Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea ce modifică organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre re-examinare, Legea ce modifică organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării. Şeful statului susţine că documentul prevede între altele, că şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, numit de ministrul de resort, cu avizul CSAT, poate fi demis doar prin ordin al ministrului apărării. Preşedintele mai semnalează că actul normativ a fost adoptat cu modificări majore faţă de forma care a trecut tacit de Senat. De asemenea, noua lege nu se corelează cu alte dispoziţii în materie, goleşte de conţinut instituţii constituţionale fundamentale şi este susceptibilă să genereze disfuncţionalităţi în sistem, mai scrie preşedintele Klaus Iohannis în solicitarea trimisă Parlamentului./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai)