Calendarul evenimentelor, 2 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Programul vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, aflat în vizită în România (1 – 2 sep.). Din programul de astăzi:

  • ora 10:00 – întâlnire cu premierul Dacian Cioloş– la Palatul Victoria, P-ța Victoriei nr.1
  • ora 11:00 – întâlnire cu Costin Borc, viceprim-ministru și ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri- la Ministerul Economiei, Calea Victoriei nr.152
  • ora 13:15 – prânz de lucru cu Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice
  • ora 14:45 – întâlnire cu Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene – la Ministerul Fondurilor Europene, Bd. Ion Mihalache nr.15-17

* Bratislava: În perioada 2-4 septembrie senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților şi ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu participă la Conferinţa interparlamentară privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună, care este organizată sub egida Preşedinţiei slovace la Consiliul UE, iar agenda lucrărilor cuprinde două sesiuni: “UE ca actor global: în căutarea unui model eficient de diplomaţie multilaterală”, respectiv “Balcanii de Vest şi UE: cooperare şi integrare”

– Guvern

* Guvernul a declarat 2 septembrie 2016 zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia, printre care s-au aflat și cetăţeni români, precum și în semn de solidaritate cu poporul italian

– Ministere

*Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, participă la masa rotundă cu experţi români în domeniul migraţiei, din cadrul conferinţei „Facing a New ‘Age of Migration’? Methodological Challenges, Conceptual Questions, Political Entanglements” – European Sociological Association – ora 17:15, la sediul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială

* Cluj-Napoca:Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, participă la dezbaterea ‘”Sistemul Penitenciar din România. Măsuri pentru reducerea sustenabilă a supraaglomerării şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie”; declaraţii de presă – ora 13:00, la Prefectura Cluj

– Apărare, Interme

* Ciolpani: Prezentare a echipei naționale de căutare-salvare urbană acreditată INSARAG – ora 10:30, în poligonul de pregătire al Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență. Pe timpul evenimentului vor fi desfășurate exerciții ale salvatorilor cu echipamentele specifice utilizate în misiuni de căutare și salvare de sub dărâmături, de la înălțimi sau alte medii ostile vieții

– Partide

* Bistriţa:Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa-Năsăud – ora 11:00

– Minorităţi

* Sibiu: Evenimentul „Zilele Culturii Romilor”, ediţia a X-a, organizat de Centrul Creştin al Romilor – în Piaţa Mică (2 – 4 sep.)

– Administraţie

* Braşov:Consiliul Judeţean Braşov organizează o şedinţă de analiză privind măsurile de igienizare a albiei pârâului Tărlung – ora 11:00

– Economic

* Braşov: Deschiderea târgului informativ ‘Made în Braşov’ – eveniment organizat de Asociaţia Clubul Economic German din Braşov – ora 14:00 – Colegiul Naţional ‘Andrei Şaguna’

* Constanţa: Expocar Trade, distribuitor autorizat Opel, Mazda, Suzuki şi Ssangyong, participă la Salon Auto Maritimo, în perioada 2-4 septembrie, la Maritimo Shopping Center

*Vaslui: Târgul meşterilor populari, ediţia a XIV-a (2-4 sep.)

– Mediu

* Crişan, jud. Tulcea: cu ocazia Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (1 septembrie), Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării va marca aniversarea a 26 de ani de la declararea rezervaţiei biosferei prin acţiuni de conştientizare şi educaţie ecologică în cadrul Festivalului Borşului de peşte de la Crişan, ediţia a IV- a, unde în colaborare cu Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Filiala Tulcea, se vor organiza concursuri pentru copii cu tematică ecologică şi  gastronomie, ateliere de creaţie, jocuri

– Învăţământ, Cercetare

*Deschiderea Conferinţei naţionale a profesorilor de limba engleză, ediţia a IX-a (2-4 sep.) – ora 11:00, la Rin Grand Hotel

* Ploieşti: ARGO Debate (http://argodebate.ro), asociație educațională regională organizează cea de-a V-a ediție a turneului internațional „ARGO Open”, singura competiție internațională de dezbateri pentru elevi din România – ora 11:00, la Colegiul Economic Virgil Madgearu (2 – 6 sep.)

– Istorie

* Putna, jud. Suceava: Simpozionul Internaţional de Istorie „Colocviile Putnei”, dedicat în special istoriei epocii voievodului Ştefan cel Mare şi istoriei Mănăstirii Putna, dar şi mănăstirilor din Bucovina (2 – 6 sep.)

– Cultură

* Recital de flaut şi poezie „Peisaje lăuntrice” susţinut de flautistul Matei Ioachimescu şi poetul Claudiu Komartin. Invitată specială: Verona Maier, pian – ora 18:00, Salonul de muzică al Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei, nr. 141

* BestMusic Live Concerts prezintă un concert cu trupa Byron (Dan Byron – voce, chitara, flaut, 6fingers – voce, clape, chitară, Laszlo Demeter – chitara bass şi Dan Georgescu – tobe) – ora 22:30, la Hard Rock Cafe

* Băicoi, jud. Prahova: Ediția a III-a a Festivalului Internațional de Filme de Scurt Metraj „Arkadia ShortFest”, organizat de Asociaţia Culturală Arkadia, în parteneriat cu Camexip SA, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei – în spațiul neconvențional al Uzinelor Camexip (2 – 4  sep.). . Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 19:00 – vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă
  • ora 20:00 – proiecția documentarului „Nourathar”

* Câmpulung- Muscel: Începe a 30-a ediţie a festivalului concurs “Posada Rock 2016”, organizat de Asociatia Rock Culture în parteneriat cu Primăria municipiului – ora 15:00, pe Stadionul Municipal

* Constanţa: Festivalul Internaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco-Tătar (2 – 3 sep.). Din program:

  • ora 11:00 – parada costumelor tradiționale – pe traseul City Park Mall – Bd. Alexandru Lăpuşneanu – stațiunea Mamaia – Radio Constanța
  • ora 13:00 – spectacol susţinut de ansamblurile participante la cea de-a XXII-a ediţie a festivalului – pe terasa Radio Vacanţa, din Mamaia

* Pucioasa, jud. Dâmboviţa: Deschiderea oficială a celei de-a XVII-a ediţii a serbărilor oraşului, cu o slujbă religioasă de Te Deum – ora 16:30, în Parcul Independenţei

* Sibiu: În cadrul evenimentului “Salonul Internaţional de Artă Fotografică, ed. a XVII –a, Sibiu 2016″, are loc vernisajul expoziţiei “SUPRAREALISM” – ora 17:00, la Centrul de Informaţii pentru Turişti din cadrul Primăriei Municipiului (2-13 septembrie)

* Sânnicolau Mare, jud. Timiş: Încep “Zilele Orașului” (2-4 sep.), cu un spectacol susţinut de Adriana Curtu Voaidoș, Petrică Miulescu Irimică şi Cosmin Popa împreună cu formaţia – ora 20:00, la Teatrul de Vară al Castelului Nako

* Chişinău: Sub egida Salonului Internațional de Carte – Bookfest din Chișinău, ediția a XXV-a, are loc lansarea volumului „Radicalitate și nuanță” al criticului Mircea Martin – ora 10:30, la Biblioteca Națională a Moldovei

  • ora 11:15 – masa rotundă „Cartea în era Internetului” la care vor participa invitații ICR: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, acad. Mircea Martin, prozatorii Ioan Groșan și Horia Gârbea, poeții Ioan Es. Pop și Teodor Dună – la Biblioteca Națională a Moldovei

* Bruxelles: La invitaţia ICR Bruxelles, autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu va participa în cadrul standului EUNIC, la Pavilionul Internaţional al Festivalului de Bandă Desenată (2 – 4 sep.). Mihai I. Grăjdeanu va prezenta expoziția „Povești din România”, alături de autori de benzi desenate din Estonia, Polonia, Portugalia, Turcia, Țara Bascilor și Ungaria

* Polonia:În perioada 2 septembrie 2016 – 26 februarie 2017, la Muzeul de Etnografie din Wrocław va fi prezentată expoziţia „Comori ale culturii europene tradiţionale”, eveniment ce se desfăşoară sub patronajul Comitetului Polonez UNESCO şi al Institutului Naţional al Patrimoniului din Polonia, în programul Capitalei Culturale Europene 2016.Expoziția are ca scop prezentarea fenomenelor patrimoniului cultural imaterial din 28 de țări europene, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO – lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității și lista patrimoniului cultural imaterial care are nevoie urgentă de protecție

– Sport

* A X-a ediţie a Tiger Classic Bucharest, eveniment complex, destinat atât sportivilor ce vor evolua pe scenele de concurs cât şi participanţilor ce vor avea posibilitatea să se înscrie la diverse concursuri cu premii – ora 10:00, la Romexpo (2 – 4 sep.)

* A doua ediţie a Campionatului European de Baschet 3X3 – la AFI Palace Cotroceni (2 – 4 sep.)

* Cluj-Napoca: Asociaţia Judeţeană de Ciclism şi Triatlon Cluj şi Clubul Sportiv Voinţa Cluj-Napoca, în colaborare cu Federaţia Română de Ciclism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj organizează în perioada 2 – 4 septembrie  “Turul Ciclist al Clujului” şi “Trofeul Ardealul” –  ora 16:00, start: intersecţie drumul Sf. Ioan cu Str. Bucium

* Avrig, Jud. Hunedoara: În zilele de 2-3 septembrie Retromobil Club Romania organizeaza ediţia a XVII-a a Raliului Carpati Retro. 50 de echipaje vor lua startul astăzi din Avrig (Palatul Brukenthal, începand cu ora 14:00, din minut

in minut). Prima etapa a raliului se va incheia la Orăştie (Arsenal Park, primul automobil la 18:30)

* Mediaş: În cadrul grupei 5 a preliminariilor EURO 2017, are loc partida dintre selecționatele Under 21 a României și a Luxemburgului – ora 20:30, pe Stadionul Gaz Metan

– Diverse

* Tradiţionalul Târg al Anticarilor, organizat bianual de către Primăria Sectorului 2 – la sediul primăriei (2 – 4 sep.)

– S-a întâmplat într-o zi de 2 septembrie

* Cu 574 de ani în urmă (1442) Iancu de Hunedoara obţinea, în bătălia de pe cursul superior al Ialomiţei, o strălucită victorie asupra turcilor, conduşi de Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei. Victoria de pe Ialomiţa a marcat începutul campaniei ofensive a lui Iancu de Hunedoara împotriva Imperiului Otoman

* Se împlinesc 350 de ani (1666) de la izbucnirea „marelui incendiu” al Londrei, care, timp de cinci zile, distruge o mare parte a oraşului. Focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al oraşului. A distrus 13.200 de case, 87 de biserici de mir, Catedrala Sf. Pavel, şi mare parte din clădirile autorităţilor orăşeneşti. S-a estimat că a distrus casele a 70.000 din cei 80.000 de locuitori. Numărul morţilor în urma incendiului nu este cunoscut dar, prin tradiţie, este considerat a fi foarte mic, întrucât s-a înregistrat moartea a doar şase persoane. Recent, au apărut contestări ale acestei idei, pe temeiul că decesul celor săraci şi a oamenilor din clasa de mijloc nu s-au înregistrat nicăieri, şi pe acela că focul ar fi carbonizat total rămăşiţele multor victime, fără ca ele să poată fi identificate

* Acum 187 de ani (1829) prin Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol (azi Edirne), care încheia războiul ruso-turc din anii 1828-1829, Principatele Române (aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi protectoratul Rusiei) îşi recăpătau autonomia administrativă (2/14)

* În urmă cu 168 de ani (1848), între 2/14 şi 16/28 septembrie, a avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj. Cei aproximativ 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, astfel începând formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad

* Cu 98 de ani în urmă (1918) la Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor s-a votat o moţiune prin care s-a cerut dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite (2/15)

* Acum 71 de ani (1945) s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial, declanşat la 1.IX.1939, prin atacul Germaniei asupra Poloniei. La data de 2.IX.1945 a fost semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei

* Se împlinesc 40 de ani (1976) de la inaugurarea magazinului „Unirea” din Bucureşti, actualul „Unirea Shopping Center”

* Cu 26 de ani în urmă (1990) a intrat în vigoare Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989. România a ratificat Convenţia la 27.IX.1990

* Şi tot într-o zi de 2 septembrie, acum 21 de ani (1995) s-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, închinat celor mai influenți cântăreți și producători de muzică rock

Aniversări – Comemorări

– 1831: S-a născut folcloristul Simeon Mangiuca; studii privind obiceiurile populare româneşti şi colindele; lucrări de etnobotanică; membru de onoare al Academiei Române din 1890 (m. 1890) – 185 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morţii 4.XII.1890 (stilul nou)

– 1860: S-a născut compozitorul de muzică corală şi dirijorul Ion Costescu (m. 1935)

– 1861: S-a născut Mircea Demetriade, poet şi dramaturg; a tradus din lirica franceză; fiul actorului Costache Demetriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu (m. 1914) – 155 de ani

– 1887, 2/14: S-a născut matematicianul Simion Stoilow; considerat întemeietor al şcolii româneşti de matematică modernă; unul dintre creatorii, pe plan mondial, ai teoriei topologice a funcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1945 (m. 1961)

– 1895: S-a născut D.[umitru] I.[on] Suchianu, jurist, sociolog, eseist, traducător, istoric, critic literar şi de film (m. 1985)

– 1900: A murit Aron Densusianu (născut Aron Pop), istoric şi critic literar (a fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române), poet şi folclorist; unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877; frate cu istoricul Nicolae Densusianu şi tatăl criticului Ovid Densusianu (n. 1837)

– 1916: S-a născut Zsigmond (Sigismund) Jakó Pal, istoric de naţionalitate maghiară din România; specialist în istoria culturii şi societăţii medievale transilvănene, în ştiinţe auxiliare istoriei, cu deosebire în diplomatică şi paleografie latină medievală transilvăneană; membru de onoare al Academiei Române din 1996 (m. 2008) – 100 de ani

– 1917: S-a născut medicul ftiziolog Constantin Anastasatu; lucrări în domeniul chimioterapiei şi chimioprofilaxiei în tuberculoză; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 1995)

– 1920: S-a născut actriţa Irina Răchiţeanu-Şirianu (m. 1993)

– 1923: S-a născut pictorul Virgil Preda, personalitate de prim rang a artei plastice românești (m. 2011)

– 1928: S-a născut Alexandru Duţu, istoric şi critic literar, comparatist şi traducător (m. 1999)

– 1935: S-a născut poetul Damian Ureche (m. 1994)

– 1942: S-a născut dirijorul de cor şi profesorul Diodor Nicoară; fost senator în legislatura 1990-1992

– 1947: S-a născut publicistul, scriitorul şi cineastul Petru Maier-Bianu; în calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturale ACCUMM, create împreună cu soţia sa, pianista Verona Maier, a coordonat stagiunea muzicală „Iosif Sava” găzduită de Palatul Suţu şi a iniţiat Premiul pentru muzică de scenă, decernat la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier (m. 2011)

– 1952: S-a născut Gheorghe Iancu, jurist, profesor universitar, doctor în drept, Avocat al Poporului în perioada septembrie 2011 – iulie 201

– 1964: S-a născut mezzosoprana Ruxandra Donose

– 1966: A murit Teodor Murăşanu, poet, preot greco-catolic, pedagog, deţinut politic; unul dintre animatorii vieţii literare din Transilvania interbelică, a iniţiat şi a condus revista „Pagini literare” (Turda, 1934-1943), încurajând tinerii scriitori ardeleni ai epocii; tatăl academicianului Camil Mureşanu (n. 1891) – 50 de ani

– 1973: A murit medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1915

– 1996: A murit germanistul Jean Livescu; lucrări de istorie literară, didactice şi lexicografice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1906) – 20 de ani

– 2002: A murit Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste (n. 1939)

– 2004: A murit juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1913)

– 2005: A murit Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat şi om politic liberal; deţinut politic între anii 1959 şi 1964 (n. 1919)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing/Vientiane: Președintele Barack Obama se va deplasa în China și Laos (2 – 9 sep.). În China, el va participa la un summit al Grupului celor 20 de economii majore în Hangzhou și va avea o întâlnire cu președintele chinez, Xi Jinping, pentru a discuta chestiuni bilaterale și globale. În Laos, Obama va participa la un summit între Statele Unite și Asociația celor 10 membri ai naţiunilor din sud-estul Asiei

– Vladivostok, Rusia: Preşedintele rus, Vladimir Putin, se întâlneşte cu premierul japonez, Shinzo Abe

– Berlin: Deschiderea Salonului IFA, cea mai mare expoziţie de produse electronice din Europa (2 – 7 sep.)

– Deauville, Franţa: A 42-a ediţie a Festivalului de film american (2 – 11 sep.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Socialiste Vietnam; aniversarea proclamării independenţei – 1945

– 1397: A murit Francesco Landini, poet, organist şi compozitor italian (n. ~1325)

– 1652: A murit pictorul spaniol José de Ribera y Cucó (Jusepe de Ribera) (n. 1591)

– 1675: S-a născut William Somervile, poet englez (m. 1742)

– 1764: A murit Nathaniel Bliss, astronom regal englez (n. 1700)

– 1805: S-a născut Esteban Echeverría, scriitor şi om politic argentinian (m. 1851)

– 1814: S-a născut istoricul şi arheologul german Ernst Curtius (m. 1896)

– 1834: A murit inginerul şi arhitectul scoţian Thomas Telford (n. 1757)

– 1840: S-a născut scriitorul italian Giovanni Verga (m. 1922)

– 1852: S-a născut Paul Bourget, romancier, poet şi autor dramatic francez (m. 1935)

– 1853: S-a născut Wilhelm Ostwald, chimist, fizician şi filosof german; a descoperit legea diluţiei unui electrolit (1888); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1909 (m. 1932)

– 1854: S-a născut Hans Henrik Jæger, scriitor şi filosof norvegian (m. 1910)

– 1865: A murit Sir William-Rowan Hamilton, matematician şi fizician irlandez; lucrări în domeniile algebrei, opticii şi mecanicii analitice (n. 1805)

– 1894: S-a născut scriitorul austriac Joseph Roth (m. 1939)

– 1895: S-a născut Monique Saint-Hélier (născută Berthe Briod), scriitoare şi pictoriţă elvețiană (m. 1955)

– 1908: S-a născut Nikolai A. Kozyrev, astronom şi astrofizician rus, cunoscut pentru descoperirile sale privind activităţile vulcanice de pe Lună (m. 1983)

– 1910: A murit pictorul francez Henri Rousseau (supranumit „Le Douanier” – Vameşul); considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai picturii naive din secolul XX (n. 1844)

– 1922: A murit scriitorul Henry Lawson, personalitate reprezentativă a culturii australiene (n. 1867)

– 1923: S-a născut matematicianul francez René Frédéric Thom; lucrări de topologie; a elaborat „teorema catastrofei”, cu largi aplicaţii în fizică, biologie şi ştiinţe sociale (m. 2002)

– 1928: S-a născut cineastul american Mel Stuart (numele la naştere – Stuart Solomon) (m. 2012)

– 1937: A murit Pierre de Coubertin, filosof, istoric şi sociolog francez; fondatorul Jocurilor Olimpice moderne; preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional între anii 1896 şi 1925 (n. 1863)

– 1940: S-a născut Régis Debray, filosof, jurnalist şi academician francez

– 1944: S-a născut Gilles Marchal, compozitor și interpret francez (m. 2013)

– 1955: A murit Rudolf Kattnigg, compozitor, pianist și dirijor austriac (n. 1895)

– 1964: S-a născut actorul american Keanu Reeves

– 1966: S-a născut Salma Hayek, actriţă, regizoare şi producătoare de film mexicană şi americană – 50 de ani

– 1969: A murit Hồ Chí Minh, om politic vietnamez, preşedinte al R.D.Vietnam (1945-1969); unul dintre fondatorii Partidului Comunist din Indochina (1930) şi al Ligii pentru Independenţa Vietnamului (1941); a condus lupta de eliberare a ţării de sub stăpânirea colonială franceză (1946-1954) şi împotriva regimului de la Saigon, aliat al SUA (1959-1969) (n. 1890)

– 1973: A murit scriitorul britanic John Ronald Revel Tolkien, creatorul trilogiei „Stăpânul inelelor” (n. 1892, în Republica Sud Africană)

– 1981: A murit compozitorul polonez Tadeusz Baird (n. 1928) – 35 de ani

– 1995: A murit dirijorul ceh Václav Neumann (n. 1920)

– 2000: A murit Curt Siodmak, scriitor german de romane science-fiction, multe dintre acestea ecranizate, autorul fiind şi scenarist şi regizor (n. 1902)

– 2001: A murit Christian Barnard, medicul sud-african care a realizat primul transplant reuşit al unei inimi umane – la 3.XII.1967, la spitalul Grote Schuur din Cape Town/RSA (n. 1922) – 15 ani

– 2004: A murit Joan Oró, om de știință catalan, ale cărui cercetări au fost deosebit de importante în stabilirea originii vieţii (n. 1923)

– 2012: A murit compozitorul portughez de muzică clasică Emmanuel Nunes, stabilit în Franţa din 1964 (n. 1941)

– 2013: A murit actriţa franceză Valérie Benguigui (n. 1965). NOTĂ: Site-ul http://www.lesgensducinema.com/biographie/Valerie%20Benguigui.htm menţionează ca an al naşterii 1961

– 2013: A murit economistul şi profesorul american de origine britanică Ronald (Harry) Coase; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1991 (n. 1910)

– 2013: A murit scriitorul şi editorul american Frederik (George) Pohl; unul dintre întemeietorii genului SF (n. 1919)