Lucrări de montare a unor separatoare de sensuri pe DN 1, în zona comunei Floreşti

Centrul Infotrafic al Poliţiei îi informează pe cei care se vor afla astăzi pe DN 1, în zona comunei Floreşti, din judeţul Prahova, că până la ora 18:00 se execută lucrări de montare a unor separatoare de sensuri. Circulaţia va fi deviată de pe benzile centrale pe cele marginale. Conducătorilor auto li se recomandă să se încadreze din timp pe benzile deschise traficului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 august)