Revista presei internaţionale – 7 iunie 2017

Terorismul continuă să atragă atenţia presei internaţionale, având în vedere că evenimentele şi disputele pe această temă par să se precipite.

„Ce căuta asasinul din Brighton pe străzile noastre?”, se întreabă cotidianul australian „Herald Sun” referindu-se la atacul terorist survenit luni, la Melbourne. Ziarul aminteşte că, „somalez de origine, asasinul în vârstă de 29 de ani a omorât un bărbat, a reţinut o femeie şi a împuşcat trei poliţişti”. Pe marginea aceluiaşi subiect, un alt ziar din ţara de la antipozi, „The Australian”, informează că „opoziţia a cerut demisia premierului Daniel Andrews pe motiv că ar fi dat dovadă de slăbiciune. Având în vedere că teroristul somalez fusese eliberat condiţionat, opoziţia cere totodată şi revizuirea acestui sistem de eliberare”, mai afirmă ziarul, care aminteşte şi că „atentatul a fost revendicat de Statul Islamic”.

Rămânând în aceeaşi zonă de interes, nu putem să nu revenim asupra recentului atac terorist de la Londra. Cotidianul britanic „The Guardian” precizează că „poliţia britanică l-a identificat şi pe al treilea terorist implicat în atacul de pe London Bridge. Este vorba despre Youssef Zaghba, în vârstă de 22 de ani, un italian de origine marocană”. Ziarul italian „Corriere della Sera” menţionează că „mama lui Zaghba locuieşte la Bologna, un oraş din nordul Italiei”. Un alt ziar italian, „La Repubblica” aminteşte că, „în martie 2016, tânărul fusese reţinut pe aeroportul bolognez în timp ce încerca să se îmbarce într-un avion care se îndrepta spre Turcia”.

De altfel, legată de terorism sau nu, situaţia din numeroase state musulmane rămâne extrem de încordată. Să începem cu Siria, unde, potrivit ziarului egiptean „Al-Ahram”, „forţele siriene sprijinite de SUA au lansat un atac asupra oraşului Raqqa, considerat un fief al militanţilor din cadrul Statului Islamic”.

Puţin mai la sud, în Golful Persic, criza dintre Qatar şi o serie de state arabe din zonă pare de nesoluţionat, deşi soluţii se caută: din ziarul american „The Washington Post” aflăm că, „potrivit unor surse din Qatar, Kuweitul s-ar fi oferit ca mediator în vederea soluţionării crizei”. Ziarul mai precizează că, de altfel, în ultimele zile diplomaţia a fost extrem de activă în zonă: „Şeicul kuweitian Sabah al-Ahmad al-Sabah a discutat cu emirul Qatarului, un reprezentant al Casei Regale saudite a sosit în Kuweit cu un mesaj din partea regelui saudit, iar un diplomat din Oman s-a deplasat în Qatar”. Dar, în Statele Unite, preşedintele Donald Trump este categoric: „Totul arată implicarea Qatarului în finanţarea terorismului”, iar izolarea Qatarului reprezintă „probabil, începutul sfârşitului ororilor terorismului”, ar fi declarat preşedintele Trump, citat fiind de ziarul britanic „Daily Mail”.

În Europa, „pentru prima oară, dată fiind eventuala plecare a Marii Britanii, Uniunea Europeană propune un fond pentru apărare în valoare de 1 miliard de euro”, după cum relevă un alt ziar britanic, „The Guardian”. Ziarul precizează că, „la reuniunea sa de astăzi (marţi), Comisia Europeană va prezenta un plan vizând o serie de investiţii în noi tehnologii, precum dronele şi sistemele de apărare în faţa unor eventuale atacuri cibernetice”. Iar ziarul spaniol „ABC” comentează: „Francezii şi germanii, Macron şi Merkel, deduc pe bună dreptate că este timpul înfiinţării unei armate europene independente de SUA. Se aminteşte adesea că Uniunea Europeană s-a format împoitriva URSS, iar acum e pe punctul să se refacă împotriva Statelor Unite ale lui Trump. Pentru susţinătorii Uniunii Europene, Trump s-a transformat brusc într-un tont util. Ar trebui să i se mulţumească?”

Alexandru Danga, Agtenţia de presă RADOR