Reuniune dedicată programului guvernamental „Start Up Nation”

Programul guvernamental „Start Up Nation”, dedicat micilor întreprinzători, îi reuneşte astăzi, la Bucureşti, pe reprezentaţii autorităţilor şi ai mediului de afaceri, ai asociaţiilor profesionale şi ai patronatelor din domeniu. Participanţii discută despre modul în care poate fi impulsionat spiritul antreprenorial, care sunt principalele programe guvernamentale pentru oamenii de afaceri, dar şi modul în care Legea prevenţiei fiscale, aflată în dezbatere publică, susţine mediul de afaceri. La eveniment sunt aşteptaţi să participe şi premierul Sorin Grindeanu, ministrul pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu şi consilierul BNR, Adrian Vasilescu, transmite redactorul nostru Iulian Olescu./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 aprilie