Dezbatere la Paris cu tema „Memoria Holocaustului în spaţiul public român şi francez”

Ambasada României în Republica franceză găzduieşte miercuri, 25 mai 2016, o conferinţă care se doreşte a fi un prilej de reflecţie şi împărtăşire a discursului public despre Holocaust în România şi în Franţa.

Conferinţa este organizată de Institutul Cultural Român de la Paris şi de către Ambasada României la Paris în timpul preşedinţiei române a Alianţei Internaţionale pentru  Memoria Holocaustului (IHRA).

„Memoria Holocaustului în spaţiul public român şi francez” este o temă care va fi dezbătută de istoricul Annette Wieviorka, care va vorbi despre construcţia memoriei Holocaustului în spaţiul public francez, de Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, care va aborda subiectul competiţiei memoriilor despre Holocaust în spaţiul public românesc, şi de profesorul Zoltan Tibori Szabó, care va exemplifica prezenţa vizuală a Holocaustului în spaţiul public transilvan de la al doilea război mondial până azi. Dezbaterea va fi moderată de istoricul Adrian Cioroianu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.

Publicul parizian va asista la mărturiile a doi supravieţuitori: domnul Liviu Beris, supravieţuitor al deportării evreilor în Transnistria şi domnul Samy Briss, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi.

Memoria Holocaustului este astăzi prezentată ca o lecţie universală, împărtăşită de comunitatea internaţională, un punct de reper pentru a construi secolul XXI pe valori civice şi morale comune.

Fiind o memorie omniprezentă în societăţile contemporane, memoria Holocaustului este învestită cu o funcţie eminamente educativă, susţinută şi promovată de publicarea de lucrări, mărturii, producţii audiovizuale, comemorări, expoziţii, muzee şi monumente memoriale.

Despre participanţii la dezbatere:

Annette Wieviorka este istoric francez, specialist în Holocaust şi istoria evreilor în secolul XX, directoare a Centrului naţional de cercetare ştiinţifică (CNRS). Este, de asemenea, autoare a numeroase publicaţii şi a serialului documentar „14 mărturii de la Auschwitz”.

Adrian Cioroianu este istoric, jurnalist şi om politic român. Fost ministru al Afacerilor externe al României, Adrian Cioroianu este azi ambasador, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

Alexandru Florian, profesor de ştiinţe politice şi specialist al tranziţiei politice în ţările Europei de est, este directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”. Alexandru Florian este autorul a numeroase lucrări despre Holocaustul în România.

Zoltan Tibori Szabó este istoric şi specialist al Holocaustului din Transilvania, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Zoltan Tibori Szabó est autorul unor numeroase publicaţii despre istoria Transilvaniei dupa cel de-al doilea război mondial.