Un judecător din Marea Britanie a decis să acorde compensaţii pentru patru irakieni, victime ale abuzurilor militarilor britanici în Irak

Un judecător din Marea Britanie a hotărât acordarea de compensaţii pentru patru cetăţeni irakieni, care au suferit din cauza tratamentului brutal aplicat de militari britanici în timpul războiului din Irak. Unul dintre irakieni a declarat că a fost capturat de soldaţii britanici din Basra, iar el şi alţi prizonieri au fost forţaţi să stea cu faţa la pământ, în timp ce soldaţii călcau peste ei şi râdeau. Judecătorul de caz a declarat că acest gen de tratament este cauzator de durere fizică şi suferinţă psihică, ceea ce încalcă flagrant Convenţia de la Geneva. Un alt irakian a relatat că a fost bătut sistematic şi pocnit în plină faţă. Ministerul britanic al apărării, care a decis să suspende ancheta privind acuzaţiile legate de abuzuri comise de forţele britanice în Irak, a declarat că analizează raţionamentul judecătorului care a emis hotărârea./mbaciu/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 decembrie)