Textul moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie împotriva guvernului a fost citit în plenul parlamentului

Textul moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie împotriva guvernului a fost citit, astăzi, în plenul parlamentului. PNL şi USR, semnatarele documentului, îi solicită premierului Sorin Grindeanu să îşi asume eroarea de a fi adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale şi să demisioneze.

Reporter: Amalia Bojescu – Moţiunea de cenzură a fost citită în plenul parlamentului de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, care declara că România are nevoie de un guvern competent, care să fie preocupat de problemele reale cu care se confruntă societatea.

Cătălin Predoiu: Domnilor de la PSD şi ALDE, renunţaţi la legalizarea furtului în România. Vă somăm, domnilor, să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja corupţia şi la a atenta la viaţa, iguranţa şi viitorul românilor.

Reporter: Premierul Sorin Grindeanu a avut o întâlnire cu grupurile reunite ale PSD, iar la sfârşit, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a reafirmat susţinerea pentru actualul cabinet.

Liviu Dragnea: Guvernul nu are de ce să demisioneze, guvernul a fost ales… A stabilit domnul prim-ministru cu domnul ministru Iordache că, după ce pică moţiunea de cenzură, amândoi vor avea o discuţie şi premierul va lua o decizie, ceea ce e firesc.

Reporter: Moţiunea de cenzură intitualtă „Guvernul Grindeanu, guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România” este semnată de 123 de parlamentari PNL şi USR şi are susţinerea aleşilor PMP. Documentul va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al parlamentului, miercuri de la ora 12./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie