Concert aniversar Ilarion Ionescu – Galați – 80, la Sala Radio

Dirijorul Ilarion Ionescu – Galați aniversează 80 de ani de activitate, printr-un concert extraordinar alături de Orchestra Națională Radio, la Sala Radio, vineri, 27 octombrie 2017, de la ora 19.00. Ilarion – Ionescu Galați a debutat, de altfel, la Sala Radio, în urmă cu 64 de ani, în 1953, când a susținut primul său concert de vioară împreună cu Orchestra Simfonică Radio. Ulterior a devenit un dirijor cunoscut și foarte apreciat, a susținut turnee în Europa, Statele Unite și Asia, și a colaborat cu soliști de notorietate ai scenei muzicale internaționale.

Pe afișul concertului aniversar se va afla pianistul Cadmiel Boțac, câștigător, în ultimii ani, a numeroase concursuri internaționale, între care Premiul I la Concursul Internațional Astana Piano Passion din Kazahstan și Premiul I la concursurile Milano Piano Talents, Italia, și Adilia Alieva, din Franța.

Concertul se va deschide cu uvertura operei Euryanthe, de C. M. von Weber, urmată de Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră, de F. Liszt. În partea a doua, programul va continua cu Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95 – Din lumea nouă, de A. Dvořák.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

Biografii

Ilarion Ionescu- Galați

Absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, clasa de vioară, profesor George Manoliu, Ilarion Ionescu-Galaţi a debutat ca solist alături de Orchestra Simfonică Radio în anul 1953, când a interpretat un concert pentru vioară şi orchestră de Wieniawski. Şi-a continuat apoi studiile în arta dirijatului de orchestră, având privilegiul de a lucra, între anii 1965 și 1968, cu Charles Münch şi Pierre Dervaux, obţinând, la terminarea studiilor, Diploma de Licenţă în dirijat de orchestră cu unanimitatea juriului. A urmat o perioadă de perfecţionare cu Leopold Stokovski, la New York şi Eugen Ormandy la Philadelphia.

Din 1970 a activat ca prim dirijor al orchestrei Filarmonicii din Braşov, fiind numit şi Director Artistic (între 1973 și 1997), iar în perioada 1988-1993 a fost numit Director General Artistic al Filarmonicii din Istanbul. Ilarion Ionescu-Galaţi este fondatorul Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră de la Braşov, desfăşurat anual, fără întrerupere, începând din 1970, timp de 30 de ediţii consecutive. Începând cu ediţia a XXXI-a (2003), Ilarion Ionescu-Galaţi a devenit Director de Onoare al Festivalului.

Ilarion Ionescu-Galaţi a fost Director al Concursului Internaţional de dirijat Dinu Niculescu de la Braşov. În concertele sale a colaborat cu solişti consacraţi precum: Radu Lupu, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Lazăr Berman, Dmitri Başkirov, Rudolf Kerer, Viktor Eresko, Magda Tagliaferro, Ion Voicu, Viktor Tretiakov, Ruggiero Ricci, Viktor Pikaisen, Ayla Erduran, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Daniil Şafran, Costas Cotsiolis, ş.a.

A efectuat numeroase înregistrări radio şi TV la posturile naţionale din Suedia, Spania, Grecia şi, de asemenea, LP-uri şi CD-uri editate de casele de discuri Philips, Sipario Dischi şi Electrecord. Ilarion Ionescu-Galaţi este invitat frecvent în juriul unor prestigioase competiţii internaţionale de dirijat din Italia, Norvegia și Turcia.

 A susţinut turnee în Statele Unite, Japonia, Filipine, Singapore, Spania, Italia, Germania, Franţa, Grecia, Austria, Suedia, Norvegia, Turcia, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova. Cu cele două colective artistice ale Filarmonicii Braşov (Orchestra Simfonică şi Orchestra de Cameră) a susţinut turnee în Franţa, Austria, Italia, Germania, Elveţia, Spania, Grecia, Rusia, Polonia, Cehoslovacia.

Ilarion Ionescu-Galaţi a fost invitat să evolueze în cadrul unor festivaluri muzicale internaţionale, dintre care amintim: Festivalul de la Istanbul, de la Miami, Festivalul G. Rossini din Pesaro ş.a. Dintre realizările ultimilor ani se cuvin menţionate: înregistrarea pe CD şi prezentarea în concert a Cantatei Carmina Burana, de Carl Orff, cu Orchestra Filarmonicii din Istanbul şi Corul German; concerte cu Orchestra Naţională din Atena; în ianuarie 2001, prima audiţie în Turcia a Missei Tango, de Luis Bacalov, într-un concert extraordinar în care compozitorul a fost şi solist alături de Orchestra şi Corul Filarmonicii din Istanbul. Aceeaşi lucrare a fost prezentată într-un concert susţinut la Ankara, şi apoi la Bucureşti, cu Orchestra Naţională Radio.

Ca dirijor de operă a pregătit şi a adus în faţa publicului operele: Nunta lui Figaro, de W. A. Mozart (regia Carmen Dobrescu), la Teatrul Liric din Braşov, itinerat şi într-un turneu de peste 30 de spectacole în Austria, la Festivalul de la Salzburg, în Germania, Danemarca şi Franţa. Muzician de aleasă calitate, spontan, autentic, cu o gestică elegantă, un adevărat profesor de orchestră pe parcursul repetiţiilor, acesta este profilul dirijoruluI Ilarion Ionescu-Galaţi.

Recunoaşterea meritelor de excepţie o constituie distincţiile primite: Diplomă de Onoare a Ministerului Culturii din Turcia, membru de onoare al Academiei Suzuki din Tokio, Marele Premiu pentru întreaga activitate – decernat de Colegiul Criticilor Muzicali în mai 2001, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiilor Braşov, Tg. Mureş şi Ploieşti. Fundaţia pentru Dezvoltare Regională Transilvania din Braşov, administrată de dl. Gheorghe Duţu, în calitate de Preşedinte, a acordat maestrului I. Ionescu-Galaţi, în cadrul galei Superlativele Braşovului anului 2003, Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate închinată culturii române. În martie 2010, maestrul a fost onorat de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu Premiul pentru activitatea dirijorală.

 

Cadmiel Boțac

Născut în 1997, Cadmiel Boţac a început studiul pianului în orașul natal, Sighetu Marmaţiei, la  vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Talentul său a fost remarcat de timpuriu, la 6 ani câștigând deja primul concurs național. Au urmat alte premii naționale și internaționale, cele mai importante fiind Premiul 1 la concursul Young Virtuoso, Zagreb, şi Premiul 1 la Concursul Dinu Lipatti din Bucureşti. La 14 ani se mută la Cluj-Napoca pentru a putea lucra cu renumitul pianist și pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia de Muzică Gheorghe Dima, la clasa căruia se află și în prezent. Formarea sa artistică se completează prin cursurile de măiestrie la care a participat în cadrul Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy din Vienna, unde a beneficiat de îndrumarea unor mari artiști, precum Robert Levin și Boris Berman.

Un eveniment foarte important în evoluția tânărului artist a avut loc la Concursul Internaţional Astana Piano Passion din Kazahstan (2014,) unde a obținut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist Denis Matsuev, care l-a invitat să susţină un recital chiar la reședința sa. La scurt timp, Cadmiel a câștigat Concursul Milano Piano Talents și Concursul Internaţional Adilia Alieva din Franţa.

Cadmiel acordă o mare importanţă şi muzicii de cameră. Este laureat cu Premiul I la Concursul Mozart din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo, cât și la cea de duo pian-vioară. A fost bursier în cadrul Festivalului Internațional SoNoRo, unde a studiat muzică de cameră și a concertat alături de artişti consacraţi, precum Diana Ketler, Răzvan Popovici, Maximilian Hornung şi David Cohen. Un loc aparte în activitatea sa concertistică îl ocupă recitalurile susținute alături de cunoscutul tenor Marius-Vlad Budoiu.

Cadmiel Boțac a susţinut concerte cu Orchestra Naţională din Kazahstan și Filarmonica din Irkutsk, în cadrul festivalului Stars on Baikal, iar în țară cu Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti și cu orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Satu-Mare. A susţinut recitaluri în Statele Unite, Luxembourg, Croația, Italia, Franţa, Rusia și la Ateneul Român din București.