Doi cetăţeni ruşi au fost arestaţi la Hamburg, în urma violenţelor care au izbucnit la protestele antiglobalizare

Doi cetăţeni ruşi au fost arestaţi la Hamburg, Germania, în urma violenţelor care au izbucnit la protestele antiglobalizare, organizate în marja summitului G20 de la Hamburg, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care citează surse ale Parchetului General rus.
«Confirm arestarea a doi cetăţeni ruşi», a precizat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale Ruse. În schimb, poliţia din Hamburg a anunţat că au fost reţinuţi şase cetăţeni ruşi, în timpul violenţelor, dintre care patru au fost puşi în libertate. Ministerul Afacerilor Externe din Germania anunţa că, în urma violenţelor care au izbucnit la protestele antiglobalizare, organizate în marja summitului G20 de la Hamburg, în perioada 7-8 iulie, aproximativ 500 de poliţişti au fost răniţi. Până la 12.000 de persoane au participat la demonstraţia intitulată „Bine aţi venit în Iad” şi au protestat faţă de globalizare, precum şi faţă de acţiunile preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump./vdraguta/schelaru

(www.russian.rt.com – 12 iulie)