Castel din Franţa cumpărat de peste 25.000 de proprietari anonimi contra sumei de 1,6 milioane de euro

Castelul La Mothe-Chandeniers (Vienne) din Poitou a fost cumpărat de aproape 25.000 de persoane şi va avea coproprietari anonimi din 115 ţări care au plătit mai mult de 1,6 milioane de euro, potrivit AFP, citat de News.ro.
„Este un record pentru Franţa şi fără îndoială pentru Europa în ceea ce priveşte fondurile strânse şi al celor care au cumpărat”, spune Romain Delaume, director al agenţiei de finanţare participativă Dartagnans.fr, care a lansat în octombrie cumpărarea colectivă împreună cu Asociaţia „Adopte un château”, reţea de ajutor pentru castelele aflate în pericol.
Din Franţa şi din Statele Unite în majoritate, dar şi din Afganistan, Burkina Faso, Peru, persoane anonime au achiziţionat în două luni şi jumătate pentru 50 de euro „bucata” lor de castel sau au oferit-o unei rude de Crăciun. Ei vor putea deveni acţionari la societatea pe acţiuni simplificată (SAS) cu 1 euro suplimentar.
Oferta este în prezent închisă şi numărul total de contributori se apropie de 19.000, unii cumpărând mai multe părţi pentru a face cadouri, ceea ce va duce la un număr total de 25.000 de proprietari.
Castelul La Mothe-Chandeniers a fost construit în secolul al XIII-lea, dar versiunea sa actuală datează din secolul al XIX-lea.
Probabil devastat la Revoluţie, el a fost cumpărat din nou în 1809 şi renovat conservându-se o parte din edificiul medieval, apoi refăcut masiv la sfârşitul secolului al XIX-lea într-un stil romantic.
Distrus de un incendiu în 1932, castelul a fost cumpărat în 1982 de un localnic îndrăgostit de patrimoniu, astăzi în vârstă de 82 de ani, cu care a fost încheiat un acord de vânzare în octombrie, pentru 500.000 de euro.
Reşedinţă pentru artişti, loc de manifestări culturale, de spectacole, parţial camere de hotel, nicio ipoteză nu a fost exclusă ca urmare a multiplelor sugestii venite din partea donatorilor.

www.independent.md – 27 decembrie

Ruxandra Lambru