Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor intră la vot săptămâna viitoare în plenul Senatului

Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor intră la vot săptămâna viitoare în plenul Senatului, în calitate de o primă cameră sesizată. Senatorii şi deputaţii trebuie să se pronunţe şi asupra unor cereri venite din partea DNA de încuviinţare a începerii urmării penale pentru unii parlamentari.
Reporter: Angela Matei – La Senat, urmează să primească votul final Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care indemnizaţiile pentru creşterea copilului sunt plafonate la 8.500 de lei pe lună. Proiectul a fost dezbătut deja în plen şi adoptat pe articole pe fondul unor dispute între putere şi opoziţie. PSD, prin vocea senatorului Ecaterina Andronescu, a explicat că măsura vine să completeze derapajele şi inechităţile din sistem. De cealaltă parte, senatorul liberal Carmen Hărău a susţinut că ordonanţa introduce unele limitări, ceea ce în opinia PNL nu este corect. Tot la Senat, Comisia Juridică urmează să ia o decizie în cazul cererii DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului pentru relaţia cu parlamentul, senatorul ALDE Viorel Ilie. Votul în acest sens, fusese programat săptămâna trecută, însă preşedintele Comisiei Juridice, Robert Cazanciuc, a propus senatorilor jurişti amânarea termenului, timp în care să analizeze materialul scris întocmit de avocatul ministrului. Potrivit calendarului stabilit în Biroul Permanent al Senatului, termenul limită de depunere a raportului este 26 septembrie. O solicitare a DNA va ajunge şi în atenţia Camerei Deputatilor. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere parlamentului aviz pentru urmărirea penală a deputatului Rovana Plumb. Demersul DNA se referă la perioada în care aceasta a fost ministru al mediului şi vizează complicitatea la abuz în serviciu./dursache/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 septembrie)