Ikea scoate de pe piaţa din Statele Unite şi Canada aproape 36 de milioane de comode cu sertare

Ikea scoate de pe piaţa din Statele Unite şi Canada aproape 36 de milioane de comode cu sertare de diferite modele, după ce trei copii americani au murit din cauza mobilierului răsturnat. Iniţial, potrivit BBC, Ikea le-a recomandat la începutul acestui an clienţilor din toată lumea să prindă mobilierul de perete pentru a preveni riscul de răsturnare. Comunicatul apare şi pe site-ul românesc al companiei. Ultimul deces, petrecut în februarie în Statele Unite, a condus însă la rechemarea întregului sortiment, dar numai de la cumpărătorii americani şi canadieni. Ikea oferă fie banii înapoi total sau parţial, fie un sistem gratuit de ancorare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iunie