Medicul Alexandru Ciocâlteu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare

Medicul Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din capitală, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus ca doctorul să stea sub supraveghere pe o perioadă de patru ani.

În acelaşi dosar, Petruţa Lazăr, la data faptelor manager şi, ulterior, director economic la acelaşi spital, a primit tot patru ani cu suspendare pentru luare de mită. În cazul ei termenul de supraveghere este de şase ani. Curtea de Apel a admis, astfel, apelurile înaintate de Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr şi a anulat sentinţa dată în ianuarie de Tribunalul Bucureşti prin care cei doi medici primiseră trei ani de închisoare cu executare, respectiv 4 ani şi 8 luni cu executare.

În schimb, instanţa a menţinut dispoziţia tribunalului privind confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceştia./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iunie