Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului

La noapte, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului. Este una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice şi poate afecta orice familie, indiferent de condiţia socială, zona geografică sau nivelul de educaţie, se precizează într-un comunicat, în care se aminteşte faptul că aproape 30.000 de români suferă de această boală. Preşedintele Klaus Iohannis susţine programele care îşi propun îmbunătăţirea calităţii vieţii celor bolnavi şi integrarea lor în societate – mai precizează Administraţia Prezidenţială. Ziua Internaţională de conştientizare a autismului a fost instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu nouă ani, pentru ca publicul larg să înţeleagă mai bine care sunt nevoile persoanelor care suferă de autism.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie)