Aplauze la scenă deschisă pentru premianţii Galei Premiilor Muzicale Radio România ediţia a XV-a

Scena Sălii Radio a fost, aseară, gazda muzicii româneşti de nota 10. Cea de a XV-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România a adus laolaltă tot ce are muzica uşoară românească mai bun, mai strălucitor, mai inspirat. Artişti de renume, compozitori, case de producţie, jurnalişti şi spectatori, toţi s-au bucurat de un super-show de calitate ale cărei mize au fost cele 15 premii acordate de Radio România în cadrul tradiţionalului eveniment care recompensează performanţele muzicale de excepţie ale anului care a trecut.

Covorul roşu, camere de luat vederi şi stralucirea blitzurilor, emoţii şi aplauze, au marcat intrarea vedetelor nominalizate la premii în foaierul Sălii Radio.

Ca în fiecare an, trofeele au fost creaţii originale din cristal cu incrustaţii de argint, purtând semnătura aceluiaşi inspirat artist plastic, sticlarul Ioan Tămâian.

Pe parcursul serii au fost acordate 15 premii pentru cele mai bune performanţe ale anului trecut în muzica pop, folk, pop-dance şi pop-rock, artişti de top ai show bizz-ului românesc şi numeroase hituri ale anului 2016 figurând pe lista nominalizaţilor, iar un premiu special a încununat o personalitate a muzicii româneşti.

Premiile au fost înmânate de invitaţi speciali, compozitori şi interpreţi, personalităţi ale vieţii muzicale şi oameni de radio: Dan Creţa, Flavia Voinea, Lenţi Chiriac şi Mihai Pocorski, Ovi, Mihai Cosmin Popescu şi Ducu Bertzi, Gabriela Scraba, George Natsis, Dan Popi, Bogdan Pavlică, Smiley şi Kazibo. Premiul pentru Artistul anului a fost anunţat de Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Premiul special pentru întreaga carieră a fost înmânat de Stela Enache seniorului muzicii uşoare româneşti, Alexandru Jula. Toţi premianţii au fost aplaudaţi îndelung la scenă deschisă.

Pe scena Sălii Radio au urcat rând pe rând şi au cântat live premianţii celei de-a XV-a ediţii a Galei Premiilor Muzicale Radio România:

  1. Cel mai bun debut: Irina Rimes;

  2. Cea mai bună piesă pop-dance: I loved you – DJ Sava feat. Irina Rimes (Irina Rimes, Lu-K Beats / Cat Music, Quantum Music);

  3. Cea mai bună piesă pop-rock: Moment of silence – Ovidiu Anton;

  4. Cea mai bună piesă pop: Gura ta – Delia & Deepcentral (George Călin, Doru Todoruţ / Cat Music & Universal Music România);

  5. Omul cu chitara: Adrian Sărmăşan;

  6. Cel mai bun video: Iubirea schimbă tot – Andra (Andra Records / MediaPro Music, regia Alex Ceauşu – Ador Media);

  7. Cel mai bun compozitor / producător: Andrei Tiberiu Maria & Şerban Cazan;

  8. Albumul anului 2016: Deliria – Delia / Cat Music;

  9. Cel mai bun mesaj: Îndrăgostit deşi n-am vrut – Smiley (Andrei Maria, Marius Pop, Alex Racoviţă, Vlad Popescu, Şerban Cazan, Dorian Micu, Vlad Munteanu);

10. Cea mai bună voce masculină: Florin Ristei;

11. Cel mai bun duo / grup: Delia feat. Deepcentral (Gura ta);

12. Big like: Sub pielea mea – Carla’s Dreams (Carla’s Dreams, Alex Cotoi / Global Records);

13. Cea mai bună voce feminină: Andra;

14. Piesa anului: Iubirea schimbă tot – Andra (Constantin Bodea, Elena Morosanu, Diana Moraru, Şerban Cazan, Dorian Micu / Andra Records / MediaPro Music);

15. Artistul anului: Carla’s Dreams.