Anchetă în cazul posibilei încălcări a codului de etică al UE de către fostul preşedinte al Comisiei, Jose Manuel Barroso

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a solicitat o anchetă fără precedent pentru a se stabili dacă predecesorul său, Jose Manuel Barroso, a încălcat reglementările etice ale Uniunii Europene. Domnul Barroso a fost criticat pentru faptul că a acceptat o funcţie în cadrul băncii americane de investiţii Goldman Sachs, pentru a consilia instituţia bancară în privinţa deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Săptămâna trecută, Ombudsmanul European a exprimat îngijorare faţă de noul rol al domnului Barroso la banca americană. Preşedintele Franţei a calificat drept „inacceptabilă din punct de vedere moral” funcţia domnului Barroso la Goldman Sachs, subliniind faptul că această bancă a fost implicată în scandalul creditelor ipotecare ce a cauzat criza financiară din 2008 şi a ajutat Grecia să ascundă adevărata amplare a datoriilor sale. Într-o scrisoare adresată Ombudsmanului European, Emily O’Reilly, domnul Juncker afirmă că fostul preşedinte Barroso va trebui să se supună regulilor UE privind transparenţa şi face trimitere la un articol din tratatele UE, intitulat 245 TFEU, potrivit căruia foştii comisari au „datoria de a se comporta cu integritate şi discreţie în ceea ce priveşte acceptarea anumitor funcţii sau beneficii, după ce îşi încheie mandatul”. Dacă este dovedită o încălcare a acestui cod etic, Comisia îi poate retrage fostului preşedinte pensia din partea UE.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 septembrie