Fostul ministru al Apărării din perioada 1990-1991 Victor Atanasie Stănculescu a murit

Fostul ministru al Apărării din perioada 1990-1991 Victor Atanasie Stănculescu, a murit, astăzi, la vârsta de 88 de ani Fostului general al Armatei Române, Victor Sănculescu a fost un personaj cheie al Revoluţiei din Decembrie 1989, când în calitate de prim adjunct al Ministrului Apărării a fost trimis la Timişoara să reprime manifestaţiile de stradă care începuseră pe 16 decembrie. Pentru rolul jucat în reprimarea Revoluţiei, Curtea Supremă l-a condamnat definitiv, în anul 2008, la 15 ani de închisoare din care a executat doar cinci, fiind eliberat condiţionat din motive medicale. Ca urmare a acestei condamnări, Victor Stănculescu a fost degradat militar.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie)