Pesimism la Kiev în legătură cu o eventuală misiune de pace în Donbas

 Evhen Marciuk, unul dintre reprezentanţii Kievului în Grupul de contact tripartit privind reglementarea conflictului din estul Ucrainei, a declarat că nu vede perspective pentru desfăşurarea, în viitorul apropiat, a unui contingent de pace ONU în zona separatistă din Donbas. „Vorbind foarte sincer, menţionez că am doar o mică speranță că se va face ceva pozitiv în viitorul apropiat în ceea ce priveşte desfăşurarea unui contingent de menținere a păcii în Donbas” – a subliniat Marciuk. „Dar acest lucru nu înseamnă că problema respectivă nu trebuie discutată, iar președintele Petro Poroşenko a procedat corect atunci când a făcut propunerea la Adunarea Generală a ONU” – a adăugat reprezentantul Kievului. „Pentru situația din Donbas, se poate recurge la două tipuri de operațiuni de pace: de menținere a păcii și de impunere a păcii, iar aceasta din urmă prevede utilizarea armelor de către forțele de menținere a păcii împotriva celor ce încalcă pacea sau a celor care atacă pacificatorii” – a explicat Evhen Marciuk./sdan/menescu

(www.pravda.com.ua – 3 ianuarie)