Indonezia: Mii de copii muncesc ilegal şi se îmbolnăvesc pe plantaţiile de tutun

Plantaţiile indoneziene de tutun, care furnizează materia primă pentru mărci occidentale celebre de ţigarete, angajează mii de copii care muncesc în condiţii periculoase pentru sănătatea lor, a acuzat miercuri un raport al organizaţiei Human Rights Watch (HRW).

În ciuda legislaţiei care interzice angajarea minorilor în industriile periculoase, HRW citează zeci de cazuri de îmbolnăvire a unor copii – uneori în vârstă de doar 8 ani – care au lucrat fără echipamente de protecţie cu frunze de tutun sau pesticide.

Indonezia are nu mai puţin de 500.000 de plantaţii de tutun care alimentează în principal piaţa internă, dar un sfert dintre acestea furnizează materia primă pentru export. Tutunul indonezian se regăseşte în foarte multe mărci de ţigări cunoscute din Europa şi Statele Unite.

Tinerii lucrători au declarat pentru reprezentanţii Human Rights Watch că prezintă adesea ameţeli, stări de vomă, migrene sau slăbiciune musculară, simptome numite „boala tutunului verde”. Starea de rău este provocată de absorbţia prin piele a unor cantităţi mari de nicotină după manipularea frunzelor de tutun proaspete. Constituţia fragilă a copiilor care muncesc pe plantaţii favorizează instalarea acestor simptome.

Vârsta legală pentru a munci în Indonezia este de 15 ani. Cu toate acestea, serviciul indonezian pentru protecţia copilului recunoaşte că această limită nu este respectată.

Nici una dintre multinaţionalele din industria tutunului care activează în această ţară nu are o politică suficient de bine elaborată care să garanteze protejarea copiilor, afirmă organizaţia Human Rights Watch în raportul de 113 pagini intitulat „Am recolta în sânge: Munca periculoasă depusă de copii pe plantaţiile de tutun din Indonezia”

Tutunul este cumpărat fie direct de la furnizori, fie de pe piaţa internaţională, acolo unde sursa este greu de identificat. Un responsabil din cadrul unei mari corporaţii a tutunului a declarat pentru France Presse că firma depune eforturi pentru a se asigura că nu cumpără tutun cules cu ajutorul copiilor, dar recunoaşte că nu întotdeauna acest lucru este posibil, traseul materiei prime fiind unul complicat.

Sursa: France Presse
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă