mai avusese copii până la acea vârstă şi a rămas până în prezent cea mai bătrână femeie din lume care a născut tripleţi.
  • În 28 mai 2009, britanica Elizabeth „Lizzie” Adeney a născut un băiat, Jolyon, la vârsta de 66 de ani, la spitalul Addenbrooke’s din Cambridge. Metoda de înseminare a fost aceeaşi, iar materialul seminal a fost furnizat de un donator anonim din Ucraina, acolo unde s-a desfăşurat şi procedura de fertilizare in vitro.

Elisabeth a declarat, imediat după naştere: „Nu contează vârsta fizică, ci cum mă simt: în unele zile mă simt de 39 de ani, în altele de 56”. Interesant este faptul că britanica a apelat la un donator ucrainean întrucât soţul ei, Robert Adeney, în vârstă de 71 de ani, a refuzat să participe la procedura de fertilizare a femeii, după naşterea lui Jolyon, aceasta fiind, se pare, cauza divorţului ulterior dintre cei doi.

  • În februarie 2011, Valentyna Pidverbna, din Ucraina a născut o fată perfect normală, de 3,3 kg şi 54 de cm, la vârsta de 66 de ani, după acelaşi tip de tratament FIV şi donator masculin anonim. Ea se afla la cea de-a treia încercare de fertilizare in vitro, primele două fiind nereuşite
  • În aprilie 1999, britanica Harriet Stole Ross Stoll, de 66 de ani, a născut un băiat, Henry Thomas, după ce a aceptat să fie mamă purtătoare pentru nora sa, diagnosticată cu infertilitate, care i-a donat ovocite, procedeul de înseminare fiind FIV, iar donator fiind fiul Harrietei
  • În octombrie 2015, nemţoiaca Annegret Raunigk, fostă profesoară de engleză şi rusă, în vârstă de 65 de ani, a născut patru copii după o procedură de FIV, fiind până în prezent cea mai vârstnică femeie care a născut cvadrupleţi, în întrega lume. Aceasta se întâmpla la 10 ani distanţă după ce, la 55 de ani, femeia născuse o fetiţă, pe nume Lelia, care s-a alăturat astfel celor 12 copii pe care femeia îi mai avea – 5 fete şi 7 băieţi, născuţi din cinci taţi diferiţi, şi celor şase nepoţi. Culmea este că Leila a fost concepută pe cale naturală.