Garri Kasparov este de părere că Federaţia Internaţională de Şah este coruptă şi irecuperabilă

Garri Kasparov, fost campion mondial rus la şah, consideră că organizaţia internaţională a acestei ramuri sportive, FIDE, coordonată din 1995 de preşedintele Kirsan Iliujinov, a devenit „coruptă şi irecuperabilă”. Într-un declaraţie acordată la Madrid agenţiei de presă spaniole, Kasparov a precizat că nu mai doreşte să fie preşedintele FIDE, funcţie – obţinută în 2014 – prin intermediul căreia a încercat fără succes să lupte împotriva lui Iliujinov. Conform ex-campionului mondial, FIDE a devenit o organizaţie coruptă, improprie reprezentării şahului, în privinţa căreia nu există voinţă politică pentru reformarea acesteia. „FIDE a devenit o maşinărie de spălat bani” – a declarat Kasparov, care a menţionat totodată că, deşi peste trei luni în Azerbaidjan, la Baku, oraşul său natal, va avea loc Olimpiada de şah, el nu va fi prezent la acest eveniment. Ca explicaţie, Kasparov a precizat că, prin neparticiparea sa, doreşte de asemenea să protesteze faţă de situaţia drepturilor omului în Azerbaidjan.

(www.mediamix.mti.hu – 3 iunie)