Reprezentanţii Rompetrol Rafinare şi Romserv vor fi audiaţi de procurorii constănţeni în urma incendiului de la Petromidia

Procurorii constăţeni îi vor audia peste două zile pe reprezentanţii Rompetrol Rafinare şi Romserv în dosarul deschis pe marginea incendiului produs lunea trecută în care o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost grav rănite. Corespondentul RRA Mona Constantinescu a transmis că angajaţii şi conducerile celor două societăţi au fost convocaţi pentru a da informaţii suplimentare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Între timp, compania a declanşat o anchetă internă şi a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală toate documentele solicitate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 august